Salut, America. Îmi doresc să
vă pot spune că asta încă-i America.
Dar am ajuns să-mi dau seama
că nu există o ţară fără oameni.
Iar aici nu-i niciun om.
Stai!
Nu, prieteni, acestea sunt acum
Statele Unite ale Zombieland-ului.
E extraordinar cât de repede
lucrurile pot evolua
din rău, în dezastru total.
Şi de ce-s eu în viaţă când toţi cei
din jur s-au transformat în carne?
Asta e doar mulţumită
listei mele cu reguli...
Regula nr. 1
pentru a supravieţui în Zombieland:
CONDIŢIE FIZICĂ
Când virusul s-a declanşat,
din motive clare,
primii căzuţi au fost grăsuţii.
Săracul nemernic gras...
Dar în timp ce infecţia s-a împrăştiat
şi haosul a luat amploare...
nu era suficient
să fii iute de picior.
Trebuie să faci rost de-o armă
şi să înveţi s-o foloseşti.
Ceea ce mă duce la regula nr. 2:
TRAGE DE DOUĂ ORI
În momentele în care nu eşti sigur
dacă morţii vii nu sunt morţi de tot,
nu mai fi zgârcit când vine
vorba de gloanţe...
Vreau să zic,
încă o lovitură directă în cap.
Iar această dnă ar fi putut să evite
să devină Happy Meal uman...
Ar... fi... trebuit.
N-a trecut mult timp până ce zombii
au început să devină deştepţi.
Când te afli în cel mai vulnerabil
moment, te pot mirosi cumva.
Nu poate un om
să-şi dea drumul în pace?!
Nu-i lăsa
să te prindă cu pantalonii jos.
Regula nr. 3- AI GRIJĂ LA TOALETE.
În timp ce zombii începeau
să-i întreacă în număr pe oameni,
atunci era timpul să renunţi
la orice legătură emoţională.
Dacă fetiţele din vecinătate
sunt acum nişte monştri daţi naibii,
COPILUL MEU E UN
ELEV DE ONOARE
...poate că-i timpul să renunţi
să duci copiii la şcoală.
Trebuie să te concentrezi
asupra propriei supravieţuiri.
Care mă duce la regula nr. 4.
E destul de simplă...
CENTURILE PUSE.
Va fi o cursă cu hopuri.
SFÂRŞITUL E APROAPE
BUN VENIT ÎN ZOMBIELAND
Traducerea şi adaptarea:
Danineji_genius & Felixuca
Nifty Subtitles Team (c) www.niftyteam.ro
sync.gioni666
Tipul ăla de jos sunt eu.
Sunt în Garland, Texas.
Şi poate că arată ca şi cum ar fi fost
distrus de zombi. Dar aşa arată Garland.
Au trecut luni de când pacientul 0
a muşcat dintr-un burger contaminat
la Gas N' Gulp.
Doar două luni, şi s-ar putea să fiu
singurul ciudat necontaminat din ţară.
Poate că par un supravieţuitor
neverosimil cu toate fobiile mele
şi sindromul stomacului sensibil.
Dar am avantajul de-a nu avea
niciun prieten sau rudă apropiată.
Supravieţuiesc pentru că am
jucat la sigur şi am urmat regulile.
Regulile mele...
REGULA NR. 1- CONDIŢIE FIZICĂ
La dracu'!
REGULA NR. 1- CONDIŢIE FIZICĂ
Bineînţeles...
REGULA NR. 4- CENTURILE PUSE
Ce dracu'?
REGULA NR. 2- TRAGE DE DOUĂ ORI
Partea bună era că găsisem un loc
unde să fac... treaba nr. 2.
O altă regulă pentru a supravieţui
în Zombieland - NU CĂRA GREUTĂŢI.
Şi nu mă refer doar la bagaj.
Întotdeauna am fost tipul singuratic.
I-am evitat pe ceilalţi oameni de parc-ar
fi fost zombi chiar şi înainte să fie.
Iar acum că sunt cu toţii zombi...
mi-e cam dor de oameni.
Am pornit la drum de la căminul
facultăţii mele din Austin, Texas
spre Columbus, Ohio,
unde sper că părinţii mei
sunt încă în viaţă.
Chiar dacă n-am fost prea apropiaţi,
ar fi frumos să văd feţe cunoscute.
Sau orice faţă care n-are buze
cu stropi de sânge sau carne între dinţi.
Mersi.
- Ce cauţi?
- Nimic. Am o listă...
REGULA NR. 31
VERIFICĂ LOCUL DIN SPATE
Nu-i nimeni acolo
în afară de raniţa meu de marinar.
- Care-i numele tău?
- Opreşte-te. Fără nume.
Aşa ne putem reţine
din a ne cunoaşte prea bine.
Nu trebuie să dai cu cuţitul tău
peste alcool...
- E-n regulă, nu trebuie să...
- Deci, unde te îndrepţi?
- Columbus. Tu?
- Tallahassee.
- Whisky?
- Nu, nu. Numai unul. Aşa zic mereu.
Am mai spus-o.
Ştii, Columbus şi Tallahassee
sunt amândouă în est.
Şi?
Deci... Tallahassee... vrei să mergem
împreună? Măcar o vreme?
Uite târgu', Columbus.
Nu-i uşor să te înţelegi cu mine.
Şi simt că eşti puţin cam dat naibii.
Relaţia asta va ţine până în Texarkana.
Serios? Bine. Da.
Deci mă vei duce până-n Texarkana!
Eşti un năpâstorc cam cu tupeu, nu?
Poate vrei să-ţi pui centura...
ştii, pentru siguranţă.
Îmi dau seama deja
că o să mă calci pe nervi.
Chiar dacă să fac echipă
nu-mi intra în obicei...
m-am gândit c-aş fi
mai în siguranţă cu Tallahassee.
