Într-o societate decadentă, arta,
dacă este oglinda societăţii, va reflecta de asemenea decadenţa.
Şi în afară de cazul în care vrea să se rupă de funcţia sa socială,
Arta trebuie să arate că lumea se schimbă.
Şi să ajute la schimbare
- Ernst Fisher -
Revolte înverşunate împotriva planului guvernului
de evitare privind intrarea în incapacitate de plată a împrumuturilor sale...
... este ceea ce menţine şomajul
ridicat şi trebuie să crească
doar pentru că există un exces de bunuri disponibile...
toţi aceştia sunt bani împrumutaţi...
iar datoria altor ţări deţinută de bănci...
B-A-N-I sub forma unui împrumut personal convenabil...
...ţigări cu filtru care furnizează gustul...
lichior de malţ de 45 de grade... Eşti Tare!...
... planurile SUA de bombardare a Iranului...
...America sponsorizează atacuri teroriste în Iran...
Bunica mea a fost o persoană minunată
care m-a învăţat cum să joc Monopoly.
Ea a înţeles că numele jocului înseamnă a acumula.
Ea ar fi acumulat totul şi ar fi
putut eventual deveni maestră a jocului.
şi apoi ar fi putut să-mi spună mereu acelaşi lucru.
Ar fi putut să se uite la mine și să-mi spună:
într-o zi vei învăţa cum se joacă acest joc.
Într-o vară am jucat zilnic Monopoly, cât era ziua de lungă,
Şi în acea vară am învăţat cum se joacă jocul.
Atunci am înţeles, că singurul mod în care se poate câştiga
este să te dedici total achiziţiilor.
Am început să înţeleg banii şi posesiunile...
acesta este modul în care poţi marca mereu.
şi până la sfârşitul acelei veri
am devenit mult mai nemilos decât bunica mea.
Eram gata să încalc regulile, dacă în acest fel puteam câştiga jocul...
Şi am stat lângă ea jucând până când cineva pierdea.
I-am luat tot ceea ce avea. Am privit-o
dându-şi ultimul dolar într-o înfrângere zdrobitoare.
Şi apoi a mai avut încă un lucru să mă înveţe.
Apoi mi-a spus:
"Acum totul intră la loc în cutie.
Toate aceste case şi hoteluri.
Toate căile ferate şi companiile de servicii publice...
Toate acele proprietăţi şi toţi acei bani minunaţi...
acum totul intră înapoi în cutie.
Nimic din toate acestea nu ţi-au aparţinut cu adevărat.
Asta mi-a dat foc pentru o vreme.
Dar acestea au fost aici cu mult înainte de a te aşeza la masa de joc
şi vor fi aici şi după ce vei fi murit -jucătorii vin şi pleacă.
Case şi automobile...
Titluri şi haine...
Chiar şi propriul trup".
Doarece tot ce procur, ce consum şi acumulez
se va întoarce înapoi în cutie şi voi pierde tot.
Prin urmare trebuie să vă întrebaţi ,
când aţi fost avansaţi în sfârşit ultima oară,
când aţi făcut cumpărături ultima oară,
când aţi cumpărat un cămin ultima oară,
când v-aţi asigurat securitatea financiară,
şi aţi urcat pe scara succesului până la
cea mai înaltă treaptă pe care puteaţi urca...
Şi fiorul dispare
şi se va risipi...
Şi apoi ce?
Cât de departe trebuie să cobori pe acel drum
înainte de a vedea unde duce?
Aţi înţeles cu siguranţă
că nu va fi niciodată de ajuns.
Trebuie deci să vă puneţi întrebarea:
Ce are importanţă?
Sunt Grozavi!
Sunt Bogaţi!
Şi sunt Răsfăţaţi!
Spectacolul nr.1 al Americii se întoarce
Gentle Machine Productions prezintă
Un film de Peter Joseph
Pe vremea când eram un tânăr
care se maturiza în New York
am refuzat să jur credinţă steagului american.
Bineînţeles c-am fost trimis în biroul directorului
Şi întrebat de ce nu vreau să jur credinţă,
ca toţi ceilalţi.
Am spus: toată lumea a crezut cândva, că pământul este plat
dar nu a fost aşa.
Şi am explicat că America datorează tot ce are
altor culturi
şi naţiuni
şi că mai degrabă aş jura credinţă
pământului
şi tuturor celor de pe acesta.
Inutil să spun că n-a durat mult
până am abandonat şcoala complet
şi mi-am făcut un laborator în dormitor.
Acolo am început să învăţ despre ştiinţă
şi despre natură.
Apoi am realizat
că universul este guvernat de legi
şi că fiinţa umană
împreună cu însăşi societatea
nu face excepţie de la aceste reguli.
Apoi a venit crahul din 1929.
Care a început ceea ce numim noi astăzi
"Marea Depresie".
Mi-a fost greu să înţeleg de ce milioane de oameni
au rămas fără loc de muncă, fără casă, înfometaţi,
când erau atâtea fabrici.
Resursele erau neschimbate.
Atunci mi-am dat seama
că regulile jocului economic
erau invalide, în mod inerent.
La puţin timp a început cel de-al 2-lea Război Mondial
în care diferite naţiuni
se distrugeau sistematic.
Mai târziu am calculat distrugerile
şi resursele risipite
cu războiul,
care puteau fi uşor folosite pentru orice
nevoie umană de pe planetă.
Încă de atunci am urmărit umanitatea
pregătindu-şi scena pentru propria sa exctincţie.
Am urmărit cum preţioasele resurse finite
sunt risipite şi distruse în mod continuu
în numele profitului si pieţelor libere.
Am urmărit cum valorile sociale ale societăţii sunt reduse
la o bază artificială de materialism
şi consum lipsit de judecată.
Şi am urmărit cum puterile monetare
controlează structura politică
ale presupuselor societăţi libere.
Am 94 de ani acum.
Şi mă tem că preocuparea mea
este aceeaşi cu cea
de acum 75 de ani.
Porcăria asta trebuie să plece.
[ZEITGEIST]
[ZEITGEIST : MERGÂND ÎNAINTE]
"Să nu te îndoieşti niciodată că un mic grup de cetăţeni
atenţi şi devotaţi poate schimba lumea.
Întradevăr, este singurul lucru care a fost făcut vreodată."
- Margaret Mead -
[Partea Întâi: Natura Umană]
Deci, eşti un savant
şi undeva de-a lungul drumului, întipărit in capul tău
se află inevitabilul "natură versus nutriţie"
şi acesta se află chiar lângă Coca Cola versus Pepsi
sau Grecii versus Troianii.
Deci, natură versus nutriţie, aceasta, până acum
a oferit o viziune complet simplificată despre
acolo unde se află influenţele.
Influenţe de la cum o celulă face faţă
unei crize de energie şi până la
ce anume ne face pe noi ceea ce suntem, la cele mai individualiste
nivele de personalitate.
Şi ceea ce ai obţinut este această complet falsă dicotomie
construită în jurul naturii şi anume că determinismul
stă la baza tuturor cauzalităţilor.
Viaţa este ADN şi acesta este codul codurilor
şi Sfântul Graal, şi totul este condus de acesta...
pe de altă parte, acesta este mai mult o
perspectivă social-ştiinţifică reprezentând faptul că
noi suntem "organisme sociale"
iar biologia este noroiul vâscos.
Oamenii sunt neiniţiaţi în biologie
şi evident ambele puncte de vedere sunt inepţii.
Ceea ce vedeţi în schimb este că
este practic imposibil de înţeles
cum lucrează biologia
în afara contextului ambiental.
[Este Ereditar]
Una dintre opiniile cele mai nebuneşti
încă larg răspândite şi
potenţial periculoase este aceasta:
"A, acela este un comportament ereditar".
Acum, ce semnificaţie are aceasta?
Asta înseamnă tot felul de chestii subtile dacă
ştii biologie modernă, dar pentru cei mai mulţi oameni
de acolo, ceea ce denaturează sensul este:
o viziune deterministă asupra vieţii;
înrădăcinată în biologie şi genetică;
gene egal lucruri care nu pot fi schimbate;
gene egal lucruri care sunt
inevitabile şi aţi face mai bine dacă nu
aţi risipi resurse încercând să le reparaţi;
aţi putea la fel de bine să nu mai antrenaţi energii sociale în încercarea
de a le îmbunătăţi întrucât sunt inevitabile şi de neschimbat...
şi asta este pur şi simplu un nonsens.
[Afecţiune]
Este larg răspândită ideea că situaţii precum
ADHD sunt programate genetic
situaţii precum schizofrenia sunt programate genetic.
Adevărul este cu totul altul.
Nimic nu este programat genetic.
Există boli extrem de rare
un mic eşantion
extrem de slab reprezentat din populaţie
care este într-adevăr determinat genetic.
Situaţiile cele mai complexe
ar putea avea o predispoziţie ce are o componentă genetică
dar o predispoziţie nu este acelaşi lucru cu o predeterminare.
Toate cercetările privind sursa bolilor genomului
au fost sortite eșecului, chiar înainte ca cineva să se fi gândit la asta,
pentru că, cele mai multe boli nu sunt predeterminate genetic.
Bolile de inimă, cancerul, accidentele vasculare cerebrale,
afecţiunile reumatice, bolile autoimune în general
bolile psihice, dependenţele...
nici una dintre acestea nu este determinată genetic.
Cancerul de sân de exemplu, din 100 de femei care au cancer la sân
numai 7 poartă această boală în gene.
93 au contractat-o din alte cauze,
iar din 100 de femei cu gene care pot determina boala
nu toate vor avea cancer.
[Comportamentul]
Genele nu sunt cauze care să ne influenţeze comportamentul
într-un mod anume, indiferent de mediul în care trăim.
Genele ne furnizează diferite posibilităţi prin care să răspundem mediului.
şi se pare că unele dintre influenţele timpurii
ale copilăriei şi modul de creştere a copilului
afectează modul în care se dezvoltă genele
realmente deschizând sau închizând gene diferite
pentru a te pune pe o pistă de dezvoltare diferită,
care să se potrivească mediului din care faci parte.
Aşadar, de exemplu:
Un studiu efectuat în Montreal, pe victimele sinucigaşe
a pus în evidenţă la autopsia făcută pe creierele acestor oameni,
faptul că victimele suicidelor
(în majoritatea lor, tineri)
au fost abuzate în copilărie, iar abuzurile practic
au produs o schimbare genetică a creierului,
care nu este prezentă la cei care nu au fost abuzaţi.
Acesta este un efect epigenetic
unde ”epi” înseamnă "deasupra", aşadar
influenţa epigenetică se produce
datorită mediului, fie pentru a activa sau fie pentru a inhiba anumite gene.
În Noua Zeelandă a fost efectuat un studiu
într-un oraş numit Dunedin
în care câteva mii de indivizi
au fost studiaţi încă de la naştere, până la vârsta de 20 de ani.
Ceea ce au descoperit era că ar putea identifica
o mutaţie genetică, o genă anormală
ce ar fi avut o oarecare legătură cu
predispoziţia de a comite acte de violenţă,
dar numai dacă persoana a fost de asemenea
supusă unor grave abuzuri în copilărie.
Cu alte cuvinte, un copil cu această genă anormală
n-ar mai fi probabil mai violent decât oricare altul
şi, de fapt, ei au avut o rată a violenţelor
mai mică decât a oamenilor cu gene normale
atât timp cât nu au fost abuzaţi în copilărie.
Iată un bun exemplu al modului
în care genele nu sunt "cauza tuturor relelor".
Un procedeu tehnic imaginar prin care puteţi
extrage o anumită genă dintr-un şoarece
iar acel şoarece şi descendenţii săi nu vor mai avea acea genă.
Aţi "suprimat" acea genă.
Prin urmare, există o singură genă care codifică
pentru o proteină ceva ce are cumva de a face
cu învăţarea şi memoria şi prin această demonstraţie imaginară-
aţi "suprimat" acea genă şi
aveţi acum un şoarece care nu mai învaţă la fel de bine.
Ah! Un fundament genetic pentru inteligenţă!"
Ceea ce a fost mult mai puţin remarcat în acest studiu de referinţă
ce a fost popularizat prin mass-media în stânga şi în dreapta
a fost faptul că acei şoareci alteraţi genetic, luaţi
şi crescuţi într-un mediu stimulativ mult mai bogat
decât şoarecii voştri normali dintr-o cuşcă de laborator,
şi-au depăşit complet handicapul.
Prin urmare, atunci când se spune dintr-un punct de vedere modern
că "acest comportament este determinat genetic"
în măsura în care acest mod de exprimare poate fi valabil,
ceea ce spuneţi este că: există
o contribuţie genetică la modul în care acest
organism răspunde la mediu;
genele pot influenţa
gradul de pregătire cu care un organism va
trata o anumită provocare a mediului.
Ştiţi, nu aceasta este versiunea pe care majoritatea oamenilor o au în minte
şi nu pare să fie nici "oratorie de stradă "
ci a marşa dincolo de vechea
versiune a "moştenirii ereditare"
şi nu este chiar atât de departe de istoria eugeniei
şi altele asemănătoare.
Este o concepţie greşită, larg răspândită
şi este una cu potenţial destul de periculos.
Un motiv privind
explicaţia biologică pentru violenţă...
şi un motiv că hipnoza este
potenţial periculoasă, nu e numai fals
dar poate face şi rău...
deoarece, dacă crezi în el
ai putea spune foarte uşor:
"ei bine, nu mai putem face nimic"
pentru a schimba predispoziţia
oamenilor de a deveni violenţi;
tot ce putem face este să-i pedepsim, să-i închidem
sau să-i executăm,
în schimb nu ne preocupăm cu schimbarea
mediului social sau de premizele sociale
care pot face ca oamenii să devină violenţi pentru că
acest lucru "este irelevant".
Argumentul genetic ne acordă luxul ignorării
factorilor istorici şi sociali, din trecut şi viitor
şi, în cuvintele lui Louis Menand
care a scris în New Yorker
Cu mare abilitate, a spus:
"totul se află în gene...o explicaţie pentru cum stau lucrurile,
care nu pune în pericol felul în care sunt.
De ce s-ar simţi cineva nefericit
sau ar avea un comportament antisocial
când acea persoană trăieşte
într-una dintre cele mai libere şi mai prospere naţiuni de pe pământ.
Nu poate fi sistemul.
„Trebuie să fie o greşeală pe undeva".
Ceea ce e un mod bun de abordare.
Aşadar, argumentul genetic este nepăsarea
care ne dă dreptul să ignorăm
factorii sociali, economici şi politici
care de fapt stau la baza
multor probleme comportamentale.
[Studiu de caz: Dependenţa]
Dependenţa este de obicei
considerată a fi o problema legată de droguri
dar, dacă o privim în linii mari,
aş defini dependenţa ca pe orice comportament
care este asociat cu lăcomia,
cu o uşurare temporară
şi cu consecinţe negative pe termen lung,
împreună cu un control insuficient asupra acesteia, astfel încât acea persoană
îşi doreşte să renunţe sau promite să o facă
dar nu poate
şi când veţi înţelege asta, veţi vedea că
există mult mai multe dependenţe
decât pur şi simplu cele legate de droguri.
Există dependenţa de muncă; dependenţa de cumpărături;
de internet, de jocuri video...
Există dependenţa de putere. Oamenii care au puterea, dar
vor mai mult şi mai mult; nimic nu le este de ajuns vreodată.
Achiziţiile. Corporaţiile care trebuie să acumuleze din ce în ce mai mult.
Dependenţa de petrol
sau cel puţin de bogăţia şi de produsele care ne sunt
accesibile datorită petrolului.
Uitaţi-vă la consecinţele negative asupra mediului.
Noi distrugem însuşi pământul
pe care locuim, de dragul acestei dependenţe.
Acum, aceste dependenţe sunt mult mai
devastatoare în consecinţele sociale pe care le au,
decât obiceiul de a consuma cocaină sau heroină al pacienţilor mei din cartierul de Est.
Totuşi, sunt răsplătiţi şi consideraţi persoane respectabile.
Directorul companiei de tutun care obţine un profit mai mare
va primi o recompensă pe măsură.
El nu va suporta nicio consecinţă negativă legală sau de altă natură.
De fapt el este un respectat membru în
staff-ul de conducere al mai multor corporaţii.
Dar bolile asociate fumatului
omoară 5 milioane şi jumătate de oameni în lume în fiecare an.
În Statele Unite fumatul ucide 400 000 de oameni pe an.
şi aceşti oameni sunt dependenţi de ce? De profit.
La un asemenea grad de dependenţă au ajuns
încât sunt în faza de negare
referitor la impactul activităţii lor,
negare care este tipică persoanelor dependente.
Iar aceasta este una respectabilă.Este respectabil
să fii dependent de profit, indiferent de cost.
Deci ceea ce este acceptabil şi ce este respectabil
este un fenomen arbitrar extrem în societatea noastră
şi se pare că cu cât răul este mai mare
cu atît mai respectabilă este dependenţa.
[Mitul]
Există un mit general, că drogurile în sine produc dependenţa.
De fapt, războiul privind drogurile se întemeiază pe
ideea că dacă interzici sursa
drogurilor poţi astfel trata dependenţa.
Acum, dacă înţelegem dependenţa într-un sens mai larg
vedem că nimic în sine nu dă dependenţă.
Nicio substanţă, nici un drog nu este de la sine creator de dependenţă
şi nici un comportament nu este de la sine dependent.
Multe persoane pot merge la cumpărături fără să devină dependente de asta.
Nu oricine devine dependent de mâncare.
Nu toţi cei care beau un pahar de vin devin alcoolici.
Deci problema principală este ce anume face oamenii predispuşi,
deoarece este o combinaţie între un individ predispus
şi substanţa potenţial creatoare de dependenţă sau comportamentul
care face să înflorească din plin dependenţa.