A spus că ocupaţia lui preferată
e să snopească. Şi...
Treaba bubuie.
A devenit însă clar ca bună-ziua
că avea o slăbiciune...
- Ce facem aici?
- Uită-te. E un camion Hostess.
Da, văd. Un camion Hostess. Şi ce?
Un Twinkie mi-ar fi de folos.
- Vii?
- Da, da. Stai aşa.
- Tu chiar îţi baţi joc de mine?
- Nu. Şi tu ar trebui să te întinzi.
În special dacă vei cobori acel deal.
E foarte important.
Eu nu cred în asta.
Niciodată n-o să vezi un leu cum se
întinde înainte să omoare o gazelă!
- Sno-Balls?
- Da.
Sno-Balls?
Unde naiba-s Twinkie-urile?
Îmi plac Sno-Balls-urile.
Urăsc nuca de cocos.
Nu gustul. Consistenţa.
Răcoritor.
Treaba asta cu Twinkie-ul?
Nu s-a terminat încă.
Poate că-i un moment prost.
Dar trebuie să mă uşurez.
- Serios?
- Serios.
Ştiu... din nou, aşa de devreme?
Ce pot să spun?
Sufăr de... anxietate cronică.
Adevărul e că întotdeauna am avut fobii.
Multe lucruri
mi se păreau îngrijorătoare.
Lucruri precum... părul pubian...
sau Moş Crăciunii de la supermarket...
să fiu singur cu un bebeluş...
Dar lucrul de care mă tem cel mai mult,
da, chiar mai mult decât de zombi...
afurisiţii de clovni.
Când ţi-e teamă de tot ce-i afară...
renunţi să mai ieşi.
Ceea ce mi s-a întâmplat
înainte de Zombieland...
Noaptea de vineri, a treia săptămână
consecutivă în casă. World of Warcraft.
Un turn înclinat de cutii de pizza.
Code Red Mountain Dew.
Mândrie... nicăieri.
Demnitate... de mult pierdută.
Virginitate...
e normal să se speculeze.
Mişto.
Întreaga mea viaţă, tot ce-am vrut
de fapt era să găsesc o fată.
Să mă îndrăgostesc.
S-o aduc acasă să-i cunoască pe părinţi.
Dar din moment ce părinţii mei
sunt nişte nebuni paranoici ca mine...
poate că fata asta
mă poate duce acasă la părinţii ei.
Şi atunci aş fi în sfârşit un membru
al unei familii ca lumea şi normale.
408? Te rog! E cineva acasă?
Te rog, e o urgenţă!
De obicei nu deschid uşa
dacă aud sunete de panică,
dar vecina mea, "406",
e extrem de sexy.
Mersi, mersi, mersi!
Încântat să te cunosc!
Poftim. Ia.
- Mountain Dew?
- Da. Code Red. Şi nişte Golden Grahams.
Punga cu fermoar
le păstrează crocante. În regulă.
- Mersi.
- Deci, spune-mi ce s-a întâmplat.
Era un om al străzii. Era bolnav.
Mă-ndreptam spre casă
de la un bar, vorbind la telefon.
Şi, dintr-o dată,
a venit în sprint către mine.
Nu fugea. Sprinta.
Credeam că poate fugea de cineva,
sau după cineva... Ultima dată când
- l-am văzut, era încă acolo, înnebunind.
- Droguri, poate?
N-am spus încă
partea cea mai rea.
- Da?
- A încercat să mă muşte.
- Ai dreptate. E cea mai rea parte.
- Îmi pare rău. Sunt aşa de speriată!
Nu, nu. Ar trebui să fii speriată. Un om
al străzii încearcă să te mănânce?
Asta e frica adevărată,
frica justificabilă.
Eu mă sperii de lucruri
care n-au niciun sens,
precum clovnii cu nas roşu
sau cârpele cu care şterg mesele
când termini de mâncat...
spre exemplu, într-un restaurant.
- Serios?
- Ideea e că sunt alături de tine.
Bine? Şi atâta timp cât eşti lângă mine,
nu părăsesc acest apartament.
Te superi dacă închid puţin ochii?
- Nu. Desigur, desigur.
- Mersi.
Lăsând la o parte omul al străzii canibal
şi bolnav, îmi trăiesc visul!
Întotdeauna... întreaga mea viaţă...
am vrut să dau părul unei fete
după urechi.
- Noapte bună.
- Noapte bună.
Dumnezeule! Ţi-e bine?
Bine, bine! Stai!
Ce faci?
Înapoi, "406"! Nu vreau să te rănesc!
La dracu'!
Dumnezeule! Îmi pare foarte rău!
Vezi tu,
nu poţi să ai încredere în nimeni.
E prima dată când primesc o fată în viaţa
mea şi încearcă să mă mănânce.
Te rog să mă asculţi, "406".
Dacă eşti acolo. Eşti doar bolnavă, bine?
REGULA NR. 2- LOVEŞTE DE DOUĂ ORI
Asta a fost prima mea întâlnire
cu ciuma secolului 21...
Vă amintiţi de boala vacii nebune?
De la vacă nebună,
la om nebun, apoi la zombi nebun.
E un virus cu efect rapid
care te lăsa inconştient,
o febră foarte intensă
care te făcea plin de ură, violent
şi care-ţi provoca
o mare poftă de carne.
- Bine, tu dai la volan, eu împing.
- Bine.
Am auzit că există un loc neatins
de porcăria asta.
- Sud-estul, nu?
- Da. Ai auzit şi tu acelaşi lucru?
Noi cei din vestul îndepărtat
am auzit că e sud-estul.
Cei din sud-est au auzit
că e vestul îndepărtat.
Toate sunt prostii.
Eşti la fel ca pinguinul
de la Polul Nord care a auzit
că e frumos în Polul Sud
în perioada asta.
- Nu există pinguini în Polul Nord.
- Vrei să simţi cât de tare lovesc?
- Deci, ce crezi?
- Ultima dată când "am băgat ţeava"?
Ultima dată când te-ai culcat...
când i-ai pus lui Percy capacu'...
- Cine-i Percy?
- Să tapetezi toaleta...
să te simţi bine...
să-i aduci dizgraţie lui Iisus...
- Să preacurveşti?
- Doar... sex.
Acum trei săptămâni.
În spatele unui camion UPS.
Taci.
Eu mergeam spre est. Ea spre vest.
Ne-am adăpostit în spatele unui camion.
- Era plin de pachete nelivrate.
- Care era numele ei?
- Beverly. Beverly Hills.
- Câine ce eşti.
- Dar tu?
- Eu? Eu... Eu...
Dumnezeule. Te scârbeşte.
Te... întristează.
Te face să te gândeşti
că dacă ai fi putut să revii
când totul era ok, chiar acum...
ai fi în curtea din spate, ştii?
Încercând să prinzi licurici.
Iar, în loc, asta...
- Vreau să spun, îţi face...
- Foame.
Sunt îngrijorat pentru tine.
Uite ce, orice te-ar aştepta în Columbus,
îţi promit că nu-i mai frumos
decât prietena noastră de-aici
care-şi savurează sandvişul uman.
Tallahassee avea un simţ al umorului
bolnav când venea vorba de zombi.
Zombii nu erau cele mai
adorabile creaturi, dar el chiar îi ura.
De fapt, singurul lucru de care era
mai obsedat în afară de-a omorî zombi
era să găsească un Twinkie.
Ceva în legătură cu un Twinkie
îi amintea
de o perioadă nu prea îndepărtată
când lucrurile erau simple
şi nu erau atât de psihopate.
Era de parcă dac-ar fi gustat
acel deliciu al copilăriei,
lumea ar fi devenit din nou inocentă
şi totul ar fi revenit la normal.
Ce faci, cercetezi?
Dumnezeule...
Eşti un om periculos.
O să ne pui vieţile în pericol
pentru un Twinkie?
E o cutie de Twinkie-uri
în alimentara aia.
Nu orice cutie obişnuită de Twinkie-uri,
ultima cutie de Twinkie-uri
pe care o va savura
vreun om din Univers.
De-ţi vine să crezi sau nu,
Twinkie-urile au o dată la care expiră.
Într-o zi, foarte curând, viaţa
prăjiturilor Twinkie se va încheia.
E timpul să trecem
la "Fă prăpăd sau stai deoparte".
Când Tallahassee face ca Hulk
cu un zombi,
fixează standardul de dificultate.
Fără frică. Nimic de pierdut.
Ce pot să spun? E ca... o artă.
Ce gură faină ai.
Nu lovi, nu lovi! Loveşte!
- Mersi.
- Mi-eşti dator.
- Eşti incredibil.
- Ştiu. Twinkie, Twinkie, Twinkie...
Unul de proporţii mari.
Vino aici, uriaşule.
Am să iau doar puţin de sus.
- Tipii ăştia nu se-ncurcau.
- Şi sunt atât de graşi.
Cred c-ar trebui
să ne vedem de drum.
Îmi trecea prin cap doar:
care sunt şansele?
O altă "fată de măritat"
pe care s-o aduc acasă la părinţi.
Veniţi rapid...
Urechea cuiva e în pericol
de-a avea părul dat după ea...
Te voi prinde din urmă.
Regula nr. 22- Când ai îndoieli,
să-ţi cunoşti mereu calea de ieşire.
- Sunt surori. Cea tânără a fost muşcată.
- Nu...
- Comportă-te normal. N-o speria...
- Da.
Columbus... Wichita... Little Rock.
Ai făcut toate astea...
pentru un Twinkie?
Nu, nu. El. Eu sunt doar un fel de...
personaj secundar.
- Nu cred că mai are mult timp.
- Ştiu. Şi ea ştie.
Căutăm doar o cale de ieşire.
Nu. E doar o fetiţă.
Nu vorbiţi despre mine
ca şi cum n-aş fi aici!
Bine, scuze. Uite, ştiu că eşti bolnavă
dar sora ta vrea ca eu să...
Nu-i decizia ei. E a mea.
I-am făcut o promisiune.
Deja ne-am luat adio.
Dar n-am avut o armă.
Nu ştim cu siguranţă că nu există
niciun leac! Nu? Vreau să zic...
N-ai deloc tupeu. Dă-i lui arma.
Stai. Stai.
Eu o voi face.
- Te iubesc.
- Şi eu.
- Ai nevoie de o ţâră de ajutor?
- Dacă ai adus vorba...
vă vom lua armele,
cheile de la maşină, muniţia...
Şi dacă aveţi, gumă fără zahăr.
Ce dracu'...?
Aşteptaţi. De ce faceţi asta?
Mai bine să faceţi voi greşeala
de-a a avea încredere în noi
decât să facem noi greşeala
de-a avea încredere în voi.
Bineînţeles, prima tipă "bună"
care apare la 180 de km
mă face să mă simt ca un idiot,
îmi fură puşca iar apoi spune că eu
sunt cel în care nu poţi avea încredere.
- Bravo, geniule.
- Tu i-ai dat arma.
Tipii ăştia erau nişte idioţi...
Evită oglinda de vanitate.
Relaxează-te, ok? Tocmai
m-am prefăcut că sunt un zombi!
- Ce n-aş da pentru un d...
- Nu spune D-U-Ş, bine?
Hai să ajungem la destinaţie.
- Deci crezi că-i adevărat?
- Ce să fie?
- Despre Pacific Playland.
- Complet fără zombi.
În locul ăsta mergem noi.
Ai încredere în mine.