Pe scurt, nu drogul crează dependenţa,
ci predispoziţia individului
de a deveni dependent de o substanţă sau de un comportament.
[Mediul]
Dacă vrem să înţelegem ce
anume îi face pe unii predispuşi
trebuie să ne uităm la experienţa de viaţă.
Vechea idee, care chiar dacă e veche este încă susţinută
în linii mari, cum că dependenţa este cauzată genetic
este pur si simplu nesusţinută ştiinţific.
Cauza de fapt este că anumite experienţe de viaţă
fac oamenii să devină predispuşi.
Experienţele vieţii nu formează doar personalitatea
şi nevoile psihologice ale persoanei,
ci şi gândirea în anumite moduri.
Iar acest proces începe în uter.
[Prenatalitatea]
S-a arătat, de exemplu
că dacă mamele sunt supuse unor factori de stres în timpul sarcinii
copiii lor au mai multe şanse să dezvolte
trăsături care să-i predispună la vicii
şi asta pentru că dezvoltarea este modelată
de către mediul social şi psihologic în care se formează.
Aşadar, biologia umană este foarte mult influenţată
şi programată de către experienţele de viaţă care încep încă din uter.
Mediul tău înconjurător nu începe de la naştere.
Mediul începe de îndată ce ai un nucleu,
de îndată ce eşti un fetus, eşti supus oricărei
influenţe informaţionale care vine prin intermediul sistemului
circulator al mamei, al hormonilor, al nivelului de nutrienţi...
Un exemplu de referinţă a acestui fapt -
este ceea ce s-a numit Iarna Foametei Olandeze.
În 1944, naziştii ocupaseră Olanda
şi pentru varii motive au decis
să ia toată hrana disponibilă şi să o trimită în Germania;
timp de trei luni toată lumea era înfometată
iar zeci de mii de oameni au murit de foame.
Ceea ce este cunoscut ca efectul Iernii Foametei Olandeze se manifestă aşa:
dacă erai un fetus în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină, în timpul foametei,
corpul tău a ”învăţat” ceva unic în acel timp.
După cum s-a dovedit, în al doilea şi al treilea trimestru corpul tău
încearcă să înveţe ceva despre mediul înconjurător cum ar fi:
Cât de amenintător este mediul de acolo?
Cât de abundent este? Cât de mulţi nutrienţi voi primi
prin internediul sistemului circulator al mamei?
Fiind un fetus care a suferit de foame în această perioadă, corpul tău
va fi programat ca întotdeauna să fie
foarte, foarte zgârcit cu zahărul şi grăsimile şi
ceea ce va face va fi să înmagazineze fiecare picătură din acestea.
Fiind un fetus care a suferit de Iarna Foametei Olandeze, după o jumătate
de secol tot ceea ce te înconjoară conduce
către o mare probabilitate de a suferi de o presiune arterială mare,
obezitate sau sindrom metabolic.
Acesta este unul din modurile în care mediul intervine într-un mod neaşteptat.
Poţi stresa animalele în laborator când sunt gestante
şi progeniturile lor vor fi mult mai
predispuse să consume cocaină şi alcool când vor deveni adulţi.
Puteţi stresa mamele, de exemplu într-un studiu britanic
femeile care au fost agresate în timpul sarcinii
vor avea nivele mai ridicate de
cortizol, hormonul stresului, în placenta lor la naştere,
iar copiii lor vor fi mult mai susceptibili la situaţii ce
îi predispun la dependenţe, la vârste cuprinse între 7 şi 8 ani.
Astfel, stresul pregăteşte încă din uter arma
pentru tot felul de probleme de sănătate mintală.
Un studiu israelian efectuat pe copii
născuţi de mame care erau gravide
înainte de declanşarea războiului din 1967...
Acele femei erau desigur extrem de stresate
şi urmaşii lor au o incidenţă mai ridicată a schizofreniei
decât media.
Aşadar, există o mulţime de dovezi acum că efectele
prenatale au un impact enorm asupra dezvoltării fiinţei umane.
[Copilăria]
Principiul de bază în ce priveşte dezvoltarea fiinţei umane şi
în special dezvoltarea creierului uman
este acela că aceasta intervine de obicei sub impactul mediului
şi de cele mai multe ori după naştere.
Acum, dacă ne comparăm cu un cal
care poate alerga din prima zi de viaţă
vedem că suntem complet nedezvoltaţi.
Nu ne putem mobiliza deplin echilibrul coordonării
neurologice, forţa musculară, acuitatea vizuală,
până la vârsta de un an şi jumătate, doi ani.
Aceasta se întâmplă deoarece dezvoltarea creierului la cal
se produce în siguranţă în uter
în timp ce la fiinţa umană trebuie să se producă după naştere
şi are de a face cu o logică evolutivă simplă
după care capul creşte mai mare, ceea ce ne transformă în fiinţe umane
dezvoltarea lobului frontal fiind
de fapt ceea ce defineşte specia umană.
În acelaşi timp, mergem în două picioare, astfel încât pelvisul nostru se îngustează
pentru a permite acest lucru. Aşadar acum
avem un pelvis mai îngust, un cap mai mare
bingo: trebuie să ne fi născut prematur.
Şi asta înseamnă că dezvoltarea creierului, care la animale
se produce în uter,
la noi are loc după naştere
şi în mare măsură sub impactul mediului.
Conceptul Darwinismului neural înseamnă simplu,
că circuitele care vor primi un semnal corespunzător de la mediu
se vor dezvolta optim, iar cele care nu,
ori nu se vor dezvolta optim, ori probabil, deloc.
Dacă iei un copil cu o vedere foarte bună la naştere
şi îl laşi într-o cameră întunecată vreme de 5 ani
va deveni orb pentru tot restul vieţii,
deoarce circuitele vederii au nevoie de unde de lumină pentru a se dezvolta
iar fără acestea, chiar şi circuitele
rudimentare, prezente la naştere
se vor atrofia şi vor muri, iar altele noi nu se vor mai dezvolta.
[Memoria]
Există un mod semnificativ în care
experienţele primilor ani de viaţă influenţează comportamentul adultului
chiar şi experienţele foarte timpurii
de care nu-ţi mai aminteşti.
S-a descoperit că există două tipuri de memorie:
cea explicită, pe care ţi-o poţi aminti,
când poţi să îţi aminteşti faptele,
detaliile, episoadele, circumstanţele.
Dar structura din creier numită hipotalamus
care codează amintirile
nici măcar nu începe să se dezvolte pe deplin până la un an şi jumătate
şi nu e pe deplin dezvoltată până mult mai târziu.
De aceea cu greu, poţi avea amintiri
de dinainte de a împlini 18 luni.
Dar mai există şi un alt tip de memorie,
numită memorie implicită
care e de fapt o memorie emoţională
în care impactul emoţional şi interpretarea făcută de copil
a experienţelor emoţionale, este impregnată în creier
în forma unor circuite nervoase gata să reacţioneze,
fără nişte amintiri specifice.
Aşa că, pentru a vă da un exemplu clar,
cei care au fost adoptaţi, trăiesc
mereu sentimentul de respingere.
Nu-şi pot aminti adopţia.
Nu-şi pot aminti separarea de mama naturală
pentru că nu e nimic acolo care să-i ajute să-şi amintească.
Însă memoria emoţională a separării şi respingerii
este adânc întipărită în creierele lor.
Aşadar, aceştia sunt mult mai predispuşi
decât alţi oameni,
să experimenteze un sentiment de respingere
şi tulburări emoţionale,
atunci când se simt respinşi.
Acest sentiment nu este unic pentru cei adoptaţi,
dar este foarte pronunţat în cazul lor
din cauza memoriei implicite.
Persoanele dependente, având în vedere
toată literatura de specialitate şi din experienţa mea,
cei mai mari dependenţi au fost cu toţii realmente
abuzaţi în mod semnificativ în copilărie
sau au suferit pierderi emoţionale.
Memoria lor emoţională sau implicită
este cea a unei lumi nesigure
şi neajutorate; protectorii lor în care nu puteau avea încredere
şi relaţiile interumane
care nu erau destul de sigure ca să lase loc vulnerabilităţii
şi să dea naştere unor răspunsuri, tind
să-i ţină departe de
relaţii intime adevărate;
încep să nu mai aibă încredere în cei care îi îngrijesc,
doctori şi alţi oameni care încearcă să-i ajute
şi în general văd lumea ca pe un loc nesigur...
iar acest lucru este strict o funcţie a memoriei implicite
care uneori are ca şi cauză incidente pe care nici măcar nu şi le mai amintesc.
[Atingerea]
Copiii născuţi prematur sau care au stat în incubatoare
şi în tot felul de dispozitive şi
maşinării, vreme de săptămâni sau luni,
este cunoscut faptul, că dacă
aceşti copii sunt atinşi şi mângâiaţi pe spate
pentru doar 10 minute pe zi, acest lucru ajută la dezvoltarea creierului.
Aşadar, atingerea umană este esenţială pentru dezvoltare
şi, de fapt, copiii care nu au fost niciodată ţinuţi în braţe, mor.
Atât de fundamentală este atingerea
pentru fiinţa umană.
În societatea noastră există o regretabilă tendinţă
de a spune părinţilor să nu-şi ia în braţe copiii, nici să-i ţină
pe cei care plâng, de frică să nu-i răsfeţe
sau pentru a-i încuraja să doarmă noaptea
nu-i ţin în braţe...
Ceea ce este opusul a ceea ce are nevoie copilul
iar aceştia adorm la loc pentru că se lasă păgubaşi
iar creieraşul lor încetează să mai lupte,
ca un mod de a se apăra împotriva vulnerabilităţii
de a fi abandonaţi de către părinţi
însă memoria lor implicită va fi
cea a unei lumi care nu dă nici 2 bani pe ei.
[Copilăria]
Multe dintre aceste diferenţe sunt structurate de foarte devreme în viaţă.
Într-un fel, experienţa adversităţii părinţilor,
a cât de dură sau uşoară este viaţa
este transmisă copiilor
fie prin depresia maternală
sau a faptului că părinţii sunt nervoşi
cu copiii lor, din cauză c-au avut o zi proastă
sau pentru că la sfârşitul zilei sunt prea obosiţi...
iar efectele sunt foarte puternice asupra
dezvoltării ulterioare a copiilor, lucru despre care ştim acum o grămadă
însă această sensibilitate timpurie nu este doar o greşeală evolutivă.
Există la multe specii diferite.
Chiar şi în cazul răsadurilor există un proces de adaptare timpuriu
la tipul de mediu în care cresc,
dar pentru oameni, adaptarea stă în calitatea relaţiilor sociale.
şi astfel, de timpuriu în viaţă
cât de protejat eşti, câte conflicte, câtă atenţie primeşti
sunt semne ale tipului de univers în care vei putea creşte.
Dacă vei creşte într-o lume în care
trebuie să te lupţi pentru a obţine orice;
să-ţi aperi spatele, să te aperi, să nu ai încredere în nimeni...
sau creşti într-o societate în care depinzi de
reciprocitate, mutualitate, cooperare, în care empatia este importantă
în care securitatea depinde de bunele relaţii cu alţii...
iar pentru asta este necesară o dezvoltare
cognitivă şi emoţională, foarte diferită
şi despre asta este vorba în cazul sensibilităţii timpurii
iar a creşte un copil este aproape inconştient,
un sistem de a transmite această experienţă copiilor...
a tipului de lume în care există.
D.W. Winnicott, marele psihiatru britanic în psihiatrie juvenilă, spunea că
în mod fundamental, două lucruri pot merge prost în copilărie.
Unul este când se întâmplă ceva ce nu trebuia să se întâmple
iar celălalt este când nu se întâmplă ceva ce trebuia să se întâmple.
În prima categorie, sunt experienţele dramatice, abuzive
şi de abandon, la care au fost supuşi pacienţii
din ghetoul Eastside şi alţii.
Acestea sunt din cauza lucrurilor care nu trebuiau să se întâmple dar s-au întâmplat.
Dar apoi mai e vorba şi de atitudinea
degajată şi atenţia
părintelui, de care are nevoie orice copil
dar pe care foarte adesea nu o primeşte.
Ei nu sunt abuzaţi. Ei nu sunt neglijaţi
şi nu sunt traumatizaţi
dar ceea ce ar trebui să se întâmple,
prezenţa emoţională a părinţilor care îi cresc
nu le este disponibilă din cauza
stresului provocat de societate şi de mediul parental.
Psihologul Allan Schore numeşte asta „Abandonul Proximal”
în care părintele este prezent fizic
dar emoţional lipseşte cu desăvârşire.
Mi-am petrecut...
aproape 40 de ani din viaţă
lucrând cu cei mai violenţi oameni pe care-i poate produce societatea noastră:
criminali, violatori şi aşa mai departe.
În încercarea de a înţelege cauzele acestor violenţe,
am descoperit că cei mai violenţi dintre criminalii din închisorile noastre
au fost ei înşişi victime ale
unui grad de abuz din copilărie care a fost departe
de ceea ce mi-aş putea imagina referitor la termenul de abuz asupra copiilor.
Habar n-am avut de profunzimea
depravării la care sunt supuşi adesea copiii
în societatea noastră.
Cei mai violenţi oameni pe care i-am văzut eu erau ei înşişi supravieţuitori
ale încercărilor de a-i ucide ai propriilor lor părinţi
sau a altor oameni din mediul lor social
sau erau supravieţuitorii unor rude care şi-au ucis
cei mai apropiaţi membri ai familiei, prin alţi oameni.
Buddha argumenta că orice lucru depinde de oricare altul.
El spune: "unul conţine mulţimea şi mulţimea conţine unul".
De aceea nu puteţi înţelege ceva care este izolat de mediul său.
Evident, frunza conţine soarele, cerul şi pământul.
Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat, desigur
tot timpul şi în special când vine vorba de evoluţia umană.
Termenul ştiinţific modern pentru aceasta
este natura "bio-psiho-socială" a dezvoltării umane
care spune că biologia fiinţelor umane
depinde într-o foarte mare măsură de interacţiunea lor cu
mediul social şi psihologic.
Concret, psihiatrul şi cercetătorul
Daniel Siegel de la Universitatea din California, Los Angeles, UCLA,
a inventat expresia "Neurobiologie Interpersonală"
care vrea să spună că modul
în care sistemul nostru funcţionează
depinde foarte mult de relaţiile noastre interumane.
În primul rând de părinţii care ne-au purtat de grijă,
în al doilea rând de alte personalităţi de care ne-am ataşat în vieţile noastre
şi în al treilea rând, de întreaga noastră cultură.
Astfel că nu puteţi separa
funcţionarea neurologică a fiinţei umane
de mediul în care el sau ea a crescut
şi în care continuă să existe
iar acest lucru este adevărat de-a lungul întregului ciclu de viaţă.
Este adevărat îndeosebi când sunteţi dependenţi şi lipsiţi de putere,
atunci când creierul vostru se dezvoltă,
dar este adevărat şi la maturitate şi chiar la sfârşitul vieţii.
[Cultura]
Fiinţele umane au trăit în aproape orice tip de societate.
De la cele mai egalitare...societăţi de vânători şi culegători
ce par să fi fost extrem de egalitare
de exemplu, bazate pe împărţirea hranei, schimbul de daruri...
Grupuri mici de oameni trăind preponderent
din căutarea hranei dar şi puţin din vânat
preponderent printre oameni pe care
cel puţin i-aţi cunoscut o viaţă întreagă
dacă nu eraţi înconjuraţi de rude de gradul trei sau mai apropiate,
într-o lume în care exista o foarte mare
fluiditate între diferitele grupuri;
într-o lume în care nu existau
multe lucruri, în termeni de cultură materială...
acesta este modul în care oamenii au petrecut cea mai mare parte a istoriei lor hominide.
Nu e surprinzător că asta contribuie la o lume total diferită.
Unul dintre lucrurile obţinute ca rezultat este că e mult mai puţină violenţă.
Violenţa grupurilor organizate nu este ceva
apărut într-un timp anume
în istoria umanităţii, iar asta e destul de clar,
aşadar unde am greşit?
Violenţa nu este universală.
Nu este ceva distribuit simetric la rasa umană.
Există o imensă variaţie în cuantumul violenţei din diferite societăţi.
Sunt câteva societăţi care nu au, virtual nici un fel de violenţă.
Altele se distrug reciproc.
Unele dintre grupările religioase
anabaptiste, care sunt complet pacifiste
cum ar fi Amish, Menoniţii, Hutterienii...
în rândul unora dintre aceste grupări, Hutterienii
nu există cazuri înregistrate de omucidere.
În timpul marilor noastre războaie, cum ar fi al 2-lea Război Mondial
în care oamenii au fost recrutaţi
ei au refuzat să intre în armată.
Mai degrabă ar fi făcut închisoare decît să se înroleze.
În chibuţurile israeliene
nivelul violenţei este atât de scăzut încât tribunalurile de acolo
vor trimite adesea oameni violenţi,
care au comis crime
să trăiască în chibuţuri pentru a
învăţa cum este fără violenţă...
deoarece aşa trăiesc cei de acolo.
Aşa că suntem amplu modelaţi de către societate.
Societăţile, în sensul larg, incluzând influenţele noastre teologice,
metafizice, lingvistice, etc.
societăţile ajută la formarea a ceea ce gândim sau nu.
Viaţa în principiu înseamnă fie păcat, fie frumuseţe,
indiferent dacă în viaţa de apoi vom plăti
pentru cum am trăit sau dacă este irelevant.
Într-o manieră largă, multe societăţi mari ar putea fi
denumite ca individualiste sau
colective şi găseşti oameni foarte diferiţi
şi diferite feluri de a gândi şi, bănuiesc,
un creier diferit dezvoltat odată cu acestea.