Deci mergea pe o bicicletă din-aia
serioasă de la Tour de Friends...
cu pedala specială...
Şi pedala...
iar capul zombiului
era prins lângă lanţ...
Ştii, părul şi lanţul se învârteau.
Foarte tare! Dar "Mătrăşirea
de zombi a săptămânii"? Nu, dom'le.
Am văzut un constructor,
nu-ţi spun vrăjeli,
se afla într-o maşină de tasat
şi zombiu' se pune jos în faţa lui.
Ai turtit vreodată de două ori
ceva de dedesubt?
- Da, întotdeauna de două ori.
- Ei, capul zombiului e afiş.
Eşti tipul de om care încearcă
să selecteze o poveste de la fiecare?
Nu, ştiu un tip care-i mult mai
nepriceput decât mine la asta.
- Hai să încercăm să găsim maşina.
- Ceea ce-mi aminteşte...
Niciodată n-am mai avut aşa dureri
de cap de când eşti tu la bord.
Fă ce vrei c-un bărbat. Dar să nu-ţi
baţi joc de Cadillac-ul lui.
- Uite un minivan drăguţ.
- Să ştii, e drăguţă!
Frumoasă camionetă.
Tallahassee crede cu fermitate că
trebuie să te descarci în Zombieland,
altfel pierzi
ce ţi-a mai rămas din minte.
Dacă-l face fericit şi-l împiedică
să folosească ranga aia pe mine,
atunci pot să zic:
"Las-o naibii aşa."
Îmi vreau înapoi Cadillac-ul!
Târfe mici şi proaste!
Cred că mi-am scrântit ceva.
REGULA NR. 18- ÎNTINDERI
Suntem noi doi destul de deştepţi ca
să punem la cale o escrocherie ca asta?
Ai ezitat. E mai bine
să fii deştept? Sau... norocos?
Ia te uită ce-avem noi aici.
Desprinde-te.
- Drăguţ.
- Miroşi degetul?
REGULA NR. 31- VERIFICĂ
LOCUL DIN SPATE
Mulţumesc, Dumnezeule,
pentru ţărani!
Asta e o camionetă cu adevărat mare.
Astea sunt arme cu adevărat mari.
Nu te grăbi.
Se spune "Cel ce caută răzbunare"
"ar trebui să-şi amintească
să sape două morminte..."
Da. Două morminte.
Unul pentru tipa mare.
Şi unul pentru tipă mică.
Eşti sinistru de fericit.
Haide, de ce nu uităm de fetele
astea şi nu mergem spre casă?
Vrei să vorbeşti despre casă.
Pentru mine,
casa era un căţeluş numit Buck...
Cel mai drăguţ câine din lume...
Cu toţi zombii ăştia idioţi,
l-am pierdut.
Şi n-o să-l capăt înapoi.
Aşa că sunt în căutarea unei noi case.
Mâine, poate ca o să fac
baie gol în fluviul Yellowstone...
o să mă agăţ de candelabrele
din Conacul Playboy.
Dar astăzi? Un Vortec pe 6 litri V-8.
O cutie plină cu arme de.50.
Şi cu voia Domnului,
un Twinkie blestemat.
Tre' să te bucuri
de lucrurile mărunte...
Urăsc să fiu de acord cu cineva
care arată ca Yosemite Sam. Dar o scriu.
Regula nr. 32
BUCURĂ-TE DE LUCRURILE MĂRUNTE
AJUTOR
Cunoscându-le, e o capcană. Stai aici.
Vino jos cu maşina dacă dau semnalu'.
- Doar n-o să le împuşti?
- Nu până ce n-o fac ele.
Să sperăm
c-o să tragă-n mine.
Trebuie s-o fi lăsat.
Probabil că au apucat-o spre vest.
- Condu încet, ochii deschişi.
- Sigur.
- Sunt în spate, nu?
- Doar eu!
Chiar îmi pare rău.
Era ca un tigru care se furişa...
Ai fost luat ostatic
de către o fată de 12 ani?
Fetele se maturizează
mai repede decât băieţii.
E cu mult înainte
faţă de cum eram eu la vârsta asta.
- 12 e noul 20! Arma, te rog.
- De parcă ai folosi-o în...
- Nu mă omorî cu propria-mi armă!
- Toate jocurile astea violente...
- Mersi. Sună claxonul.
- Poftim?
Sună!
E sora ta, împreună cu arma mea.
Salut!
Naşpa. Jos din vehicul.
Tu mergi în faţă.
Pot să zic că-mi place de tipa asta.
Nu e o ticăloasă arogantă tipică.
Chiar şi-nainte de Zombieland...
Wichita ştergea pe jos cu tipi ca noi.
- Ce cauţi?
- Inelul meu de logodnă.
L-am dat jos ca să-mi bag benzină.
M-am gândit că l-am pus în poşetă,
dar trebuie să fi căzut.
- Şi am întârziat pentru zbor.
- Ascultă, am să-ţi găsesc inelul.
- Şi am să ţi-l trimit prin Fed-Ex.
- Am să-ţi dau o recompensă.
- Nu fi prostuţă.
- 300 de dolari.
Valorează mult mai mult
decât maşina mea.
Dă-mi numărul tău.
Am să ţi-l găsesc.
Voi începe să-l caut chiar de-acum.
Pentru că n-am altceva de făcut.
Şi eu am fost logodit odată.
Dar acum sunt singur.
Pa.
Sper că vei prinde zborul.
Ştiu. Ştiu că-i pe undeva pe-aici.
E într-un avion! E o frumuseţe!
Te sun înapoi.
Mi-ai găsit inelul!
Mulţumesc. Îl căutam peste tot.
- Inelul tău?
- A fost al prietenei mele.
- Am să i-l trimit.
- Primesc o recompensă?
40, 60, 80... 400. Asta-i.
Asta e tot ce am în casă.
- Ai făcut pe cineva foarte fericit.
- Şi tu.
- Drăguţ. Câte au rămas?
- Să văd.
Destul pentru un drum spre California.
Într-o zi
vreau să am un inel aşa de mare.
Pentru preţul scăzut
de 30 de dolari, s-a vândut.
E uimitor cât de departe poţi să ajungi
cu nişte bijuterii la comandă
şi o atitudine plină de tupeu.
Cred că suntem norocoşi
că nu ne-au lăsat pe marginea drumului.
Mulţumesc, Wichita.
Mersi, Little Rock.
Pentru numele lui Dumnezeu! Destul!
Suntem urmăriţi de ciudaţi înfometaţi!
N-avem destule belele?
Bine, mi-au furat Hummer-ul
şi avem probleme de încredere,
dar treceţi peste asta, bine? Nu putem
să conducem jucându-ne de-a spionii
sau prostii din-astea timp de
două ore ca patru americani normali?
Să mă ia dracu'!
Ştiu...
- Poate că asta e decizia matură.
- Bine.
- Deci încotro vă îndreptaţi?
- Spre Pacific Playland.
- Parcul de distracţii?
- În afara L.A-ului?
- Da, am fost acolo când eram mici.
- Locul ăla e naşpa...
E demenţial, e atât de distractiv.
E distracţie de calitate pentru familie.
Da, ştii, şi eu am fost
acolo când eram copil.
De fapt, cred că asta
intră la perioada liberă!
Aţi auzit, băieţi?
Nu exista zombi acolo.
Da, am auzit...
Poate că n-o să te împuşc
dar tot mă scoţi rău din sărite şi n-am
să mă joc cu tine în "Pacific Playland".
- Nicio grijă, vi se bagă pe sub piele.
- Serios?
- Nu. E mai rău.
- Bine. Ce ziceţi să jucăm jocul mut?
Începem de-acum.
Am vrut să te întreb.
Ai auzit ceva de Columbus, Ohio?
- N-ai jucat niciodată jocul mut?
- Scuze.
Nu? Ei bine, îl joacă în Columbus, Ohio.
E un oraş al fantomelor. Ars din temelii.
Eşti... "Columbus"? Îmi pare rău.
Nu mi-am dat seama că era...
Nu ştiu ce-i mai tragic.
Faptul că familia mea s-a dus
sau realizarea faptului
că nici măcar nu am prea avut
o familie normală vreodată.
Cu toate astea, nu mă pot preface
că voi găsi ceea ce caut acasă.
Nu mai am casă.
O să te ducem cu maşina.
Poţi să vezi cu ochii tăi.
Sau... să te stabileşti
într-un loc nou.
Îmi dădeam seama
că-i era clar ce simţeam.
Suntem cu toţii orfani
în Zombieland.
Ştiu că treaba cu Pacific Playland
e o nebunie...
dar a trecut mult timp
de când nu s-a comportat ca un copil.
- Acum e greu să creşti în Zombieland.
- Te maturizezi rapid.
Uite. Poţi să iei camioneta aia.
Sper că vei găsi pe cine cauţi.
Şi nu te lăsa până ce n-o faci.
Motivul nu era doar
că n-aveam unde altundeva să merg.
Ci pentru că din acel moment
mi-a fost clar.
Oricine-ar fi fost fata asta,
acolo voiam să mă aflu.
O să trebuiască să tragem pe dreapta
în curând. Mă simt cam abţiguit.
- "Vă vrem banii"... Aşa mai merge.
- Bine. Dar ce naiba facem?
Doar fă-i pe plac,
crede-mă.
Aşteptaţi.
Cine vrea să meargă primul?
Vreau neapărat să o impresionez
pe Wichita.
Dar aş încălca direct
regula nr. 17.
Poate cea mai importantă regulă
dintre toate.
NU FACE PE EROUL
De ce nu mergi tu
de data asta?
Nu mă deranjează deloc.
Ce ziceţi?
MĂTRĂŞIREA DE ZOMBI A SĂPTĂMÂNII
Pe-aproape, dar nu suficient.
"Mătrăşirea de zombi a săptămânii"
i se acordă sorei Cynthia Knickerbocker.
Bietul ticălos terciuit.
- Parfum?
- Ce?
Ăla e parfum?
Apă de colonie.
Eu zic că e...
Lancome, Magnifique.
Vorbeşti puţin mai tare?
Cred că nu te-au auzit în Santa Fe.
Doamne...
Ai de gând să i-o tragi
lui Wichita!
Ţi s-a împlinit dorinţa.
Ea şi-a petrecut ultimele 24 de ore
trăgându-ne-o amândurora.
Noroc, "petunie" mică.
Bine.
Lasă-mă să-mi cer scuzele sincere
spunând
că eu te consider un om minunat,
cu mult potenţial...
Ca să ştii: i-am bătut muci pe unii
pentru mult mai puţin de atât.
Sunt sigur.
Tu o să capeţi...
45% din forţă.
Mulţumesc.
Haide, mai sparge unul.
Frumos.
Nu-i aşa că te simţi grozav?
Uneori Tallahassee are dreptate.
TREBUIE SĂ TE BUCURI
DE LUCRURILE MĂRUNTE.
Chiar dacă asta înseamnă
să distrugi multe lucruri mărunte.
Miroase a parfum.
- Nu ştii cine e Willie Nelson?
- Nu.
- Willie... Nelson.
- Da. Nu. Nu ştiu.
Da, mă rad în fiecare dimineaţă,
dar uneori, pe la 16:40,
am nişte tuleie...
Ştiu că i se zice "barbă de zi",
dar a mea creşte prea repede...
E autostradă. Poţi rula cu 110 km/h
dar nu poţi trece de 120 km/h.