Noi în America suntem în una dintre cele mai individualiste societăţi
şi capitalismul fiind un sistem care îţi permite să mergi
mai sus şi mai sus pe o piramidă de potenţial şi
problema este că această urcare vine cu plase de siguranţă din ce în ce mai puţine.
Prin definiţie cu cât o societate este mai stratificată
cu atât mai puţine persoane ai ca tovarăş, sunt din ce în ce mai puţine persoane cu care
ai relaţii simetrice, reciproce
şi în loc de asta tot ce ai sunt puncte diferite şi ierarhii infinite...
şi o lume în care ai puţini parteneri reciproci
este o lume cu mult mai puţin altruism.
[Natura Umană]
Aşa că, aceasta ne aduce pe noi într-un moment imposibil, care înseamnă
să încercăm să dăm un sens în ştiinţa de perspectivă...
la ce este natura naturii umane.
Ştii, la un anumit nivel
că natura naturii noastre este să nu fim
extrem de constrânşi de natura noastră.
Noi avem mult mai multe variabile sociale
decât orice altă specie.
Mai multe sisteme de gândire, de stiluri, de structuri familiale
de moduri de a creşte copii.
Capacitatea pentru varietate pe care o avem este extraordinară.
Într-o societate care este bazată pe competiţie
şi chiar, foarte des, pe exploatarea nemiloasă
a unei fiinţe umane de către alta
speculaţia de pe urma problemelor altor oameni
şi foarte des crearea unor
probleme cu scopul de a profita,
ideologia de guvernare va justifica foarte des acest comportament
apelând la cele mai fundamentale şi inalterabile naturi umane.
Deci mitul în societatea noastră este
faptul că oamenii sunt competitivi prin natură
şi că sunt individualişti şi că sunt egoişti.
Realitatea este de fapt invers.
Noi avem anumite nevoie umane.
Singurul mod prin care poţi vorbi despre natura umană în mod concret
este recunoaşterea faptului că există anumite nevoi umane.
Avem o nevoie naturală de companie şi contacte strânse
de a fi iubiţi, de a ne ataşa, de a fi acceptaţi,
de a fi văzuţi, de a fi receptaţi pentru ceea ce suntem.
Dacă aceste nevoi sunt întrunite, ne dezvoltăm
în oameni cu compasiune
şi cooperanţi, cu empatie pentru ceilalţi.
Aşadar...
opusul, pe care îl putem observa adesea
în societatea noastră, este în fapt, o denaturare a naturii umane
din cauză că atâtor de puţini oameni li se satisfac aceste nevoi.
Deci da, poţi vorbi despre natura umană
dar numai în sensul nevoilor sale de bază
care sunt instinctiv evocate
sau ar trebui să spun, anumitor nevoi umane
care duc la anumite trăsături, dacă sunt întrunite
şi la altele, dacă nu.
Prin urmare...
când recunoaştem faptul că organismul uman
care are o mare putere de flexibilitate a adaptării
permiţându-ne să supravieţuim în multe condiţii diferite
este de asemenea şi rigid programat, pentru anumite cerinţe de mediu
sau nevoi umane
atunci ia naştere un imperativ social.
Aşa cum corpul nostru are nevoie de nutrienţi fizici,
tot aşa şi creierul nostru necesită forme pozitive de stimuli de mediu
în toate stadiile de dezvoltare
având de asemenea şi nevoia de protecţie
faţă de stimulii negativi.
Iar dacă lucrurile care ar trebui, nu se întâmplă,
sau dacă cele care nu ar trebui se întâmplă...
se pare că uşa poate fi deschisă nu numai pentru
o mulţime de boli mintale şi fizice
ci şi pentru o mulţime de comportamente umane dăunătoare.
Aşadar, dacă aruncăm o privire în exterior
şi ţinem cont de starea lucrurilor actuale
trebuie să ne întrebăm:
Condiţia pe care ne-am creeat-o în lumea modernă
este benefică pentru sănătatea noastră?
Se comportă piatra de temelie a sistemului nostru
socio-economic, ca o forţă pozitivă
pentru dezvoltarea socială şi progresul umanităţii?
Sau gravitaţia fundamentală a societăţii noastre
se mişcă împotriva esenţei nevoilor evoluţiei
necesare pentru a creea şi susţine
bunăstarea personală şi socială?
[Partea a 2-a: Patologia Socială]
Aşadar se pune întrebarea de unde au început toate acestea?
Ceea ce avem astăzi... o lume într-o stare
de colaps cumulativ.
[Piaţa]
Să începem cu John Locke.
Care introduce proprietatea.
şi are trei condiţii pentru dreptul privat şi proprietate.
Iar cele trei condiţii sunt:
Trebuie să rămână destule resturi şi pentru alţii
şi nu trebuie să laşi nimic să se degradeze
şi mai ales trebuie să implici forţa de muncă în tot.
Pare just - dacă munceşti cot la cot cu alţii
ai dreptul asupra produsului
şi atât timp cât există destule rezerve şi pentru alţii
iar acestea nu se strică
şi nu faci risipă de nimic, atunci e bine.
Şi îşi petrece o lungă perioadă de timp cuantificând asta şi tratatul său celebru de guvernare
este de atunci textul canonic
pentru înţelegerea economică, politică şi juridică
şi este încă textul clasic după care se studiază.
Ei bine, după ce dă condiţiile
şi aproape că te gândeşti la un moment dat dacă
eşti pentru proprietatea privată sau nu
şi a scris foarte plauzibil şi energic în apărarea
proprietăţii private...
Ei bine, renunţă la acestea!
Pur şi simplu. Într-o singură frază.
Spune că "ei bine, atunci când
au fost introduşi banii, aceştia au apărut printr-un consimţământ uman, tacit"
atunci apare...
şi nu spune că toate condiţiile au fost anulate sau şterse -
dar asta este ceea ce s-a întâmplat.
Aşadar acum nu mai avem
produse sau proprietate câştigată prin muncă proprie -
o, nu - acum banii cumpără munca.
Nu mai este important
dacă a mai rămas destul şi pentru alţii
nici dacă produsele se degradează,
pentru că, spune el, banii sunt precum
argintul şi aurul, iar aurul nu se poate deteriora
şi prin urmare, banii nu pot fi răspunzători pentru risipă...
ceea ce este ridicol, noi nu discutăm despre bani
şi argint, discutăm despre efectele lor.
Sunt "concluzii false", una după alta.
Este absolut cea mai surprinzătoare
prestidigitaţie logică pe care el o reuşeşte aici
dar care se potriveşte intereselor deţinătorilor de capital.
Apoi, Adam Smith merge mai departe şi ceea ce adaugă el
la aceasta este religia ...
Locke începe cu Dumnezeu, care a făcut totul în acest fel,
acesta fiind ordinea lui Dumnezeu
şi acum ne pomenim cu Smith
spunând "nu e numai a lui Dumnezeu..."
ei bine, în realitate el nu spune asta dar
asta este ceea ce se întâmplă din punct de vedere filozofic, în principiu
el spune că "aceasta nu este numai o chestiune de proprietate privată..."
Aceasta nu mai este acum complet "presupusă" - Este Fixată.
Şi că există "investitori pecuniari care cumpără forţa de muncă" - Fixată.
Nu există nici o limită, în ce priveşte cu cât pot ei cumpăra forţa de muncă a altor oameni,
cât de mult pot ei acumula, cât de mare este inegalitatea -
toate acestea sunt acum stabilite.
Şi astfel trece el mai departe şi marea lui idee
din nou este introdusă doar între paranteze - în treacăt...
Ştiţi, atunci când oamenii scot bunuri la vânzare, avem oferta,
iar când alţi oameni le cumpără, avem cererea, şi aşa mai departe;
cum trebuie să fie, oferta să egaleze cererea,
sau cererea să egaleze oferta?
cum pot ele să ajungă la echilibru?
şi astfel, una dintre concepţiile fundamentale din economie
este modul în care ele ajung la echilibru...
şi el spune: "Mâna Invizibilă a Pieţei"
este cea care le aduce la echilibru.
Deci, avem acum că "Dumnezeu" este de fapt foarte aproape.
Numai că El nu a cedat drepturile de proprietate
şi nici mijloacele necesare şi nici "drepturile naturale",
referitor la ce spunea Locke...
acum avem sistemul in sine, drept "Dumnezeu".
De fapt, Smith o spune, atunci când vorbeşte
şi trebuie să citeşti întregul
„Wealth of Nation” pentru a găsi acest citat.
El spune: lipsa mijloacelor de subzistenţă
fixează limitele de reproducere a celor săraci
iar natura se ocupă de asta în nici un alt mod
decât eliminarea copiilor lor.
Aşadar el a anticipat teoria evoluţionistă în sensul ei cel mai rău...
asta a fost cu mult înainte de Darwin.
şi prin urmare el îi numeşte „Rasa Muncitorilor”.
Aşa că puteţi vedea: era un rasism inerent integrat acolo
era o indiferenţă inerentă în privinta uciderii
copiilor nedoriţi
şi el gândea:„ aceasta este o mână invizibilă producând
bunuri pentru satisfacerea cererii si cerere pentru bunuri.
Aşadar, vedeţi cât de înţelept este „Dumnezeu”?
Aşa că puteţi vedea cât de virulent este realmente,
cât de destructiv, către ce genocid ecologic
ne îndreptăm acum, într-un fel,
înapoi către o „genă a gândirii” a aceluiaşi Smith.
Atunci când reflectăm la baza conceptului
aşa-numit a al pieţei libere - a sistemului capitalist
aşa cum a fost el iniţiat în viziunea economico-filosofică timpurie
de economişti cum ar fi Adam Smith
putem vedea că la origine, conceptul „pieţei”
avea un suport real, tangibil, bazat pe bunuri comerciale existente.
Adam Smith niciodată nu a crezut că cele mai
profitabile sectoare economice de pe planetă
ar putea eventual apare în zona tranzacţiilor financiare
sau aşa-numitelor investiţii
unde banii în sine sunt pur şi simplu
obţinuţi prin tranzacţionarea altor bani
într-un joc arbitrar care
nu produce nimic tangibil pentru societate.
Cu toate acestea, dincolo de intenţiile lui Smith
uşa către asemenea denaturări incredibil de anormale
a fost lăsată larg deschisă de către una dintre primele sale teorii:
Banii sunt trataţi ca Bunuri, în sau prin ei înşişi.
Astăzi, în toate economiile din lume
în conformitate cu sistemul social asumat,
banii sunt urmăriţi doar de dragul banilor, şi pentru nimic altceva.
Ideea de bază, care a fost în mod misterios calificată
de Adam Smith prin a sa declaraţie religioasă a
„Mâinii Invizibile”
este că există preocuparea restrânsă, auto interesată
a acestui produs de ficţiune
care se va manifesta oarecum în mod magic
pentru progresul şi binele social şi uman.
Realitatea este că interesul monetar încurajator,
sau ceea ce unii au numit Secvenţa Financiară a Valorii
s-a decuplat acum total de la interesul fundamental
al vieţii - care ar putea fi denumit
drept Secvenţa Valorică a Vieţii.
Ceea ce s-a întâmplat este că s-a produs o confuzie completă
în doctrina economică
între aceste două secvenţe.
Ei cred că Secvenţa Financiară a Valorii
are ca rezultat Secvenţa Valorică a Vieţii
şi de aceea afirmă că, cu cât se vând mai multe produse,
dacă PIB-ul creşte şi aşa mai departe...
vom avea o bunăstare mai solidă
şi am putea lua PIB-ul drept indicatorul nostru de bază
pentru sănătatea socială...
Iată aşadar confuzia.
Vorbim despre Valoarea Secvenţiala a Banilor
asta este, toate încasările şi veniturile sunt
derivate din vânzarea bunurilor
şi ei fac o confuzie cu reproducerea vieţii!
Deci, aveţi implementată încă de la început
o completă contopire a banilor
şi a secvenţelor valorice ale vieţii.
Deci, avem de a face cu un tip de iluzie structurată
care devine din ce în ce mai morbidă
cu cât imaginea banilor se detaşează de imaginea
a orice altceva.
Prin urmare este o incoerenţă a sistemului
şi această incoerenţă poate fi fatală pentru sistem.
[Bun venit în Automatizare]
În societatea de astăzi, rareori auzi pe cineva vorbind
de progres, de ţara lor, de societate
în termeni de bunăstare fizică, de stare de fericire
încredere sau stabilitate socială.
Mai degrabă, evaluările ni se prezintă
prin abstracţii economice.
Avem produsul intern brut, indicele preţurilor de consum,
valoarea de piaţă a mărfurilor, ratele de inflaţie ...
şi aşa mai departe.
Dar toate acestea ne spun ceva de valoarea reală,
despre calitatea vieţii oamenilor?
Nu. Toate acestea au de a face doar cu
secvenţa de bani în sine şi nimic mai mult.
Spre exemplu, produsul intern brut al unei ţări
este o măsură a valorii bunurilor şi serviciilor vândute.
Mărimea acestuia se pretinde a corela
standardul vieţii oamenilor dintr-o ţară.
În SUA, bugetul pentru sănătate
era de 17% din PIB în 2009
în valoare de peste 2500 de miliarde cheltuite.
Prin urmare creând un efect pozitiv asupra acestei evaluări economice.
şi, bazându-ne pe această logică
ar fi şi mai bine pentru economia SUA
dacă serviciile de sănătate publică ar creşte...
probabil la 3 sau 5 trilioane de dolari
din moment ce ar creea o creştere şi mai mare,
mai multe locuri de muncă şi spre lauda economiştilor
o creştere a standardelor de viaţă din ţara lor.
Dar stai.
Ce reprezintă de fapt serviciile de sănătate?
Ei bine,
Exact - cu cât sunt mai mulţi oameni bolnavi în America
cu atât e mai bine pentru economie.
Şi nu este o exagerare sau o perspectivă cinică.
De fapt, dacă ne distanţăm îndeajuns
vom realiza că PIB-ul
nu numai că nu reflectă sănătatea publică sau socială reală,
la orice nivel tangibil
ci este în fond mai mult o măsură
a ineficienţei industriale
şi a degradării sociale.
şi cu cât creşte mai mult, cu atât devin lucrurile mai grave
în ceea ce priveşte integritatea personală,
socială sau de mediu.
Trebuie să creezi probleme pentru a creea profit.
şi nu se face nici un profit în paradigma actuală
din salvarea vieţii omeneşti, prin menţinerea echilibrului planetar
prin justiţie şi pace sau altele asemenea.
Pur şi simplu nu iese profit de acolo.
Este o vorbă care spune -
„sari peste o lege şi creează o afacere”.
De unde se creează o afacere pentru un avocat sau ceva asemenea.
Aşadar, crima creează
afaceri tot aşa cum distrugerile creează
afaceri în Haiti.
Acum avem aproape undeva la 2 milioane de oameni la închisoare
în ţara asta (S.U.A)
şi multe din închisorile actuale
sunt deţinute de corporaţii private:
Corrections Corporation of America, Wackenhut,
care tranzacţionează acţiuni pe Wall Street
acţiuni care depind de câţi oameni sunt în închisori.
Asta este o boală.
Dar asta reflectă ceea ce
această paradigmă economică poate produce.
Aşadar, cu exactitate ce anume produce această paradigmă economică?
Ce anume menţine în funcţiune sistemul nostru economic?
Consumul.
Sau mai precis -
Când pătrundem către temelia
economiei de piaţă clasice
rămânem cu un model în care schimbul monetar
Pur şi simplu nu poate fi oprit
sau chiar substanţial încetinit
dacă vrem ca societatea aşa cum o ştim noi
să rămână operaţională.
Sunt trei mari actori principali pe scena economică:
angajatul, angajatorul
şi consumatorul.
Angajatul îşi vinde munca către angajator pentru venituri.
Angajatorul vinde produsele şi serviciile sale
consumatorului pentru venituri
iar consumatorul, fireşte, este într-un alt rol simplu
de angajat sau angajator
inclus în sistem
pentru a permite ciclului de consum să continue.
Cu alte cuvinte, sistemul pieţei globale este bazat pe
presupunerea că întotdeauna va fi suficientă
cerere pentru produse în societate,
pentru a mişca suficienţi bani, la o rată
care poate menţine continuu procesul de consum.
Şi cu cât este mai rapidă rata de consum
cu atât este mai mare aşa numită creştere economică
şi aşa funcţionează maşinăria...
Dar staţi un pic -
Credeam că o economie are rolul de a, nu ştiu...
"Economisi"?
Nu ar trebuii ca exact termenul acesta să aibă de a face cu conservarea
şi eficienţa şi cu reducerea de risipă?
Deci cum reuşeşte sistemul nostru, care are nevoie de consum
care cu cât e mai mare, cu atât este mai bine, să conserve eficient
în loc să "economisească"?
Ei bine... nu reuşeşte.
Intenţia sistemului de piaţă este de fapt exact opusul
a ceea ce ar trebui să fie o economie reală -
care este eficientă şi orientează conservator
materialele pentru producţie şi distribuţie
către bunurile necesare traiului.
Trăim pe o planetă finită, cu resurse finite
unde, de exemplu, petrolului pe care îl utilizăm
i-au trebuit milioane de ani să se dezvolte...
unde mineralelor utilizate le-au trebuit miliarde de ani să se dezvolte.
Aşadar, având un sistem care promovează în mod deliberat
accelerarea consumului
pentru binele aşa numitei "creşteri economice"
asta este o nebunie distructivă, pură.
Absenţa risipei, asta înseamnă eficienţa.
Absenţa risipei?
Sistemul este mai risipitor decât toate celelalte
sisteme existente din istoria planetei.
Fiecare nivel de organizare şi sistem de viaţă
este într-o stare de criză şi pericol
prăbuşire sau colaps.
Nici un ziar consultat în ultimii 30 de ani
nu vă va spune altceva:
decât că fiecare sistem vital este în declin
la fel ca şi programele sociale...
la fel ca şi accesul nostru la apă.
Încercaţi să numiţi orice resursă a vieţii
care nu este ameninţată sau pusă în pericol...
Nu puteţi.
Chiar nu există niciuna şi asta este foarte, foarte îngrijorător.
Însă nici măcar nu am găsit mecanismul cauzal.
Nici măcar nu vrem să ne confruntăm cu acesta.
Vrem doar să mergem mai departe. Ştiţi că nebunia apare
atunci când continui să faci la nesfârşit aceleaşi lucruri
chiar dacă e clar că nu va merge.
Aşadar avem de-a face
nu cu un sistem economic
ci mai degrabă aş spune, cu un sistem anti economic.
[Anti Economia]
Există o vorbă care spune că modelul
pieţei competitive caută să
"creeze cele mai bune bunuri posibile la cele mai joase preţuri posibile".
Această expresie este în mod esenţial conceptul stimulator
care justifică competiţia din piaţă,
bazată pe presupunerea că rezultatul
este producţia de bunuri de calitate superioară.
Dacă ar fi să-mi construiesc o masă de la început,
aş construi-o în mod natural din cele mai bune
şi durabile materiale posibile, nu-i aşa?
Cu intenţia ca ea să dureze cât mai mult posibil.
De ce aş vrea să fac ceva de proastă calitate
ştiind că va trebui eventual să-l refac
şi prin urmare să cheltui mai mult material şi energie?
Ei bine, oricât de raţional ar suna în lumea fizică
când vine vorba despre piaţa de consum
nu numai că este evident iraţional
dar nu este nici măcar o opţiune.
Este imposibil din punct de vedere tehnic să produci
cele mai bune mărfuri
dacă o companie vrea să menţină un avantaj competitiv
şi să rămână accesibilă pentru consumator.
Pur şi simplu orice este creat şi pus la vânzare
în economia globală este imediat inferior
din momentul în care este produs
pentru că este o imposibilitate matematică
să creezi cele mai avansate produse în mod ştiinţific, cele mai eficiente
şi mai strategic sustenabile produse.
Aceasta se întâmplă datorită faptului că sistemul de piaţă
necesită acel "cost minimal"
sau nevoia de a reduce cheltuielile
care există la orice nivel al producţiei.
De la costul muncii, până la
costul materialelor şi de ambalare şi aşa mai departe.
Această strategie competitivă, bineînţeles,
are rolul de a se asigura că publicul le cumpără produsele
decât să le cumpere de la un producător concurent
... care face exact acelaşi lucru
acela de a-şi face produsele competitive şi accesibile.
Această consecinţă imuabilă şi risipitoare a sistemului
poate fi numită: Uzură morală intrinsecă.
Cu toate astea, aceasta este doar o parte a unei probleme mai mari:
Un principiu de guvernare fundamental al pieţelor economice
unul pe care nu îl veţi găsi în niciun manual, apropo
- este următorul:
"Nici unui produs nu-i poate fi permis să-şi menţină o durată de viaţă
mai mare decât ce poate fi suportat
astfel încât să continue consumul ciclic."
Altfel spus, este esenţial ca lucrurile să se strice,
să eşueze şi să expire într-o anumită perioadă de timp.
Asta se defineşte ca: "Uzură morală planificată"
Uzura morală planificată este temelia strategiei pieţei
a fiecărui bun produs care se materializează.
În timp ce foarte puţini, bineînţeles,
ar recunoaşte sincer o asemenea strategie
ceea ce fac de fapt este să o mascheze în
fenomenul Uzurii morale intrinsece abia discutat,
iar majoritatea ignoră, sau chiar suprimă
noi descoperiri în tehnologie
care ar putea creea un bun mai sustenabil, mai durabil.
Aşadar, de parcă nu ar fi fost destulă risipă,
astfel încât sistemul nu poate permite în mod firesc ca cele mai
durabile şi eficiente bunuri să fie produse,
Uzura Planificată recunoaşte în mod deliberat
faptul că, cu cât un lucru funcţionează mai mult
cu atât mai greu este să susţină consumul ciclic
şi deci sistemul de piaţă în sine.
Cu alte cuvinte, durabilitatea produsului
este de fapt opusă faţă de creşterea economică
şi prin urmare este nevoie de un stimulent direct şi susţinut
care să se asigure că durata de viaţă
a oricărui produs este scurtă.
Şi, de fapt, sistemul nu poate funcţiona altfel.
O privire asupra depozitelor uriaşe de deşeuri răspândite
în lume arată realitatea uzurii.
Există acum miliarde de celulare construite cu preţ redus,
computere sau alte tehnologii
fiecare construite cu materiale preţioase, dificil de extras,
cum ar fi aurul, cobaltul, cuprul...
care acum se degradează în gropi de gunoi uriaşe
de obicei din princina a nimic altceva decât o defecţiune sau uzură morală
unor părţi mici care, într-o societate durabilă
ar putea fi reparate sau îmbunătăţite
iar durata de viaţă a bunului prelungită.
Din păcate, pe cât de eficient poate părea acest lucru
în lumea noastră fizică, trăind pe
o planetă finită cu resurse finite,
acest aspect este explicit ineficient, reportat la piaţă.
Într-o singură frază:
"Eficienţa, durabilitatea şi
conservarea sunt duşmanii sistemului economic".
De asemenea, doar nevoia bunului fizic de a fi în mod constant
produs şi re-produs
indiferent de impactul acestuia asupra mediului
face ca industria de servicii să opereze iraţional.
Cert este, că nu există nici un beneficiu monetar
pentru a rezolva problemele
care există actualmente.
În final
ultimul lucru pe care îl doreşte de fapt o instituţie medicală
ar fi vindecarea bolilor precum cancerul,
deoarece ar elimina nenumărate locuri de muncă şi mii de miliarde în venituri.
Şi de vreme ce suntem pe subiect...
Crima şi Terorismul în acest sistem sunt bune!
Păi, cel puţin din punct de vedere economic...
pentru că angajează forţele de poliţie
fapt ce generează produse de înaltă calitate pentru securitate
ca să nu mai amintim de valoarea închisorilor
care sunt proprietăţi private - în vederea obţinerii de profit.
Dar despre război?
Industria de război din America este un uriaş motor al PIB
iar una dintre cele mai profitabile industrii -
este producţia de arme de distrugere în masă.
Jocul favorit al acestei industrii este acela de a arunca lucrurile în aer
şi apoi a merge acolo să le reconstruiască, pentru profit.
Am văzut acest lucru cu neaşteptatele contracte de miliarde de dolari
făcute pe seama războiului din Irak.
Ce trebuie subliniat este că ceea ce este negativ în plan social
ca şi atribute sociale,
devin surse pozitive de recompensare a industriei
şi a oricărei probleme de interes
sau preocupare pentru mediu şi conservarea acestuia,
sunt intrinsec legate de fezabilitatea economică.
Şi de aceea,
de fiecare dată când vedeţi PIB-ul crescând într-o ţară
sunteţi martori ai creşterii deficitului
fie real fie închipuit
şi, prin definiţie, deficitul este rădăcina ineficienţei.
Realmente, deficitul crescut înseamnă ineficienţă crescută.
[Dezechilibrul Sistemului de Valori]
Visul american este bazat pe
creşterea continuă a consumului.
El se bazează pe faptul că
majoritatea canalelor de informare media şi
în special publicitatea comercială
- toate corporaţiile care au nevoie de această creştere infinită -
ne-au convins sau ne-au spălat creierul
şi cei mai mulţi oameni din America sau din lume
cred că trebuie să avem un număr X de posesiuni materiale
şi posibilitatea de a achiziţiona infinit mai multe
posesiuni materiale, pentru a putea fi fericiţi.
Asta este pur şi simplu neadevărat.
Prin urmare, de ce continuă oamenii să cumpere în acest mod
deşi este în cele din urmă un eco-genocid
prin efectele sale sistemice cumulate?
Şi aceasta este exact condiţionarea clasică funcţională.
Pui pur şi simplu stimulentele de condiţionare în organism
şi rezultă comportamentelor dorite.
Sau scopurile respectiv obiectivele dorite.
Şi sistemul dispune de toate resursele tehnologiei
şi se mândresc cu modul în care ei
intră în minţile copiilor
ceea ce aud este că i-au făcut deja
dependenţi de marcă.
Veţi vedea apoi, că acesta este modul în care
oamenii au ajuns atât de
imbecili. Au fost învăţaţi să fie imbecili.
Este o dereglare a sistemului de valori.
Ştiţi, dacă există vreo dovadă a plasticităţii
minţii omeneşti,
dacă există orice dovadă despre cât de maleabilă
este gândirea umană şi cât de uşor
pot deveni oamenii condiţionaţi şi manipulaţi,
bazându-te pe natura impulsului lor ambiental
şi pe ceea ce îl consolidează:
lumea reclamei comerciale este dovada.
Trebuie să rămâneţi în admiraţie
în ce priveşte nivelul de spălare a creierelor
la care aceşti roboţi programaţi, cunoscuţi drept "consumatori"
rătăcesc prin peisaj
doar ca să intre într-un magazin şi să cheltuiască, să spunem,
4000 de dolari pe o poşetă
care probabil costă 10 dolari, cât ar face
într-un atelier de peste ocean.
Doar pentru ce se presupune
că reprezintă în cultură statutul mărcii.
Ori poate vechile tradiţii comune
care întăresc încrederea şi coeziunea în societate -
care au fost acum deturnate de valorile
materialiste acaparatoare prin care noi
schimbăm anual bani inutili de câteva ori pe an.
Şi ne putem întreba de ce atât de mulţi au astăzi o
dorinţă nestăpânită pentru cumpărături şi achiziţionare
atunci când este clar că ei au fost condiţionaţi din copilărie
să se aştepte la bunuri materiale
ca semn al statutului lor în raport cu prietenii şi familia.
Realitatea este că fundamentul oricărei societăţi
sunt sistemul de valori care operează în acea societate
şi societatea noastră, aşa cum există ea,
poate funcţiona numai pe baza acestor valori
iar acest consum ostentativ
este necesar pentru ca sistemul de piaţă să existe în continuare.
Cu 75 de ani în urmă şi mult înainte de primul război mondial
consumul în America era la jumătate
pentru fiecare persoană, raportat la ceea ce avem astăzi.
Noua cultură de astăzi de consum
a fost fabricată şi impusă
în ciuda nevoilor reale, pentru un mai înalt
nivel de creştere al consumului.
Şi aceasta este explicaţia pentru care, cele mai multe corporaţii astăzi
cheltuie mai mulţi bani pe publicitate
decât pe procesul efectiv de creaţie a bunurilor.
Îşi concetrează atenţia pe crearea unor false nevoi de satisfăcut.
Şi se întâmplă să reuşească.
["Economiştii"]
Ştiţi, economiştii, în realitate, nu sunt deloc economişti.
Ei sunt propagandişti ai valorii banului
şi veţi descoperi că toate
modelele lor la bază se îndreaptă către discuţia
schimburilor care produc profit real
de o parte sau de ambele părţi sau oricum
dar ei sunt complet deconectaţi de
acoperirea realmente a necesităţilor lumii.
În statul Ohio, un bătrân nu a mai reuşit să-şi plătescă factura la curent
- poate sunteţi familiari cu acest caz -
iar compania furnizoare de electricitate i-a tăiat curentul şi bătrânul a murit.
Motivul pentru care i-au oprit curentul a fost
că nu ar mai fi fost profitabil
pentru ei să-i furnizeze energia deoarece nu şi-a plătit facturile.
Credeţi că asta este drept?
Responsabilitatea efectivă de fapt nu cade asupra
companiei electrice pentru că i-a oprit curentul
ci mai degrabă cade pe vecinii şi prietenii acelui om
sau asociaţilor săi
care nu au fost destul de caritabili
pentru a-l ajuta, fiecare în parte,
să-şi plătească factura la curent.
Hmmm...
Am auzit bine?
Chiar a spus cineva că moartea unui om
nu a fost cauzată de faptul că nu avea bani
ci responsabilitatea pentru asta se datorează...
altor oameni?
sau, de fapt, lipsei de caritate?
Păi atunci, cred că ar fi nevoie
de un întreg lot mai puţin fericit de spoturi de informare
şi de cutii ale milei pentru toţi pripăşiţii cârciumilor
şi o grămadă de borcane cu murături
pentru miliardul de oameni care mor astăzi de foame
pe această planetă...
din cauza sistemului atât de promovat al lui Milton Friedman.
Oriunde avem de-a face cu filosofiile
lui Milton Friedman, F.A. Hyack,
John Maynard Keynes, Ludwig von Mises,
sau a altor nume mari ale economiei de piaţă
baza raţiunilor lor
arareori depăşeşte referirea la bani.
Este ca o religie.
Analiza consumului, politicile de stabilitate fiscală,
deficitul bugetar, cererea agregată...
există ca referinte proprii infinite la propriul
sistem de raţionalizare, un cerc al discursului
unde nevoile umane universale, resursele naturale
sau orice formă eficientă de susţinere fizică a vieţii,
sunt eliminate din start
şi înlocuite cu o singură noţiune prin care omul
caută un avantaj faţă de altul sau faţă de banii în sine
şi se motivează de propriul autointeres îngust
care în mod magic creează o societate echilibrată, sănătoasă şi sustenabilă.
Nu este nici o coordonată a vieţii în toate aceste teorii
în toate aceste doctrine.
Ce fac ei?
Ceea ce au ei de făcut este să urmărească circuitul banilor.
Asta este tot, să urmărească circuitul banilor
presupunând că asta e tot ceea ce are importanţă.
Unu: Nu există coordonate vitale...
oho...nici un fel de coordonate!
Doi: Că toţi agenţii sunt
căutători de preferinţe de auto-maximizare.
Asta este, ei nu se gândesc la nimeni altcineva decât la ei înşişi
şi la ceea ce pot obţine cel mai mult pentru ei înşişi.
Aceasta este concepţia dominantă a raţiunii:
auto-maximizează alegerea
şi singurul lucru pe care ei sunt interesaţi să-l auto-maximizeze
sunt banii sau bunurile de larg consum.
Ei bine, unde intră relaţiile sociale?
Nu intră, decât cu excepţia schimbului pentru auto-maximizare.
Unde intră resursele noastre naturale?
Nu intră, decât cu excepţia exploatării.
Unde intră familia ca fiind capabilă de a supravieţui?
Nu intră. Ei trebuie să aibă
bani pentru a cumpăra orice produs.
Ei bine, nu ar trebui o economie
să se ocupe undeva de nevoile umane?
Nu aceasta este problema fundamentală?
A, "nevoia" nu este chiar în lexiconul dumneavoastră.
Îl diluaţi în "necesităţi"...
şi ce este o necesitate? Asta înseamnă
nevoia de bani pentru dorinţa de cumpăra.
Ei bine, dacă această nevoie de bani pentru cumpărare
nu are nimic de a face cu nevoia
din cauză că probabil persoana nu are nevoie de bani
şi nici nevoi disperate, să zicem, cum e aprovizionarea cu apă.
Or, poate ca nevoia de bani se referă la un scaun de toaletă din aur.
Ei bine, încotro se duce totul?
La scaunul de toaletă din aur.
Şi voi numiţi asta economie?
Într-adevăr, când cineva crede aşa ceva,
trebuie să fie cea mai bizară
iluzie din istoria gândirii umane.
[Sistemul Monetar]
Ei bine - până acum ne-am concentrat asupra sistemului de marketing.
Dar acest sistem de fapt reprezintă numai
jumătate din paradigma economică globală.
Cealaltă jumătate este „Sistemul Monetar”.
În timp ce Sistemul de Piaţă are de-a face cu interacţiunea oamenilor
în jocul profitului privind întregul spectru al forţei de muncă
a producţiei şi distribuţiei,
Sistemul Monetar este guvernat de o serie de politici
impuse de instituţiile financiare
care creează condiţiile pentru
funcţionarea sistemului de piaţă, dincolo de orice altceva.
Include termeni pe care adesea îi auzim
cum ar fi ratele dobânzilor, împrumuturi, datorii, masa monetară
inflaţia, etc.
Şi în vreme ce-şi smulgi părul din cap ascultând
păsăreasca care vine de la economiştii monetari:
„Modeste acţiuni de prevenire care pot evita necesitatea
unor acţiuni mai drastice, la o dată ulterioară...”
natura şi efectul acestui
sistem este în esenţă chiar simplu:
Economia noastră are...
sau economia globală are
trei lucruri de bază care o guvernează:
Unul este sistemul fracţional bancar
adică băncile care tipăresc bani din nimic.
De asemenea are la bază dobânda compusă.
Când împrumuţi bani, trebuie să plăteşti mai mult
decât ai împrumutat, ceea ce înseamnă că împrumutul tău
creează bani din nimic
repet, care sunt folosiţi pentru a creea şi mai mulţi bani.
Trăim într-o paradigmă a creşterii infinite.
Paradigma economică în care trăim acum este o schemă Ponzi.
Nimic nu creşte la infinit.
Nu este posibil.
Un mare psiholog, James Hillman, scria:
„Singurul lucru care creşte necontrolat în corpul uman după
o anumită vârstă, este cancerul”.
Nu este vorba de o anumită cantitate de bani care trebuie permanent să
crească, este vorba de o anumită cantitate de consumatori.
Consumatori care să împrumute bani cu dobândă
pentru a genera mai mulţi bani, evident, aşa ceva nu este posibil
pe o planetă finită.
Oamenii sunt la bază doar vehicule de creeat bani
care trebuie să creeze şi mai mulţi bani
pentru a păstra întreaga tărăşenie departe de prăbuşirea
care se întîmplă să se petreacă chiar acum.