Tu nu vrei să depăşeşti
viteza de 60 km/h.
- Parcă am fi un convoi funerar!
- Calmaţi-vă odată!
- Mergem ca mortu'!
- Conduc pentru prima oară!
Ce contează câţi conduc?
Deci niciodată nu îţi pui centură
sau o doar când eşti cu noi?
Ştii, sunt zombi peste tot.
Ultima dintre grijile mele e pentru...
- Aşa este.
- ...centurile de siguranţă.
Nu. Nu este. E faimoasă doar când
e Hannah Montana şi poartă perucă.
Bine. Sigur.
Deci...
Îţi dă un sentiment de libertate.
Da.
Pentru prima oară
după mult timp,
ne distram.
Deşi era împotriva
strategiilor noastre supravieţuire,
ne-am hotărât să rămânem împreună
până în Pacific Playland.
BUN VENIT ÎN CALIFORNIA
Cred că lipsa somnului e problema
principală de sănătate în America.
Nu, eu cred că e a doua.
A doua...
Adorabil.
Eu cred că ar trebui
să găsim un loc unde să ne odihnim.
Am o idee.
Suntem la Hollywood.
Hai să dormim ca boierii.
Să luăm o hartă.
Haide.
Grăbiţi-vă! Grăbiţi-vă!
Se pare că toţi cei care au jucat
în vreun film stau în cartierul ăsta.
Ce anume crezi că facem
în 90210, "Sally"?
Îmi imaginam că Tom Cruise
stă undeva mai mişto.
E nimic pe lângă cel
la care mă gândeam eu, oameni buni.
Mergem la moţul listei vedetelor.
- Cine?
- Cine?
Veţi vedea!
Cine e marele "BM"?
Nu e Bob Marley.
Casa asta e incredibilă!
Doamnelor şi domnilor,
bine aţi venit în "La Mansion"...
Bill Murray!
Bill Murray!
Nu se poate!
Tipul ăsta îmi atinge mereu
coarda sensibilă!
Cine e Bill Murray?
Nu am mai pocnit niciodată
un copil.
E ca şi cum ai întreba
cine e Ghandi.
Cine e Ghandi?
Are 12 ani.
- Nu are Twinkie-uri!
- Drăcia dracului!
Vezi? Ţi-am zis eu că trebuia
să mergem la Russell Crowe.
Nimeni nu mă ascultă.
Alo, ţine "vocile" în capul tău.
Măcar până vom fi siguri
că suntem singuri aici.
Tallahassee, Wichita, luaţi-o pe acolo.
Little Rock, vino încoace.
Eu de ce rămân cu ea pe cap?
Nu pare să se mai sfârşească.
Hei, vino încoace.
Are propriul lui cinematograf?
Bine. S-ar putea să te învăţ câte ceva
despre Bill Murray.
Regele dormea chiar aici.
Eu ţin patul.
Oricum e prea moale pentru mine.
VÂNĂTORII DE FANTOME
E extraordinar!
Vei învăţa pe cine să chemi...
Pe "vânătorii de fantome"!
Cântecul te prinde.
Haide.
Ajută-mă să-mi scot cizmele.
Haide!
Ajută-mă să-mi scot cizmele!
Bine!
Mi le voi scoate singur.
Bill Murray, eşti zombi?
Doamne! Ce m-ai ars! Au!
Nu eşti zombi! Vorbeşti!
Eşti bine.
Pe naiba!
Îmi pare rău.
Nu ştiam că eşti... chiar tu.
Eşti...
Ce-i cu moaca asta?
Încerc să mă amestec printre ei...
Ştii tu.
Zombii nu se iau de alţi zombi.
Un amic de la machiaj
m-a învăţat cum să fac asta.
Amidon de porumb, mure,
nişte lichior de la doamne...
Se potriveşte cu stilul meu de viaţă.
Îmi place să ies
şi să fac diverse chestii.
Să joc golf pe Riviera.
Tocmai am fost acolo.
Nu era nimeni.
Al naibii de Bill Murray!
Trebuia să mi-o iau de pe suflet.
N-am vrut să răbufnesc aşa.
E incredibil!
Probabil că auzi asta tot timpul.
Poate nu şi în ultima vreme...
dar sunt un fan uriaş al tău.
Jur că ţi-am văzut toate filmele
de un milion de ori...
Îmi plac şi rolurile tale dramatice şi...
Totul!
Au mai rămas şase oameni în lume
şi unul e Bill "Ticălosul" Murray!
Ştiu că nu ăsta e al doilea
prenume al tău.
Mă uit la filmele tale de mic...
de când am început să mă masturbez.
Nu că ar fi vreo legătură...
"Fostul grădinar la un pas să devină
marele campion..." (Caddyshack, 1980)
De asta o facem.
Te iubesc, Bill.
Te iubesc.
Eu îţi mulţumesc.
Te holbezi la mine.
E o perucă.
Îmi pare rău. Dar semeni izbitor
cu Eddie Van Halen.
Tocmai l-am văzut pe Eddie Van Halen.
- Serios?
- Da.
- Unde?
- La Hollywood Bowl.
Cum a fost?
E zombi.
Aiurea.
Ce ziceţi să vă ofer puţină
ospitalitate ca pe Coasta de Vest?
Vă pot servi cu ceva?
Ce-aţi dori?
Intră bine, nu-i aşa?
Grăbiţi-vă! E pe tavan,
veniţi să-l luaţi!
- Încarcă, Ray!
- Ne vedem pe lumea cealaltă, Pete!
E aşa de dezgustător!
Parcă ar fi Slimer!
Porneşte jetul!
- Nu vreau să-l crăp!
- Porneşte puternic jetul!
Lung de 10 metri
şi cântărind vreo 270 de kg.
Ăsta e un Twinkie mare de tot!