Sunt numai două lucruri pe care oricine trebuie să le ştie
despre sistemul monetar:
Primul: toţii banii sunt creaţi din datorii.
Banii cuantifică datoria
indiferent că se materializează sub forma bonurilor de tezaur
a împrumuturilor imobiliare sau a cărţilor de credit.
Cu alte cuvinte, dacă toate împrumuturile datorate
ar fi returnate în acest moment
nu ar mai rămâne nici un dolar în circulaţie.
Şi al doilea lucru: toate împrumuturile sunt virtual purtătoare de dobândă
şi banii necesari pentru a da înapoi această dobândă
nu au existat şi nu există ca şi lichidităţi.
Numai principalul (capitalul iniţial) este creat de împrumut
şi acest principal există sub formă de bani (lichidităţi).
Aşadar, dacă toate datoriile ar fi plătite acum,
nu doar că nu ar mai rămâne nici un dolar în circulaţie
dar ar rămâne o cantitate gigantică de bani datoraţi
care este literalmente imposibil de returnat, pentru că pur şi simplu nu există.
Consecinţele din toate astea sunt că două lucruri sunt inevitabile:
Inflaţia
şi Falimentul.
În ceea ce priveşte inflaţia, acest lucru poate fi văzut ca o tendinţă istorică
în practic fiecare ţară în zilele noastre
şi are o cauză strâns legată
de creşterea perpetuă a cantităţii de lichidităţi
care sunt necesare
pentru a acoperi costurile necesare pentru acoperirea dobânzilor şi a menţine sistemul funcţional.
În ceea ce priveşte falimentul,
acesta vine sub forma intrării în incapacitate de plată.
Această prăbuşire vine inevitabil când o persoană
o afacere sau o ţară
urmează un tipar în care plăţile dobânzilor
nu mai sunt posibile.
Dar există şi o parte luminoasă la toate astea...
cel puţin dacă vedem lucrurile în termenii sistemului de piaţă.
Pentru că datoria creează presiuni.
Datoria creează sclavi plătiţi.
O persoană care are datorii este mult mai dispusă să accepte un salariu mic
decât o persoană fără datorii
devenind astfel o marfă ieftină
aşa că este minunat pentru corporaţii să aibă o mulţime de oameni
care nu au mobilitate financiară.
Dar hei - aceeaşi idee se aplică deasemenea şi în cazul ţărilor...
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional
care cel mai adesea servesc ca un tampon
între interesele corporatiste internaţionale
şi au un interes gigantic pentru a împrumuta ţările aflate în dificultate
la nişte dobânzi foarte ridicate
şi apoi, odată ce o ţară
este într-o mare gaură de bani şi nu poate plăti
sunt aplicate măsuri de austeritate,
corporaţiile îşi fac apariţia
şi valorifică resursele naturale ale acelei ţări.
Asta se numeşte eficienţă a economiei de piaţă.
Dar, aşteptaţi - mai este ceva:
vedeţi - este acest unic
hibrid al sistemului monetar şi sistemului de piaţă
numit bursa de valori
care în loc să, ştiţi voi, producă ceva real
ea doar tranzacţionează banii în sine.
Şi când achiziţionează datorii, ştiţi ce fac cu ele?
Aveţi dreptate - le tranzacţionează şi pe alea.
Efectiv cumpără şi vând datorii pentru profit.
De la schimburi de credit standard
şi obligaţiuni colaterale pentru datoriile consumatorului
până la cele mai complexe scheme de derivative folosite
pentru a masca datoria unor ţări întregi
cum ar fi complicitatea cu
bănci de investiţii ca Goldman Sachs sau a Greciei
care aproape că a prăbuşit economia întregii Europe.
Aşadar, când ne referim la Bursa de valori şi la Wall Street
avem de-a face cu un nou nivel de nebunie
născută din ciclul valorii Circulaţiei Banilor.
Tot ceea ce trebuie să ştiţi despre pieţe
a fost scris în editorialul ziarului Wall Street Journal
acum câţiva ani în urmă
când era numit " Lecţii ale Investitorului cu Creier Avariat"
şi în acest editorial, ei au explicat de ce
persoane cu uşoare afecţiuni la cap
sunt mai buni ca investitori
decât persoanele cu o funcţionare a creierului normală.
De ce? Pentru că persoana
cu uşoare afecţiuni ale creierului nu are nici o empatie.
şi asta este cheia. Dacă nu ai nici un fel de empatie
te poţi descurca bine ca investitor
aşa că Wall Street recrutează oameni care nu au nici o empatie.
Pentru a merge acolo şi a lua decizii
şi a face tranzacţii fără nici o remuşcare şi nici un scrupul
în legătură cu ceea ce fac
şi cum poate afecta asta oamenii de lângă ei.
Aşa că ei au inventat această rasă de roboţi.
Aceşti oameni care nu au suflet
şi din moment ce nici nu mai vor să îi plătească pe aceşti oameni -
ei creează acum roboţi - roboţi adevăraţi
programe de tranzacţionare algoritmică (gen Forex, n.t.).
Goldman Sachs într-un scandal de proporţii:
au pus un computer în imediata vecinătate a Bursei de valori din New York.
Acest computer, acest computer „de proximitate” cum l-au numit:
rulează toate tanzacţiile de schimb şi
marchează toate schimburile cu volum de ordine mare
într-un fel în care „stoarce”
fiecare penny sau mărunţiş din toate schimburile.
E ca şi cum ar aspira bani pe durata întregii zile.
S-au dus cu un sfert de milion în anii treizeci
sau 60 de zile fără nici o înterupere
si au făcut milioane de dolari în fiecare zi?
Asta este din punct de vedere statistic Imposibil!
Când lucram pe Wall Street am priceput că poate funcţiona
pentru oricine urcă cu un etaj mai sus şi dă mită.
Brokerii dau mită directorului
directorul dă mită directorului regional de vânzări.
Directorul regional de vânzări
dă mită Directorului naţional de vânzări.
E ceva de la sine înţeles.
De Crăciun, cine ia cel mai mare bonus
într-o afacere medie de brokeraj? Ofiţerul de serviciu.
Ofiţerul de serviciu stă acolo pe parcursul întregii zile:
se presupune că ar trebui să asigure
inviolabilitatea oricăror reguli marginale
şi "conformitatea" cu legea.
Desigur că da, în măsura în care
mituieşti ofiţerul de serviciu
bineînţeles, se poate spune că este în conformitate cu legea!
Deci, cum pătrunde frauda în sistem?
Acesta nu mai este demult un produs secundar.
Este inclusă în sistem.
Este ca în gluma aceea veche a lui Woody Allen. El spune:
Domnule doctor, fratele meu se crede găină.
Iar doctorul îi spune „să ia o pastilă”
şi asta ar trebui să-i rezolve problema.
Iar el îi răspunde, nu, domnule doctor, nu aţi înţeles,
noi avem nevoie de ouă!
OK?
Aşadar, tranzacţionarea frauduloasă funcţionează
între bănci
pentru a genera venituri
pentru a genera bonusuri
şi devine acea creştere a P.I.B.
motorul care mişcă economia Statelor Unite
chiar dacă acestea sunt în mod esenţial tranzacţii frauduloase
pentru care de fapt nu există nici o speranţă că s-ar putea vreodată plăti înapoi.
Pur şi simplu se procesează, generează şi re-securizează nimicul.
Dacă aş scrie 20 de miliarde de dolari pe un şerveţel de cocktail
şi i l-aş vinde lui J.P. Morgan iar J.P. Morgan ar scrie
20 de miliarde de dolari pe un şerveţel de cocktail
şi am schimba între noi aceste două cockteiluri la bar
şi ne-am plăti amândoura un sfert de 1% dintr-o taxă
am avea o groază de bani ca bonus de Crăciun.
Fiecare am avea în scriptele noastre un şerveţel de cocktail de 20 de miliarde
care nu are nici o valoare până la momentul
în care sistemul este în stare să absoarbă acest fictiv
şerveţel de cocktail, caz în care mergem la guvern
pentru a fi plătiţi pentru el.
şi, pentru că Wall Street şi bursele de valori mondiale
deţin în conservare în jur de 700 de trilioane de dolari
de revendicări frauduloase -
cunoscute ca derivative
ne aşteptăm la încă o prăbuşire.
O valoare de aproape 10 ori
mai mare decât producţia domestică
a întregii planete.
Şi în vreme ce vedem plătindu-se revendicările
corporaţiilor şi băncilor de către guverne...
care, bineînţeles, în mod comic sunt ele însele împrumutate,
de aici încep banii băncilor să funcţioneze.
Acum suntem pe cale de a vedea încercări de a plăti pentru ţări întregi
de către conglomerate de alte state
prin intermediul consorţiilor bancare internaţionale.
Dar cum plăteşti pentru întreaga planetă?
Nu există nici o ţară la momentul actual care să nu fie înglodată în datorii.
Cascada de datorii suverane implicite pe care am văzut-o
poate fi abia începutul, în cazul în care luăm în considerare calculul matematic.
Se estimează că numai în Statele Unite
impozitele trebuie să crească cu 65%
de persoană doar pentru a acoperi rata dobânzilor, în viitorul apropiat.
Economiştii realizează acum, că ceea ce se anticipa cu câteva decade în urmă
şi anume că 60% din ţările de pe această planetă vor fi falimentare, e previzibil.
Dar, aşteptaţi - lăsaţi-mă să clarific asta:
lumea merge către faliment
indiferent ce naiba înseamnă asta
din cauza ideii numite „datorie”
care nici nu există în realitatea fizică.
E doar o parte a unui joc pe care noi l-am inventat...
şi totuşi, încă avem un miliard de fiinţe omeneşti
care nu au nici un viitor.
Disponibilizări extreme - oraşe de corturi - sărăcie accelerată
măsuri de austeritate impuse - şcoli închise -
copii înfometaţi ... şi alte nivele de destrămare familială
- toate din cauza acestei fantezii elaborate...
Ce naiba, suntem tâmpiţi?!
Hei! Hei! Marte - omul meu.
Ajuţi un frate, ă?
Maturizează-te copile!
Saturn! Ce faci omule?
Şi-aduci aminte ce mai ierburi trăgeam cu tine
acum ceva timp în urmă?
uh - ascultă Pământ
Ne-am cam săturat de tine.
Ţi-am dat de toate şi toate le-ai risipit.
Ai o mulţime de resurse la dipoziţie şi tu o ştii.
De ce nu te maturizezi şi nu înveţi
ce înseamnă responsabilitatea, în numele lui Christos!
O faci pe mama ta să se simtă nenorocită.
Eşti pe cont propriu, amice!
Mda, cum spui tu.
[Sistemul de Sănătate Publică]
Acum, luând toate astea în considerare...
de la maşina risipei cunoscută ca sistemul de piaţă -
până la maşina de îndatorare cunoscută ca sistemul monetar-
ceea ce creează paradigma sistemului monetar al pieţei libere
care defineşte economia globală în zilele noastre...
este o singură consecinţă ce decurge din acestea
din întreaga maşinărie:
Inegalitatea.
Fie că este vorba despre sistemul de piaţă care creează o naturală
gravitaţie către monopol şi consolidarea puterii
în timp ce mai generează şi un mănunchi de industrii bogate
care se ridică deasupra celorlalte
în ciuda utilităţii
astfel că în realitate cei mai de sus
sunt administratorii fondurilor speculative de pe Wall Street
care acum se duc acasă cu 300 de milioane de dolari pe an
pentru o contribuţie literalmente la nimic.
Asta în vreme ce un om de ştiinţă care căută leacul pentru o boală
încercând să ajute umanitatea
poate cel mult să facă 60 de mii de dolari pe an, dacă are noroc.
Sau fie că este sistemul monetar
care are inechitatea de clasă încorporată chiar în structura sa.
De exemplu:
Dacă am un milion de dolari disponibili şi-i pun într-un depozit bancar
pentru o dobândă de 4%
voi câştiga 40.000 de dolari pe an.
Fără nici o contribuţie socială, nefăcând nimic.
Pe de altă parte, dacă sunt o persoană din clasa de jos şi trebuie să fac credite
pentru a-mi cumpara o maşină sau casă
plătesc pentru dobândă
care prin abstracţie
se duce către plata celor 4% dobândă ai milionarului.
Acest furt din buzunarul celui sărac pentru a-l plăti pe bogat
este un aspect fundamental, încorporat în sistemul monetar.
şi poate fi etichetat ca „Stratificare de Clasă”
Fireşte, istoriceşte, stratificarea socială
a fost mereu proclamată ca incorectă
dar a fost evident acceptată în permanenţă
aşa că acum 1% din populaţie deţine 40% din bogăţiile planetei.
Dar dincolo de corectitudinea materială
mai este încă ceva care se petrece
dincolo de această inechitate de suprafaţă
care cauzează o deteriorare incredibilă întregului sistem de sănătate publică.
Ştiţi, cred că oamenii sunt cel mai adesea dezorientaţi de contrastul
dintre succesul material în societatea noastră
- nivele de bogăţie fără precedent -
şi multele eşecuri sociale.
Dacă vă uitaţi la statistica
privind consumul de droguri sau privind criminalitatea sau sinuciderile
printre copii sau a evoluţiei ratei de creştere a bolilor mentale
devine clar că ceva merge extrem de rău
în societatea noastră.
Datele pe care vi le-am prezentat
arată pur şi simplu într-un mod intuitiv faptul că oamenii
au fost expuşi timp de sute de ani la inegalitate si dezbinare
şi degradare socială.
Dar, această intuiţie este mai adevărată decât ne-am putea imagina.
Sunt efecte sociale şi psihologice foarte profunde
datorate inegalităţii. Mai mult decât presupune sentimentul
de superioritate sau de inferioritate.
Acest tip de divizare -
şi poate putem merge mai departe până la respect sau lipsă de respect -
face ca oamenii să se simtă priviţi de sus, ca şi cum ar fi ultimii oameni.
Care este şi motivul, apropo, pentru care violenţa
este mai mare în societăţile mai inegale.
Expunerea la violenţă face adesea ca oamenii să fie priviţi de sus
şi trataţi fără respect.
Dacă este un principiu pe care l-aş putea sublinia
acesta ar fi cel mai important principiu de la baza
prevenirii comportamentului violent
şi acesta ar fi „Egalitatea”.
Singurul factor realmente semnificativ
care afectează rata violenţei
este gradul de egalitate versus gradul de inegalitate
în acea societate.
Deci, ceea ce vedem este un fel de
disfuncţie socială generală.
Nu este doar unul sau două lucruri care nu merg bine
ci pe măsură ce inegalitatea creşte
se pare că totul creşte, fie că vorbim despre
infracţionalitate sau sănătate sau bolile mintale sau orice altceva.
Unul dintre lucrurile realmente deranjant care poate fi găsit în sistemul de sănătate publică
este că nu se referă niciodată la nenorocirea de a fi sărac.
Sau la nenorocirea de a te fi născut sărac.
Sănătatea ta plăteşte pentru asta printr-o nesfârşită pleiadă de metode:
care concretizează în ceva numit „gradientul socio-economic al sănătăţii”.
Pe măsură ce te deplasezi în jos pe acest grafic, de la cel mai înalt punct
de statut social, în termeni socio-economici,
cu fiecare pas în jos, sănătatea subiecţilor se înrăutăţeşte
prin diversificarea numărului de boli.
Speranţa de viaţă se prezintă încă şi mai rău.
Rata mortalităţii infantile
vorbeşte de la sine.
Deci o problemă uriaşă a fost,
de ce există acest gradient.
Un răspuns simplu, evident,
este că, dacă eşti bolnav cronic, nu vei fi
prea productiv
aşa că sănătatea creează situaţii socio-economice diferite.
Nici măcar în cea mai mică măsură -
la un nivel atât de simplu că
poţi privi
statutul socio-economic al unui copil de 10 ani
şi aceasta va prezice ceva despre sănătatea lui
câteva decade mai târziu.
Aşadar, aceasta este legătura cauzală.
Următoarea - e „absolut evidentă”
săracii nu-şi permit să meargă la doctor...
Ce-i cu accesul la sănătate?
Nu are nimic de-a face cu asta
pentru că vedeţi acelaşi gradient
în ţări cu acces universal la sistemul medical şi
care au un sistem de medicină pentru asistaţii social.
Bine - următoarea "explicaţie simplă":
Ah - în general - cu cât eşti mai sărac
cu atât este mai posibil să fumezi
şi să bei şi toate tipurile de moduri de viaţă riscante.
Da, acestea contribuie dar studii aprofundate au demonstrat
că aceasta explică poate o treime din nestatornicie.
Deci ce rămâne?
Ce rămâne este faptul că ai o groază de probleme
cauzate de stresul sărăciei.
Deci, cu cât eşti mai sărac, excepţie fiind persoana
care este cu un dolar în urma la venit, în spatele lui Bill Gates...
cu cât eşti mai sărac în ţara asta
în general, cu atât mai rău stai cu sănătatea ta.
Acest lucru ne spune ceva foarte important:
Legătura dintre sănătate şi sărăcie
nu se referă la a fi sărac, este despre a te simţi sărac.
Din ce în ce mai mult realizăm că stresul cronic
are o influenţă importantă asupra sănătăţii
dar cele mai importante surse de stres
sunt calitatea relaţiilor sociale.
şi dacă este ceva care
diminuează calitatea relaţiilor sociale
este stratificarea socio-economică a societăţii.
Ceea ce a arătat ştiinţa acum este
că indiferent de bunăstarea materială
stresul de a trăi pur şi simplu într-o societate stratificată
conduce la un larg domeniu de probleme publice de sănătate
şi cu cât este mai mare inegalitatea, cu atât mai grave devin acestea.
Speranţa de viaţă: mai mare în ţările mai egale.
Abuz de droguri: mai mic în ţările mai egale.
Boli mintale: mai puţine în ţări mai egale.
Capital social - însemnând
abilitatea oamenilor de a avea încredere unul în celălalt.
Din punct de vedere natural, acesta este mai mare în ţările egale.
Media Educaţională: mai mare în ţările mai egale.
Rata crimelor: mai mică în ţările mai egale.
Infracţionalitatea şi rata încarcerării:
mai mică în ţările mai egale.
Se repetă la nesfârşit:
Mortalitatea infantilă - obezitatea - rata natalităţii juvenile:
Mai mică în ţări cu venituri egale.
Şi probabil cel mai interesant
Inovaţia: mai mare în ţările mai egale.
Ceea ce pune în discuţie străvechea noţiune cum că
o societate competitivă stratificată este întrucâtva mai creativă şi mai inventivă.
Mai mult, un studiu efectuat în Marea Britanie
numit "WhiteHall Study"
a confirmat că există o distribuţie socială a bolilor
dacă o iei de sus în jos
pe scara socio-economică.
De exemplu, s-a descoperit că cele mai de jos trepte
ale ierarhiei au avut o creştere de 4 ori
a mortalităţii cauzate de boli de inimă,
comparativ cu treptele de sus.
Iar acest model există, indiferent de accesul la asistenţă medicală.
Prin urmare - cu cât statutul financiar al unei persoane este mai precar,
cu atât mai rea este şi starea acesteia de sănătate.
Acest fenomen îşi are rădăcinile în ceea ce am putea numi
"Stres Psihosocial"
şi este temelia celor mai mari distorsiuni sociale
care ne afectează astăzi societatea.
Cauza?
Sistemul Monetar de Piaţă.
Fără îndoială:
Cel mai mare distrugător al ecologiei...
cea mai mare sursă de risipă, de epuizare şi poluare...
cel mai mare alimentator de violenţă -
războaie, crime, sărăcie, abuz asupra animalelor şi lipsă de umanitate..
cel mai mare generator de nevroze sociale şi personale...
de boli mintale - depresia, anxietatea...
Fără să mai menţionăm de cea mai mare sursă de paralizie socială
care ne opreşte de a evolua la noi metodologii
pentru sănătate personală, sustenabilitate globală
şi progres pe această planetă -
nu este vreun guvern sau vreo legislaţie coruptă..
nu este vreo corporaţie sau un cartel bancar...
sau vreun defect al rasei umane...
Şi nici vreun secret ascuns cabalistic, care controlează lumea.
Este, de fapt
Sistemul socio-economic însuşi
baza tuturor problemelor.
[Partea a 3-a: Proiectul Pământ]
Să ne imaginăm pentru moment că am avut opţiunea
să reconstruim civilizaţia umană din temelii.
Ce-ar fi dacă, ipotetic vorbind
am descoperi o replică exactă a planetei noastre
şi singura diferenţă dintre
aceasta şi planeta actuală
ar fi că evoluţia umană nu s-a petrecut.
Ar fi o paletă deschisă.
Fără ţări, fără oraşe, fără poluare, fără republicani...
doar un mediu curat şi deschis.
Aşadar ce am avea de făcut?
Ei bine, mai întâi am avea nevoie de un "scop", nu?
Şi e prudent să spunem că acel scop ar fi supravieţuirea.
Şi nu doar să supravieţuim, ci s-o facem într-un loc optimizat, sănătos
şi prosper.
Cei mai mulţi oameni, fireşte, vor să trăiască
şi asta, preferabil, fără să sufere.
Prin urmare, baza acestei civilizaţii
trebuie să fie una de susţinere şi prin urmare
cât mai de durată pentru viaţa umană -
ţinând cont de toate nevoile materiale
ale tuturor oamenilor din lume
în timp ce încercăm să eliminăm tot ceea ce
ar putea să ne facă rău pe termen lung.
Înţelegând scopul "Durabilităţii Maxime"
următoarea întrebare priveşte "metoda" folosită.
Ce fel de abordare alegem?
Ei bine, să vedem-
Ultima dată când am verificat, politica era metoda de operare socială pe Pământ...
Aşadar, ce au de spus doctrinele republicanilor, liberalilor
conservatorilor sau socialiştilor despre designul societăţii?
Hmmm...absolut nimic.
Bine atunci - dar despre religie?
Cu siguranţă marele creator trebuie să fi lăsat nişte schiţe pe undeva...
Nu... n-am găsit nimic.
Bun atunci - ce a mai rămas?
Se pare că ceva numit "ştiinţă".
Ştiinţa este unică prin faptul că metodele sale au nevoie nu numai ca ideile
propuse să fie testate şi replicate...
dar tot ceea ce vine dincolo de ştiinţă este în mod inerent falsificabil.
Cu alte cuvinte, spre deosebire de religie şi politică,
ştiinţa nu are ego
şi tot ceea ce ne sugerează acceptă posibilitatea
de a se dovedi fals în cele din urmă.
Nu ţine la nimic şi evoluează constant.
Ei bine, mie asta mi se pare destul de firesc.
Şi apoi - bazându-ne pe starea actuală a cunoştiinţelor ştiinţifice
la început de secol 21
împreună cu scopul nostru de "maximă durabilitate"
pentru populţia umană
cum se începe procesul actual de construcţie?
Ei bine, prima întrebare necesară este:
De ce avem nevoie pentru a supravieţui?
Răspunsul, bineînţeles sunt resursele planetare.
Fie că este vorba despre apa potabilă, energia consumată
sau materia primă utilizată pentru a crea unelte şi adăpost
planeta deţine un inventar de resurse -
multe dintre acestea necesare supravieţuirii noastre.
Aşadar, aceasta fiind realitatea
devine critic să aflăm ce avem şi unde este.
Aceasta înseamnă că trebuie să efectuăm un studiu.
Localizăm şi identificăm fiecare resursă fizică de pe planetă
şi cantitatea disponibilă în fiecare loc
de la depozitele de cupru, până la cele mai bune locaţii
pentru ferme eoliene unde să producem energie,
la izvoare naturale de apă proaspătă
la o evaluare a cantităţii de peşte din ocean
şi până la cele mai bune terenuri arabile de cultivare a hranei, etc.
Dar, pentru că noi oamenii vom consuma
aceste resurse în decursul timpului
vom realiza că nu trebuie doar să localizăm şi să identificăm -
ci şi să urmărim.
Trebuie să fim siguri că nu rămânem fără nici unul dintre aceste lucruri...
asta ar fi rău.
şi înseamnă nu numai să urmărim rata de consum
dar şi ratele de regenerare
ca de exemplu, cât este necesar,
pentru ca un copac să crească sau ca un izvor să se reumple.
Aceasta se numeşte "Echilibru Dinamic".
Cu alte cuvinte, dacă folosim copacii mai repede decât pot ei creşte -
avem o problemă serioasă, pentru că este nesustenabil.
Atunci cum urmărim acest inventar
mai ales atunci când recunoaştem că toate aceste
lucruri sunt risipite peste tot.
Avem mine de minerale vaste în ceea ce numim Africa,
concentraţii de energie în Orientul Mijlociu,
uriaşe posibilităţi de alimentare de la energia mareică pe coasta Atlanticului din America de Nord,
cel mai mare rezervor de apă proaspătă în Brazilia, etc.
Ei bine, încă o dată, ştiinţa străveche are o sugestie
numită "Teoria Sistemelor".
Teoria Sistemelor recunoaşte că structura lumii naturale
de la biologia umană la biosfera pământească,
la forţa gravitaţională a sistemului solar în sine
este un imens sistem conectat sinergetic - total interconectat.
Aşa cum se conectează celulele umane pentru a forma organele
iar organele se conectează pentru a ne forma organismele
şi cum trupurile noastre nu pot supravieţui fără resurse terestre
sau hrană, aer şi apă, suntem intrinsec conectaţi la pământ.
şi aşa mai departe.
Deci - aşa cum sugerează şi natura luăm tot acest inventar
şi urmărim datele şi creem un sistem pentru a-l administra.
Un "Sistem de Administrare al Resurselor Globale", de fapt
pentru a ţine socoteala fiecărei resurse relevante de pe planetă.
Pur şi simplu nu avem altă alternativă logică, dacă scopul nostru ca specie
este să supravieţuim în timp. Trebuie să urmărim totul ca întreg.
Înţelegând asta, putem acum să analizăm producţia.
Cum vom folosi toate aceste lucruri?
Care va fi procesul nostru de producţie şi de ce avem nevoie
pentru a fi siguri că este cel mai bine optimizat
pentru a ne maximiza durabilitatea?
Primul lucru care ne sare în ochi este faptul că
trebuie să încercăm constant şi să perseverăm.
Resursele planetare sunt în esenţă finite.
Aşa că este important să acţionăm "strategic".
"Conservarea strategică" este cheia.
Al doilea lucru pe care îl recunoaştem, este că unele resurse
nu sunt la fel de bune ca altele, ca performanţă.
De fapt, unele lucruri, puse în practică
au un efect teribil asupra mediului
ceea ce ne afectează invariabil sănătatea.
De exemplu: petrolul şi combustibilii fosili, indiferent cât ai reduce consumul
vor elibera mereu câţiva agenţi poluatori pentru mediu.
Prin urmare, este esenţial să facem ce este mai bine pentru a folosi astfel de lucruri
numai atunci când chiar trebuie - dacă nu chiar deloc.
Din fericire pentru noi, vedem o mulţime de alternative -solară, eoliană, mareică, hidro-
încălzire diferenţială şi posibilităţ de utilizare a energiei geotermale
aşa că putem avea o strategie obiectivă despre cum să utilizăm acestea şi unde
pentru a evita ceea ce este numit „impact retroactiv”
sau orice altceva care rezultă din procesul de producţie sau utilizare
care poate produce distrugeri mediului şi prin urmare, nouă înşine.
Vom numi asta „Siguranţa Strategică”
pentru a o lega de „Conservarea Strategică”
Dar strategiile de producţie nu se opresc aici.
Vom avea nevoie de o „Eficienţă Strategică”
pentru mecanica efectivă de producţie în sine.
şi ceea ce găsim aici este că sunt cam
trei protocoale specifice la care trebuie să aderăm:
Unu: Fiecare bun pe care îl producem trebuie să fie
proiectat să dureze cât mai mult timp posibil.
În mod natural, cu cât mai multe lucruri tind să se strice
cu atâta mai multe resurse sunt necesare pentru a le înlocui
şi cu atât mai multă risipă se produce.
Doi: Când lucrurile se strică
sau nu mai este posibilă utilizarea lor din diverse motive
este neapărat necesară colectarea sau reciclarea a cât mai multe dintre ele.
Aşadar liniile de asamblare industrială trebuie să ţină cont de asta
încă din primele faze ale ciclului de producţie.
Trei: Tehnologiile cu evoluţie rapidă, cum este electronica,
care este expusă celei mai rapide faze de învechire tehnologică
va fi necesar să fie reproiectată pentru
o îmbunătăţire a componentelor fizice rapidă şi facilă.
Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să aruncăm la gunoi întregul computer
doar pentru că unele dintre componentele sale sunt depăşite tehnologic.
Aşadar vom proiecta componentele în aşa fel încât să fie uşor îmbunătăţite
piesă cu piesă, într-un mod standardizat şi interschimbabil
care să ţină pasul cu tendinţele schimbărilor tehnologice.
Şi atunci când realizăm că aceste mecanisme ale „Conservării Strategice”
„Siguranţei Strategice” şi „Eficienţei Strategice”
sunt pure consideraţii tehnice
dincolo de orice opinie sau părere umană
pur şi simplu vom programa aceste strategii într-un calculator
care poate manipula şi calcula toate variabilele relevante
permiţându-ne să ajungem la
o metodă absolut perfectă pentru o producţie sustenabilă
bazată pe cunoaşterea curentă.
Şi în vreme ce asta poate suna ca şi cum ar fi un proces complex
tot ceea ce ne trebuie este un computer performant
ca să nu mai menţionăm o atât de mare varietate
de sisteme informatice de decizie şi monitorizare
pe care le utilizăm deja în întreaga lume astăzi
pentru scopuri izolate. Este un simplu proces de extindere.
Aşadar...
Astăzi, nu doar că avem propriul Sistem de Management al Resurselor
dar avem deasemenea şi un Sistem al Managementului Producţiei
ambele uşor de automatizat
pentru a maximiza eficienţa, conservarea şi siguranţa.
Realitatea informaţională este că mintea umană
sau chiar a unui grup de oameni, nu poate urmări tot ceea ce trebuie urmărit.
Trebuie făcută prin intermediul computerelor şi este realizabil.
Şi asta ne duce către următorul nivel: Distribuţia.
Care sunt strategiile sustenabile care au sens aici?
Păi, din moment ce ştim că cea mai scurtă
distanţă între două puncte este o linie dreaptă
şi de vreme ce energia este necesară pentru alimentarea maşinilor de transport
cu cât este mai mică distanţa de transport, cu atât este mai eficientă.
Producerea unor bunuri pe un continent şi transportul lor pe un altul
are sens numai dacă bunurile în discuţie pur şi simplu nu pot
fi produse la locul de destinaţie.
Altminteri, nu este nimic altceva decât risipă.
Trebuie să producem local, ca distribuţia să fie simplă
rapidă şi să necesite cât mai puţină energie.
Noi numim asta „Strategia Proximităţii”
ceea ce la un nivel simplu înseamnă reducerea
cât mai mult posibil a transportului de bunuri
între materia primă şi produsele finite.
Desigur, ar putea fi de asemenea important
de ştiut şi ce bunuri transportăm şi de ce...
Iar asta intră sub incidenţa unei alte categorii, Cererea.
Şi cererea este pur şi simplu ceea ce oamenii au nevoie pentru a fi
sănătoşi şi de a avea un nivel de viaţă ridicat.
Spectrul nevoilor materiale umane
raza în jurul căreia gravitează necesităţile vieţii
cum ar fi hrana, apa potabilă şi adăpostul...
până la bunurile sociale sau recreaţionale care sunt necesare relaxării
şi cele personale - împlinirea socială -
toate sunt factori importanţi pentru om şi societate dincolo de orice altceva.
Aşa că - foarte simplu - începem o altă chestiune.
Oamenii îşi descriu nevoile, cererea este
procesată şi producţia începe bazată pe această cerere.
Şi din moment ce nivelul cererii pentru bunuri diferite va
fluctua în mod natural de la regiune la regiune
va trebui creeat un „Sistem de Monitorizare a Cererii/Distribuţiei”
pentru a evita blocajele şi supraproducţia.
Bineînţeles, această idee nu este o noutate
ea este utilizată în fiecare lanţ important de magazine în zilele noastre
pentru a se asigura o inventariere corespunzătoare.
Numai că, de data aceasta, se va aplica la scară globală.
Dar aşteptaţi un moment. Noi nu putem realmente înţelege cererea
dacă nu cuantificăm actuala utilizare a bunurilor în sine.
Este logic şi sustenabil ca fiecare om să aibă să zicem,
cel puţin câte un lucru din tot ce se face? Chiar şi în detrimentul utilităţii?
Nu. Asta ar fi pur şi simplu risipitor şi ineficient.
Dacă o persoană are nevoie de un bun dar acea nevoie este să zicem:
pentru 45 de minute în medie zilnic
ar fi mult mai eficient dacă
acel bun ar fi pus la dispoziţia fiecăruia
precum şi altora numai când este nevoie.
Mulţi uită că ceea ce doresc ei nu este bunul
este scopul acelui bun.
Când realizăm că acel bun în sine
este la fel de important ca şi utilitatea sa
putem vedea că „restricţia externă”
sau ceea ce numim astăzi „proprietate”
este extrem de degradantă şi ilogică din punct de vedere al mediului
într-un sens economic, fundamental.
Deci, avem nevoie să elaborăm o strategie numită „Acces Strategic”
Aceasta poate fi fundaţia pentru
„Sistemul nostru de Cerere/Distribuţie”
care oferă garanţia că putem
satisface cererea nevoilor populaţiei
oferind acces pentru orice îşi doreşte fiecare, atunci când îşi doreşte.
Şi în ceea ce priveşte obţinerea fizică a bunurilor
centralizată şi cu centre de acces regional
toate au un rost, în cea mai mare parte
fiind aşezate în imediata vecinătate a populaţiei
iar o persoană pur şi simplu intră, ridică obiectul
îl utilizează şi la sfârşit, îl returnează atunci când nu mai este nevoie de acel bun...
cam în genul în care funcţionează bibliotecile în zilele noastre.
De fapt, aceste centre nu doar că vor exista
în comunitate aşa cum astăzi vedem magazinele locale
dar centre de acces specializate vor exista în locaţii specifice
unde anumite bunuri sunt utilizate cu precădere
economisind energie şi cu cicluri cât mai reduse de transport.
Şi de îndată ce acest Sistem de Monitorizare devine operaţional
el se conectează direct la Sistemul de Management al Producţiei
Şi, bineînţeles, la Sistemul de Management al Resurselor
prin crearea unui sistem care se interconectează dinamic
la un sistem economic de management global
prentru a ne asigura că se menţine sustenabilitatea
începând cu asigurarea integrităţii resurselor finite
mergând mai apoi către certitudinea că se creează cele mai bune
cele mai strategice bunuri posibile
în timp ce distribuim totul
în cel mai eficient şi inteligent mod.
Şi ca unic rezultat al abordării bazate pe prezervarea mediului
care este în mod intuitiv cea mai potrivită de cele mai multe ori
este că acest proces logic, în totalitate
este un proces practic de conservare şi eficienţă
care defineşte exclusiv o sustenabilitate realmente umană pe această planetă
care cel mai probabil poate genera ceva niciodată văzut până acum în istoria umanităţii.