Sora ta e singură, nu?
Nu are...
vreo relaţie la distanţă sau ceva?
- Nu.
- Bine. Bine.
Şi dacă i-ar plăcea un anume
gen de tip... un gen în special...
care ar fi acela?
Îi cam plac "băieţii răi".
- Serios?
- Da.
Mişto.
Ce?
- Deci Columbus e cel speriat?
- Da.
E ca un iepuraş.
Îi vin eu de hac.
Ia priviţi aici.
Nu, nu-i nimic.
Mă ocup eu de el...
Aşa saluţi tu oamenii
acolo, de unde vii?
Dumnezeule! Doamne, nu-mi vine să
cred că l-am împuşcat pe Bill Murray!
Domnule Murray...
Cred că acum îmi poţi spune
doar "Bill".
- Bill...
- Da.
Nu cred că vom putea
să te coasem.
Încă e moale.
Crezi că e posibil
să scapi?
Nu.
Dacă mai are vreo importanţă acum,
îmi pare foarte rău.
Am făcut-o instinctiv.
E greşeala mea. Niciodată
nu m-am prea priceput la poante.
Aveţi vreun regret?
Poate... "Garfield".
Îmi pare rău,
chiar îmi atinge coarda sensibilă.
Dar este trist.
Bine.
Rahat!
OK.
Are ţeavă dublă. Scuze.
Bine.
3... 2... 1.
Vreţi nişte gumă?
Da.
Da!
Ai parcare gratuită!
Care se întâmplă să fie şi
cel mai bun lucru la Zombieland.
Nu. Cel mai bun lucru
la "Z-land"
este că nu se mai actualizează
statusul pe Facebook.
Ştiţi voi... "Rob Curtis
se pregăteşte pentru vineri"...
Cui îi pasă?
Cel mai bun lucru este că nu mai trebuie
să tragi apa la baie. Tare de tot.
Şi cel mai rău lucru
la "Z-land"?
În afară de faptul
că l-am împuşcat pe Bill Murray?
Asta e uşor.
Pierderea lui Buck.
E căţeluşul lui.
Vă zic eu... Nu credeam că aş putea
iubi aşa cum l-am iubit pe Buck.
Din ziua în care s-a născut
mi-am pierdut minţile.
Îmi pare rău.
Eram la fel.
Avea personalitatea, râsul,
apetitul meu...
Râsul?
Şi atunci mi-am dat seama.
M-am simţit atât de ruşinat
că-mi luase atât de mult,
mie, cu cea mai bună condiţie fizică
posibilă, să-mi dau seama
că nu eram singurul care fugea de ceva.
Poftim.
Îţi place? Da!
Am lipit pozele astea
cu bandă adezivă.
Dacă îi iei fiul unui om
îl laşi fără absolut nimic de pierdut.
N-am mai plâns aşa de la "Titanic".
Bună.
Ai nevoie de-o mână
de ajutor?
De ce nu expiri încet
înainte să apeşi pe trăgaci?
- Nu mă face să beau singură.
- Bine.
E un "Geor"... "Georges" din 1997?
Nu am învăţat franceză.
"Georges de Latour"? Nu ştiu.
- E din '97?
- Da.
- E un an bun?
- Dumnezeule!
A fost un an grozav, faci mişto?
Am văzut primul film de groază
în anul acela.
Da. "Anaconda".
"Anaconda".
Mi-am făcut primul tatuaj.
Un delfin.
- Serios?
- Fals.
Primul sărut...
- Scotty Lynch.
- Aţi folosit limba?
Poate.
Eşti gelos pe Scotty Lynch?
Da, sunt.
De fapt, cred că sunt gelos
pe tot anul 1997.
Vezi tu, al meu...
Pentru mine a fost
primul ortodontist...
Ticălosul mi-a pus
un aparat dentar cu sârmă...
- Am fost înţepat de prima albină...
- O, nu...
La fel de înfricoşător
ca "Anaconda".
Atelierul de lucru manual.
Care oricum nu contează ca oră de curs.
Am fost la primul bal.
Mulţumesc.
Învăţam la C.D. Hawkins.
Deci fetele alegeau.
- Pot să aflu cine te-a ales?
- Fetele alegeau.
- Ticăloasele alea!
- Ştiu.
Nu, nu voi înghiţi asta.
Ştii ce?
În numele tuturor fetelor
de clasa a opta,
aş dori să mă revanşez
faţă de tine.
Linişteşte-te. Scotty e poveste veche.
Nici nu-ţi ştiu numele,
dar e chiar plăcut.
Ştii, să rămână între noi doi,
dar muream să-ţi spun ceva.
Eşti chiar drăguţ.
Aşa crezi?
Da.
Ai curajul unui papă-lapte, dar...
mă descurc cu asta.
Serios?
Ai putea măcar să îţi arăţi
primul intenţia de a mă săruta.
Mă ajutaţi puţin
să mut canapeaua?
Fac un fort.
- Da.
- Probabil aşa e mai bine.
Pentru că...
te plac...
Columbus, dar...
sora mea şi cu mine vom face tot ce
trebuie ca să supravieţuim, deci...
Speram ca Wichita să se prefacă doar
greu e cucerit.
Dar mi-am dat seama că ea avea mai
multe probleme cu încrederea decât mine
când m-am trezit în ziua următoare
şi ea pleca.
E ca un robot uriaş
care omoară cocoşelul,
construit într-un nenorocit de
laborator secret guvernamental.
Nu pot să cred
că aproape l-am sărutat.
Care e regula noastră
principală?
"Să nu ai încredere în nimeni,
în afară de noi două".
În afară de noi două.
Da.
Noi două.
Ai supravieţuit apocalipsei zombi
şi ai traversat jumătate de ţară.
Unde te vei duce?
Mă duc în Pacific Playland!