Accesul la Abundenţă...
nu doar pentru un procent din populaţia lumii...
ci pentru întreaga civilizaţie.
Acest model economic a fost prezentat totuşi doar ca o generalizare...
Această abordare responsabilă a sistemelor pământului
a managementului resurselor şi proceselor
proiectate pentru nimic altceva
decât grija pentru întreaga umanitate
în cel mai eficient şi inteligent mod
poate fi definit ca:
„O ECONOMIE BAZATĂ PE RESURSE”
Ideea a prins contur în 1970
prin intermediul inginerului structural Jacque Fresco.
El a realizat că societatea se afla pe un curs de coliziune
cu ea însăşi şi cu natura - nesustenabile pe fiecare nivel
şi dacă lucrurile nu se vor schimba
există posibilitatea de a ne distruge într-un fel sau altul.
Există posibilitatea ca toate aceste lucruri de care vorbeşti Jacque...
să fie puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi?
Sau numai presupui ... bazându-te pe ceea ce se ştie astăzi?
Nu presupun, ci toate aceste lucruri pot fi puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi.
Ar putea dura 10 ani pentru a schimba felul în care arată pământul.
Pentru a reconstrui lumea ca o a doua Grădină a Edenului.
Alegerea depinde numai de voi.
Stupiditatea rasei care construieşte arme nucleare...
care proliferează armele...
care încearcă să rezolve problemele voastre în mod politic
alegând între un partid politic sau altul...
tot acest sistem politic este fundamental corupt.
Lăsaţi-mă să o spun din nou:
Comunismul, socialismul, fascismul, democraţii
liberalii - vor doar să pună stăpânire pe fiinţele umane.
Toate organizaţiile care cred că este posibilă o viaţă mai bună pentru om:
nu există problema negrilor, sau problema polonezilor,
evreilor sau grecilor,
ori a femeilor, toate acestea sunt probleme umane!
Nu-mi este teamă de nimeni; Nu lucrez pentru nimeni;
nimeni nu mă poate discredita.
Nu am şefi.
Mi-e teamă să trăiesc în societatea de astăzi.
Societatea noastră nu poate fi menţinută prin acest tip de incompetenţă.
Era minunat - sistemul pieţei libere -
în urmă cu 35 de ani. Atunci încă mai era util.
Acum, dacă nu ne vom schimba modul de gândire, vom pieri.
Ceea ce vedem în filmele horror SF va fi viitorul societăţii noastre.
Modul în care nu se poate continua
şi politica...
sunt părţi ale acestui film horror.
Vedeţi dumneavoastră, o mulţime de oameni folosesc azi termenul de „ştiinţa fără suflet”
pentru că ştiinţa este analitică,
şi ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă analitic.
Ştiinţa înseamnă: aproximări cât mai exacte
a modului în care realmente operează natura.
Aşadar, să spunem adevărul - este ceea ce este.
Un om de ştiinţă nu încercă să se înţeleagă cu oamenii.
Oamenii de ştiinţă ne spun numai ceea ce au descoperit.
Ei trebuie în permanenţă să se întrebe în privinţa naturii lucrurilor
şi dacă câţiva oameni de ştiinţă vin cu un experiment în care se arată
că anumite materiale au anumite proprietăţi
alţi oameni de ştiinţă mai apoi trebuie să poată reproduce
acel experiment şi să obţină aceleaşi rezultate.
Chiar dacă un om de ştiinţă crede că un tip de aripă de avion
în conformitate cu calculele matematice
poate să suporte o anumită greutate
el totuşi pune acea greutate pe aripă
pentru a vedea când se rupe şi apoi spune
ştii „calculele mele au fost corecte sau acestea nu sunt corecte”
Iubesc acest sistem pentru că este nepărtinitor
şi liber de prejudecata că matematica poate rezolva toate problemele.
Trebuie să vă supuneţi de asemenea şi matematica la un test.
Cred că fiecare sistem care poate
fi supus testelor, ar trebui să fie testat.
Şi că toate deciziile ar trebui bazate doar pe cercetare.
O Economie Bazată pe Resurse nu este altceva decât
metoda ştiinţifică aplicată problemelor sociale
un concept aproape inexistent în lumea de azi.
Societatea este o invenţie tehnică.
Şi cele mai eficiente metode de optimizare a sistemului de sănătate,
a producţiei de bunuri, a distribuţiei, a infrastructurii oraşelor şi altele asemenea
se află în raza preocupărilor ştiinţifice
şi tehnologice - nu a politicii sau a sistemului economic monetar.
Funcţionează în acelaşi mod sistematic în care să spunem, funcţionează un avion
şi nu există o cale republicană sau liberală pentru a construi un avion.
De altminteri, natura însăşi este
referinţa fizică pe care o utilizăm să ne demonstrăm ştiinţa
şi este un sistem predefinit -
care este emergent pe măsură ce începem să-l înţelegem.
De fapt, nu există nici un motiv pentru care
să crezi în mod subiectiv că ceva este adevărat.
Mai degrabă, se prezintă ca o opţiune:
poţi învăţa să te aliniezi cu
legile naturale şi să te comporţi în conformitate cu ele
creând invariabil durabilitate şi armonie
sau poţi merge împotriva curentului - şi nu purtat de el.
Nu contează cât de mult crezi tu că poţi
să te ridici şi să mergi drept pe zidul de lângă tine
de vreme ce legea gravitaţiei nu îţi va permite.
Dacă nu mănânci - vei muri.
Dacă vei fi evitat ca un lepros - vei muri.
Oricât de urât ar suna, natura este un dictator
şi fie o ascultăm şi venim în armonie cu ea
fie suferim consecinţe nefaste inevitabile.
Aşadar, o Economie Bazată pe Resurse nu este altceva
decât un set predefinit, bazat pe înţelegerea mecanismelor vieţii
unde toate deciziile au la bază
optimizarea vieţii umane şi a mediului într-un mod sustenabil.
Vine în legătură cu un empiric „Mesaj al Pământului”
în care fiecare fiinţă umană împarte, deorece este necesar,
tot ceea ce are, repet, dincolo de filosofia sa politică sau religioasă.
Nu este nici un relativism cultural în această abordare.
Nu are nici o importanţă opinia.
Nevoile umane sunt nevoi umane
şi necesităţile vieţii, cum sunt aerul curat
hrana sănătoasă şi apa potabilă
deopotrivă cu cultivarea unui mediu
pozitiv, stabil, non-violent, este necesară
pentru sănătatea noastră fizică şi mentală
pentru a se potrivi evoluţiei noastre
şi mai mult chiar, supravieţuirii speciei în sine.
O Economie Bazată pe Resurse
ar trebui să aibă drept fundament resursele disponibile.
Nu poţi pur şi simplu să aduni o mulţime de oameni pe o insulă
sau să construieşti un oraş cu 50.000 de oameni fără să ai acces
la cele necesare vieţii.
Aşa că, atunci când utilizez termenul de „abordare comphresivă a sistemelor”
mă refer la a face mai întâi inventarierea resurselor zonale
şi a determina ce poate oferi acel areal -
nu doar o abordare arhitecturală -
nu doar o decizie de design -
ci o decizie bazată pe tot ceea ce este necesar
pentru susţinerea vieţii umane.
Şi asta este ceea ce înţeleg printr-un mod de gândire integrat.
Hrană, adăpost, căldură, dragoste -
toate aceste lucruri sunt necesare
şi dacă deposedezi oamenii de ele
ai un om mai dezumanizat, mai puţin funcţional.
Aşa cum am subliniat, Economia Bazată pe Resurse se dezvoltă
global, abordând sistemele de la extracţie, producţie şi distribuţie
care sunt bazate pe un set de mecanisme economice realiste, sau strategii
care garantează eficienţa şi
durabilitatea în fiecare ramură a economiei.
Deci, continuând şirul ideilor privitoare la design-ul local
ce urmează în ecuaţia noastră?
Unde se vor materializa toate acestea?
În Oraşe.
Evoluţia oraşelor este cea care defineşte civilizaţia modernă.
Rolul lor este acela de a facilita un acces optim la necesităţile vieţii
deopotrivă cu un suport mărit pentru interacţiunea socială şi comunitară.
Aşadar cum am putea descrie proiectarea unui oraş ideal?
Ce formă ar trebui să aibă?
Dreptunghiulară? Trapezoidală?
Păi, având în vedere că vom fi în mişcare în jurul lucrurilor
ar trebui să-l facem cât mai echidistant posibil, cât mai accesibil
întocmai ca un cerc.
Ce ar trebui să conţină oraşul?
Păi, în mod natural, avem nevoie de o zonă rezidenţială, o zonă industrială,
o zonă energetică, o zonă agricolă.
Dar noi deasemenea, suntem fiinţe cu aspiraţii, prin cultură,
natură, recreere şi educaţie.
Aşa că trebuie să includem un minunat parc în aer liber
un centru cultural/artistic şi pentru socializare
centre de educaţie şi laboratoare de cercetare.
Şi, din moment ce lucrăm cu un cerc
pare să fie raţional să amplasăm aceste facilităţi în Segmente
având la origine o suprafaţă de teren conformă fiecărei destinaţii în parte
la un loc cu un acces facil.
Foarte bine.
Acum, să trecem la lucruri mult mai specifice:
Prima oară va trebui să luăm în considerare nucleul
infrastructura sau intestinele organismului urban.
Acestea ar fi distribuţia apei, bunurilor,
evacuarea deşeurilor, reţeaua energetică şi canalizarea.
Întocmai cum în zilele noastre avem distribuţia apei şi canalizarea în subteran
vom extinde acest concept şi pentru
sistemul integrat de reciclare şi colectare a deşeurilor.
Nu mai avem nevoie de poştaşi sau gunoieri.
Aceste servicii sunt încorporate în arhitectura oraşului. Putem chiar folosi
automate de tuburi pneumatice şi alte tehnologii similare.
Câte ceva despre transport.
Este necesar să fie strategic integrat şi proiectat pentru a reduce
sau chiar înlătura nevoia de automobile independente, ineficiente.
Tramvaie electrice, benzi transportoare scări rulante şi
trenuri maglev care te pot duce practic
oriunde în oraş, chiar şi pe verticală
precum şi între oraşe diferite.
Şi, bineînţeles, în eventualitatea că este necesar un automobil,
acesta este complet automatizat, pentru siguranţă şi integritate.
De fapt, această tehnologie de automatizare operează încă de acum.
În accidentele de automobil îşi pierd viaţa în jur de 1,2 milioane de oameni anual;
alte 50 de milioane sunt grav răniţi.
Este absurd şi asta trebuie să dispară.
Maşinile fără şofer laolaltă cu proiectarea inteligentă a oraşelor
pot aproape elimina aceste accidente.
Agricultura.
Astăzi, din nefericire, utilizând tehnologii industriale ieftine,
utilizând pesticide, fertilizatori în exces şi alte metode
am reuşit să distrugem cu succes mult
teren arabil pe această planetă
ca să nu menţionăm că ne otrăvim intens organismele proprii.
De fapt, toxinele chimice industriale şi agricole
sunt prezente în aproape oricare fiinţă umană considerată, incluzând sugarii.
Din fericire, există o alternativă viabilă -
culturile în sere hidroponice şi aeroponice
care deasemenea reduc necesarul de nutrienţi şi apă
cu până la 75% din ceea ce utilizăm acum.
Hrana poate fi acum obţinută la scară industrială
în sere ermetice verticale.
Ar fi o nimica toată înlocuirea producţiei a 50 de acri de teren arabil -
practic eliminând nevoia de a utiliza
pesticidele şi hidrocarburile în general.
Acesta este viitorul industriei alimentare.
Eficient, curat şi abundent.
Aşadar, un sistem aşa de avansat ar fi, cel puţin parţial
ceea ce este nevoie pentru a reduce dimensiunea centurii agricole
şi ar produce tot ce este nevoie pentru întreaga populaţie a oraşului
fără a fi nevoie să se importe nimic din altă parte
economisind timp, materiale şi energie.
şi dacă tot a venit vorba de energie -
Centura Energetică va trebui să lucreze într-o abordare sistemică
care să extragă energia din medii regenerabile şi abundente
cum ar fi eoliană, solară, geotermală şi prin temperatura diferenţială
şi dacă prin zonă sunt posibilităţi hidro - energia valurilor sau mareică.
Pentru a evita intermitenţele şi a asigura
un surplus energetic
aceste metode vor fi îmbinate într-un sistem integrat
completându-se reciproc la nevoie
concomitent cu stocarea energiei în surplus
în uriaşe comdensatoare în subsol
în aşa fel încât nimic să nu se piardă.
Şi nu doar oraşul în sine îşi va produce energia,
ci clădirile îşi vor produce independent energia necesară
şi vor genera electricitate prin intermediul vopselei fotoelectrice,
a traductoarelor de presiune, a efectului termoelectric,
şi a altor tehnologii curente dar utilizate insuficient momentan.
Dar, fireşte, aceasta ne conduce către întrebarea:
Cum va fi posibilă crearea în primul rând
a acestor tehnologii şi bunuri?
Asta ne trimite către Producţie:
Centura Industrială, dincolo de a conţine spitale şi altele asemenea
ar trebui să fie un conglomerat de fabrici.
Integrate pretutindeni,
ar putea, fireşte, să obţină materiile prime pe calea
sistemului de management global al resurselor, despre care am mai vorbit -
cu cererea generată de populaţia oraşului însuşi.
Dincolo de producţia de utilaje,
trebuie să luăm în discuţie un nou, puternic fenomen
care doar ce a apărut în istoria recentă a umanităţii
dar este pe cale să schimbe totul.
Se numeşte Robotizare
sau automatizarea muncii.
Deci, dacă vă uitaţi în jur veţi observa că aproape
tot ceea ce folosim astăzi
este automatizat.
Încălţămintea, hainele, consumabilele, automobilul şi multe altele...
sunt fabricate de maşini într-un mod robotizat.
Putem oare spune că societatea noastră
nu a fost influenţată de acest extraordinar avans tehnologic?
Bineînţeles că nu!
Aceste sisteme vor trasa noile structuri
şi noile nevoi vor face ca multe din nevoile actuale să fie depăşite.
Deci, va trebui să dezvoltăm
şi să utilizăm tehnologia într-un mod exponenţial.
Aşadar, în mod sigur automatizarea va continua. Nu putem opri
tehnologiile care au sens.
Automatizarea muncii prin tehnologie este doar începutul
transformărilor sociale majore din istoria umanităţii.
De la revoluţia agricolă şi inventarea plugului
şi până la revoluţia industrială şi inventarea motorului cu aburi
mergând până la era informaţională pe care o traversăm acum
ceea ce este esenţial este avansul electronicii şi computerelor.
şi graţie avansului metodelor de producţie actuale
robotizarea evoluează de la sine.
Depăăirea metodei tradiţionale
de asamblare a subansamblelor într-o configuraţie -
duce către o metodă avansată de creare
a unui produs printr-un singur proces.
Asemeni celor mai mulţi ingineri, sunt fascinat de biologie fiindcă este
aşa de plină de exemple de capodopere de inginerie.
Biologia este - studiul lucrurilor capabile să se reproducă.
Deoarece asta este cea mai bună definiţie a vieţii pe care o avem.
Repet, ca inginer am fost mereu
intrigat de ideea maşinilor care se pot reproduce singure.
Rep-Rap este o imprimantă tridimensională
ceea ce înseamnă că este o imprimantă care conectată la computer
şi care în loc să imprime un model pe foi bideminsionale de hârtie
construieşte un obiect real, fizic, tridimensional.
Acum, asta nu este o noutate,
imprimantele 3-D sunt cunoscute încă de acum 30 de ani.
Chestia faină la Rep-Rap este că-şi construieşte singură cele mai multe componente
Aşa că dacă ai una ai putea
să faci o alta şi să o dai unui prieten
sau poţi deasemenea să fii capabil să produci o mulţime de alte lucruri folositoare.
De la simpla modelare a obiectelor casnice de bază
şi până la modelarea unui automobil dintr-o singură piesă
printr-o prelucrare 3D cu o astfel de imprimantă,
se face pasul către o transformare profundă a practic oricărei arii de producţie.
Incluzând şi construcţia locuinţelor.
Contour Crafting este
de fapt o astfel de tehnologie de fabricare -
aşa numita modelare 3D - când se construiesc direct
obiecte 3D plecând de la un model pe calculator.
Utilizând metoda Contour Crafting (modelarea conturului) devine posibilă
construirea unei case de 1800 metri pătraţi
în totalitate de către o maşină, timp de o zi.
Motivul pentru care oamenii sunt interesaţi de automatizarea în construcţii
este că aceasta aduce realmente o mulţime de beneficii.
De exemplu, construcţiile sunt munci destul de grele
şi dealtminteri creează locuri de muncă pentru un segment social
dar deasemenea prezintă complicaţii şi probleme.
De exemplu, munca în construcţii este cea mai periculoasă muncă existentă.
Este mult mai periculoasă decât munca în mină sau agricultura.
Şi are rata de mortalitate cea mai mare în aproape toate ţările.
O altă problemă este risipa.
Pentru o casă medie în Statele Unite se produc între 3 şi 7 tone de deşeuri.
Aşadar, e o cantitate imensă dacă ne uităm la impactul sectorului de construcţii
şi luăm în considerare că 40% din toate materialele existente
în lume se folosesc în construcţii.
Aşadar, se produce o risipă mare de energie şi resurse
şi deasemenea un impact negativ pentru mediu.
Construcţia caselor utilizând ciocane şi cuie şi lemn
în stadiul actual al tehnologiei de astăzi este realmente absurdă
şi trasează calea pentru forţa de muncă a clasei medii
în opoziţie cu industrializarea, în Statele Unite.