Sesam, deschide-te!
Asta e problema
când te ataşezi de cineva.
Când te părăseşte,
te simţi pierdut.
Faptul că-l aveam pe Tallahassee
în preajmă nu mă încălzea cu nimic,
ci mă făcea să mă simt
şi mai singur.
Hei!
Oricum nu aveai cum să "marchezi".
Nu făceai mare brânză nici
până să apar eu.
De asta nu mi-i apropii pe oameni.
Mereu ajungi să te arzi.
Nu mai spune.
Mexic!
Ştii cum se cheamă
prăjiturile Twinkie în Mexic?
"Los Submarinos"!
Acolo mă duc eu, "amigo"!
Cum zici tu.
E super amuzant!
Doamne!
O, nu!
Mă duc după Wichita!
Ai citi vreodată cartea aia:
"Nu te place"?
Nu trebuie să pari
prea disponibil.
Nu-mi pasă, bine?
Vreau să fiu cu ea.
Distracţie plăcută în Mexic!
Haide! Grăbeşte-te!
Urcă!
Haide, porneşte!
Porneşte, porneşte!
Când ajung la trei!
1... 2... 3!
Eşti bine?
Haide, grăbeşte-te. Ridică-te.
- Da.
- Să mergem!
Acolo!
Nu mă prea pricep la despărţiri,
aşa că...
"va trebui să te mulţumeşti cu atât,
porcuşorule".
E cel mai nasol "rămas bun"
pe care l-am auzit vreodată.
Şi l-ai furat dintr-un film.
Spune-le doamnelor
că le salut.
Să ştii că şi pozele lor
au fost în portofelul cuiva.
Treci în maşină,
Răzbunătorule.
Hai să ne dăm în rollercoaster.
Mulţumesc.
Du-te!
Nu e la fel de amuzant
pe cât îmi aminteam eu.
Trage în cutia de comandă.
- Columbus?
- Tallahassee?
Cred că de data asta
chiar au nevoie de ajutorul nostru.
Pune-ţi centura.
Da, ţi-am luat-o înainte.
Fă prăpăd sau stai deoparte!
La naiba!
SĂ TRAGI DE DOUĂ ORI
Mama îmi zicea mereu
că într-o zi
voi fi bun la ceva.
Cine-ar fi zis că aia o să fie
hăcuirea de zombi?
Probabil că nimeni.
Uite!
Ar fi bine să începem să ne gândim
cum să ne cerem scuze.
O, nu! Nu!
Hei! Ohio! Aici!
- Hei! Ajutor!
- Doamne.
Sunt acolo, sus.
Sunt bine.
Ce mai aştepţi?
E gagică-ta!
Haide! Veniţi să vă puneţi
cu Tallahassee! I-e foame cuiva?
Tallahassee are gust bun!
Haideţi!
Veniţi încoace, ticăloşi pociţi!
Sfinte Sisoe!
Mama naibii!
Hei!
Ce naiba?
CASA BÂNTUITĂ
Rahat! Nu mai am cartuşe.
Bingo!
O, da!
Stai că vine!
Rahat.
Wichita! Little Rock!
Grăbeşte-te!
Dumnezeule.
Uită-te la clovnul ăsta!
Normal.
- Trebuia să fie un clovn.
- La dracu'!
Nu, trebuia să fie un clovn
şi trebuia să fie vorba despre Wichita
ca să înţeleg în sfârşit...
că unele reguli
sunt făcute să fie încălcate.
REGULA NR. 17:
FII UN EROU
Acum ori fac prăpăd
ori stau deoparte.
Să dea dracii-n clovnul ăsta!
FRÂNĂ DE URGENŢĂ
Mulţumesc.
Ia-ţi arma. Bună.
Bine.
Christa.
Bine. Probabil ar trebui să plecăm.
Acum.
A ajuns în sfârşit la "prima bază".
Nu e rău pentru năpâstorcul ăla.
Unde e Florida?
TWINKIE-URI PRĂJITE
Am o mică bănuială.
Unde sunteţi, ticăloşi pufoşi,
galbeni şi delicioşi?
Unde sunteţi?
Am pierdut totul!
Iisuse Christoase!
Vrei un Sno-Ball sau ceva?
Doamne...
Cuvintele nu pot exprima...
E prea devreme.
Nu poţi să scoţi glonţul
şi să mănânci ce-i în jur?
Bine.
Nu!
Nu!
Nu!
Moaca asta?
Ăsta-s eu, realizând că fetele alea
deştepte şi camioneta neagră
şi tipul ăla mare
cu haină din piele de şarpe...
erau lucrul cel mai apropiat
de ceva ce-mi dorisem întotdeauna
dar pe care nu l-am avut niciodată
cu adevărat.
O familie.
Aveam încredere în ei
şi ei aveau încredere în mine.
REGULA NR.32:
BUCURĂ-TE DE LUCRURILE MĂRUNTE
Tallahassee a primit un Twinkie.
Şi deşi viaţa nu avea să mai fie
niciodată simplă sau nevinovată,
în timp ce savura prăjitura pufoasă
şi galbenă cu cremă,
în noi renăştea speranţa.
Ne aveam unii pe ceilalţi.
Şi fără alţi oameni...
Ei bine, ai putea la fel de bine
să fii zombi.
Mulţumesc foarte mult.
Da, să mergem!
Foarte haios.
Aşa că până data viitoare,
amintiţi-vă:
Condiţie fizică, centuri de siguranţă...
şi asta chiar că n-are legătură
cu nimic,
dar puţină cremă de plajă
nu i-a stricat nimănui vreodată.
Sunt Columbus Ohio
din Zombiland
şi vă urez "Noapte bună".
Subtitrare de Danineji_genius şi Felixuca
Nifty Subtitles Team (c) www.niftyteam.ro
sync.gioni666