Recent, economistul David Autor de la M.I.T. a făcut un studiu
care scoate în evidenţă faptul că, clasa mijlocie este pe cale de dispariţie
şi va fi înlocuită de automatizare.
Este simplu, Automatizarea este mult mai productivă
eficientă şi durabilă faţă de munca umană
în aproape oricare sector al economiei actuale.
Maşinile nu au nevoie de concediu, pauze, asigurări, pensie
şi pot munci 24 de ore pe zi.
Potenţialul lor privind acurateţea
comparativ cu munca umană este dincolo de orice discuţie.
De reţinut: munca umană repetitivă a devenit depăşită
şi nepractică peste tot în lume
iar şomajul pe care îl vedem pretutindeni în toată lumea
este fundamental datorat acestei
evoluţii a eficienţei în tehnologie.
De ani de zile, analiştii economiei de piaţă ignoră acest fenomen
care poate fi numit „şomaj Tehnologic”
deşi realitatea este că noile sectoare de activitate care apar
sunt motivate numai de reabsorbţia forţei de muncă disponibilizate.
Astăzi, sectorul serviciilor a mai rămas ultimul refugiu
şi angajează în prezent peste 80% din forţa de muncă americană
cu o similaritate în cele mai multe ţări puternic industrializate.
Oricum, şi acest sector începe
să simtă ameninţarea datorată automatizării în continuă creştere a chioşcurilor
a restaurantelor automatizate şi chiar a magazinelor automatizate.
Economiştii de astăzi în sfârşit
au început să înţeleagă ceea ce negau cu încăpăţânare în urmă cu câţiva ani:
nu numai că şomajul tehnologic este o alternativă exasperantă
care împlică forţa de muncă de pretutindeni
datorată tendinţelor de globaliazare a muncii
dar cele mai multe cauze ale recesiunii
sunt furnizate de rapiditatea cu care industriile sunt automatizate.
Şmecheria, care nu duce nicăieri,
este că cu cât se automatizează mai repede pentru a economisi bani
cu atât mai mulţi oameni sunt disponibilizaţi
şi cu atât mai mult scade puterea de cumpărare a acestora.
Aceasta înseamnă că, în timp ce o corporaţie
poate produce totul mai ieftin
din ce în ce mai mulţi oameni vor dispune de bani pentru a cumpăra ceva
indiferent de cît de ieftine vor deveni produsele.
Ceea ce trebuie subliniat este că jocul „muncii pentru bani”
uşor uşor se apropie către sfârşit.
De fapt, dacă reflectaţi un moment
asupra profesiilor existente astăzi
şi pe care automatizarea le-ar putea desfiinţa chiar de acum, dacă s-ar aplica,
75% din forţa de globală de muncă ar putea fi
înlocuită de automatizare începând de mâine.
şi de aceea, în Economia Bazată pe Resurse
nu există un Sistem Monetar.
Nu există bani...
pentru că nu este nevoie de ei.
Economia Bazată pe Resurse
recunoaşte eficienţa automatizării
şi acceptă ceea ce oferă aceasta.
Nu luptă împotriva ei, cum facem noi astăzi.
De ce? Pentru că este iresponsabil
să nu acorzi atenţie eficienţei şi durabilităţii.
şi aceasta ne conduce înapoi către sistemele oraşului.
În centru se află Clădirea Centrală
care nu doar că adăposteşte
facilităţile educaţionale şi de transport -
deasemenea adăposteşte ordinatorul
care supervizează tehnica oraşului.
Oraşul este, în sine, o imensă maşină complet automatizată.
deţine senzori în toate sectoarele tehnice
pentru a urmări progresul arhitectural -
al producerii de energie, al producţiei de bunuri, a distribuţiei şi altele asemenea.
Acum, ar trebui ca oamenii să supervizeze aceste
operaţii în eventualitatea unei defecţiuni sau ceva similar?
Cel mai probabil, da.
Dar numărul acestora poate să scadă
pe măsură ce timpul trece şi îmbunătăţirile continuă.
Oricum, similar cu ceea ce avem astăzi, probabil 3%
din populaţia oraşului ar fi necesară
pentru aceste activităţi.
şi pot să vă asigur:
că într-un sistem economic care
de fapt este proiectat să aibă grijă de voi
şi să vă garanteze siguranţa
fără a fi necesară recurgerea la
o dictatură privind nevoile de bază...
de obicei o activitate care este fie
tehnic inutilă sau social inutilă
de vreme ce oricum nu există ameninţarea datoriei
pur şi simplu va dispare.
Vă garantez: oamenii îşi vor oferi în mod voluntar timpul lor
şi se vor dedica menţinerii şi îmbunătăţirii sistemului
pentru că în realitate astfel vor avea grijă de ei.
şi coroborat cu această problemă a „Iniţiativei” -
vine şi presupunerea că
dacă nu există o presiune externă
pentru ca cineva „să muncească pentru a trăi”
oamenii doar vor lenevi, fără să facă nimic
şi se vor transforma în grămezi leneşe de grăsime.
Asta este un nonsens.
Sistemul de muncă pe care îl avem astăzi
este de fapt generatorul leneviei -
nu cel care rezolvă problema asta.
Dacă vă gândiţi un pic, când eraţi copii -
eraţi plini de viaţă, preocupaţi de lucruri noi, dorind să le înţelegeţi -
şi deasemenea să creaţi sau să exploraţi...
dar asta s-a întâmplat până în momentul în care sistemul v-a obligat
să vă concentraţi atenţia pe cum să faceţi bani.
şi încă de la educaţia primară
şi până la studiul universitar, preocupările copilăriei s-au tot diminuat.
Te-ai dezvoltat numai ca o creatură care serveşte
ca o rotiţă într-un model care oferă
fructele sale la cel mult 1% din oameni.
Studiile ştiinţifice arată acum că oamenii, în realitate
nu sunt motivaţi de răsplata în bani
când vine vorba de creativitate şi ingeniozitate.
Creaţia însăşi este răsplata.
Banii, în realitate, par a servi ca motivaţie pentru iniţiativă
numai pentru acţiunile repetitive, degradante -
un rol pe care îl avem noi acum şi care poate fi preluat de maşini.
Când vine vorba de inovaţie
realitatea este că mintea umană
interferează cu motivaţia monetară ca un obstacol
distrăgând atenţia şi blocând gândirea creatoare.
Asta explică de ce Nicola Tesla, fraţii Wright
şi alţi inventatori care au contribuit masiv
la ceea ce este lumea actuală
niciodată nu au arătat vreun interes pentru iniţiativa plătită.
Banii, de fapt, sunt o falsă iniţiativă
şi cauzează de 100 de ori mai multe piedici
decât stimulare a contribuţiei.
Bună dimineaţa clasă! Vă rog luaţi loc!
Primul lucru pe care doresc să îl fac este să mă plimb prin clasă
şi să întreb pe fiecare ce doreşte să se facă când va creşte mare.
Cine vrea să înceapă?
Ok, ce vrei să ne spui Sarah?
Când voi creşte, vreau să muncesc la McDonalds ca mama mea!
Ooo, tradiţie de familie, nu?
Dar tu Linda?
Când voi creşte, vreau să fiu
prostituată pe străzile din New York!
Ooo, o fată fermecătoare, nu?
Foarte ambiţioasă.
Dar tu Tommy?
Când voi creşte mare, vreau să devin
un bogat şi influent om de afaceri care lucrează
pe Wall Street şi face profit
din prăbuşirea economiilor altor state.
Investitor...
Minunat să văd aşa nişte preocupări multiculturale!
[Victime ale Culturii]
Cum spuneam mai devreme, Economia Bazată pe Resurse
aplică Metoda ştiinţifică pentru rezolvarea problemelor sociale
şi asta nu se limitează la simpla eficientizare tehnologică.
Ia de asemenea în considerare
componenta umană şi socială şi implicaţiile acestora.
La ce este bun un sistem social dacă, în cele din urmă,
nu produce fericire şi coexistenţă paşnică?
Deci, este important să punctăm faptul că,
odată cu înlăturarea sistemului monetar
şi cu asigurarea tuturor celor necesare vieţii
vom vedea o reducere globală a
criminalităţii cu până la 95% aproape imediat
pentru că nu mai este nimic de furat, ascuns sau şmecherit, ori altele asemenea.
95% din oamenii care sunt în închisori astăzi au ajuns acolo
datorită unor infracţiuni de proprietate sau a consumului de droguri
iar consumul de droguri este o tulburare - nu o crimă.
Deci, ce se întâmplă cu cei 5%?
Cu cei realmente violenţi...
adesea identificaţi ca fiind
violenţi de dragul de a fi violent...
sunt ei cumva oameni „răi”?
Motivul pentru care sincer cred că este o pierdere de timp
să intri într-o discuţie despre valorile morale
referitoare la cauza pentru care sunt violenţi oamenii
este că nu am avansat nici o iotă
în înţelegerea privind atât cauzele cât
şi mijloacele de a preveni comportamentul violent.
Oamenii mă întreabă adesea dacă cred în „iertarea” criminalilor.
Eu le răspund că:
„Nu, nu cred în iertare,
în orice caz, nu mai mult decât în condamnare”
Numai dacă noi, ca societate,
putem lua aceeaşi atitudine în tratarea violenţei ca
o problemă asemănătoare medicinei preventive şi a sănătăţii publice
mai degrabă decât ca un „rău” moral...
Numai când noi vom suferi o schimbare în
atitudinea noastră şi a responsabilităţii şi valorilor
abia atunci vom reuşi realmente să reducem
nivelul violenţei mai degrabă decât să o stimulăm -
ceea ce din păcate facem acum.
Cu cât cauţi mai mult dreptatea, cu atât vei fi mai rănit
pentru că nu există lucrul numit dreptate.
Este ceea ce este. Asta este.
Cu alte cuvinte, oamenii sunt condiţionaţi să fie rasişti, bigoţi -
dacă ei sunt prinţi într-un mediu care promovează asta
de ce ai învinui o persoană pentru asta?
Ei sunt victime ale subculturii.
Mai mult decât atât, ei trebuie ajutaţi.
Ideea este că, trebuie să reproiectăm mediul
care produce comportamentul aberant.
Asta este problema.
Nu să închizi oamenii în închisoare.
De aceea judecătorii, avocaţii -
„libertatea de a alege” - asemenea concepte
sunt periculoase, pentru că te dezinformează.
Acea persoană e ”rea”... sau altă persoană e „criminal în serie”.
Criminalii în serie sunt impuţi.
Asemenea soldaţilor care sunt criminali în serie cu mitralieră.
Ei devin maşini de ucis, dar nimeni
nu-i priveşte ca asasini sau criminali
pentru că asta este „natural”.
Aşa că învinuim oamenii.
Noi spunem: „Păi, tipul ăsta a fost nazist - el a torturat evrei”
Nu, el a fost obligat să tortureze evrei.
Odată ce accepţi faptul că oamenii
au dreptul de a alege şi că sunt liberi
să ia aceste decizii... liberi să facă
alegeri înseamnă să nu fie influenţaţi
nu mai poţi înţelege asta.
Toţi suntem imfluenţaţi în alegerile noastre
de către cultura care ne-a format, de către părinţi
şi de către valorile noastre dominante.
Aşadar, suntem influenţaţi - deci nu avem cum să facem „alegeri libere”.
Care este cea mai măreaţă ţară din lume? Răspunsul adevărat:
Nu aţi fost peste tot în lume şi nu ştiţi
suficient de mult despre diferite culturi ca să răspundeţi la această întrebare.
Nu ştiu pe nimeni care să răspundă aşa.
Ei spun „e vechea şi minunata S.U.A.!
Cea mai măreaşţ ţară din lume!
Nu e nici o introspecţie... „Ai fost în India” - „Nu”.
„Ai fost în Anglia? - Nu”.
„Ai fost în Franţa? - Nu.”
Păi şi atunci de unde știi?
Nu pot răspunde la asta - devin furioşi pe tine.
Ei spun, „La dracu! cine naiba te crezi
de-mi spui mie cum să gândesc?”
Ştiţi... Nu uitaţi: aveţi de-a face cu oameni aberanţi.
Ei nu sunt responsabili pentru răspunsuri;
ei sunt victime ale culturii ceea ce înseamnă
că au fost influenţaţi de cultura lor.
[Partea a 4-a: Răsăritul]
Cînd luam în discuţie Economia Bazată pe Resurse
adesea se argumentează cu un număr de argumente nefondate.
[E!](Întrerupere)
[E! Hei!]
[Stai un pic!]
[Știu ce e asta. Se numeşte Marxism amice.]
[Stalin a omorât 800 de milioane de oameni din cauza unor idei ca asta...]
[Tatăl meu a murit în Gulag!](Siberia, n.t.)
[Comunistule! Fascistule!]
[Dacă nu-ţi place în America ar trebui să pleci!]
În regulă, toată lumea, hai să ne calmăm...
[Moarte Noii Ordini Mondiale!]
[Moarte Noii Ordini Mondiale!]
Şi pe măsură ce audienţa
creşte în mod iraţional, şoc şi confuzie:
brusc, mediatorul suferă un atac de cord.
Şi filmul cu aparenţă comunistă nu mai este prezentat deloc.
[Eroare de sistem]
[Revenire Initiată - Restartat]
Dar ştiţi, le spun acestui gen de oameni
aflaţi în situaţii din astea „think tank”
Ştiţi voi, genul ăla Club of Rome sau asemenea...
Ei spun „Marxist”!
Ce? Marxist? De unde ai scos asta?
Ei tocmai privesc asta ca pe o icoană la care ţin -
e Sfântul lor Graal
şi e unul lejer, ştiţi voi.
Oamenii întreabă dacă sunt socialist, comunist sau capitalist
iar eu le spun că nu sunt nici unul din astea. De ce credeţi
că acestea sunt singurele voastre opţiuni?
Toate aceste construcţii politice
au fost creeate de scriitori care au presupus
că trăim pe o planetă cu resurse infinite.
Nici unuia din aceşti filosofi politici nici măcar
nu i-a trecut prin cap că totul are un sfârşit.
Cred că comunismul, socialismul, libera iniţiativă, fascismul
sunt părţi ale unei evoluţii sociale.
Nu poţi face un pas gigantic
de la o cultură la alta -
sunt o mulţime de paşi intermediari între ele.
Înainte ca toate care se termină în „istm” să apară
şi viaţa evoluează aşa cum am spus
cel mai uşor este să creezi toate condiţiile
necesare următoarei etape
şi asta implică aerul pe care îl respiri
apa pe care o bei, nevoia de siguranţă
accesul la educaţie - pentru toţi
toate aceste lucruri trebuie să le împărţim, să le oferim,
altfel, viaţa nu poate exista în nici o cultură.
Aşa că trebuie să ne „Începem viaţa de la 0”
iar viaţa astfel reîncepută nu are loc în ea pentru nici un „istm”.
Este „ o viaţă bazată pe analiza valorii”.
[Dincolo de Limite]
Este o simplă chestiune istorică faptul că
ceea ce domină cultura intelectuală
în orice societate particulară reflectă
interesele dominante ale grupului dominant din acea societate.
Într-o societate sclavagistă
credinţa în drepturile umane şi fiinţele umane
şi altele asemenea vor reflecta nevoile stăpânilor de sclavi.
Într-o societate, repet, care se bazează pe
puterea unor anumiţi oameni de a controla şi profita
de vieţile şi munca a milioane de alţi oameni
dominanta culturală va
reflecta nevoile grupului dominant.
Aşadar, dacă aruncăm o privire
ideile care prevalează în psihologie şi
sociologie şi istorie
şi economie politică şi în ştiinţele politice
reflectă fără dubiu interesele fundamentale ale elitelor.
Iar academicienii care întreabă prea mult
sunt trimişi la colţ sau
etichetaţi ca „radicali”.
Valorile culturale dominante
au tendinţa de a fi susţinute şi perpetuate
pentru că acestea sunt recompensate în acea cultură.
Şi într-o societate în care succesul şi
statutul sunt evaluate în bogăţia materială
- nu în contribuţia socială -
e uşor de văzut de ce lumea este aşa cum este astăzi.
Ne confruntăm cu o perturbare a sistemului de valori
- complet denaturat -
în care priorităţile personale şi sănătatea socială
sunt în plan secundar şi în detrimentul
noţiunilor artificiale de bogăţie fără limite.
Şi asemenea unui virus, perturbarea acum
penetrează toate nivelurile de guvernare
- ştiri, media,- divertismentul - chiar şi mediul academic.
Şi are încorporate în structura sa
mecanisme de protecţie
faţă de orice ar putea interfera cu ea.
Discipolii religiei Monetarismului de Piaţă
aceşti Autoproclamaţi Gardieni ai Stării de Fapt
în mod constant caută căi pentru a împiedica gândirea analitică
care ar putea interfera cu credinţele lor.
Cele mai obişnuite sunt: Dualităţile Predefinite.
Dacă nu eşti Republican, trebuie să fii Democrat.
Dacă nu eşti creştin, poate eşti satanist.
Şi dacă consideri că societatea poate fi semnificativ îmbunătăţită
considerând probabil - n-ai de unde să ştii-
oare poţi avea grija tuturor?
Eşti doar un „Idealist”.
Şi cel mai infam dintre toate:
dacă nu eşti pentru „piaţa liberă”
trebuie că eşti împotriva libertăţii însăşi.
Sunt un credincios în libertate!
De fiecare dată când auzi cuvântul libertate
fiind spus în orice context ar interfera cu guvernul
în orice context, asta pe înţelesul tău, înseamnă:
blocarea oportunităţilor de a transforma banii
în mai mulţi bani, în favoarea posesorilor individuali de bani.
Asta este. Orice altceva îţi spun
„avem nevoie de mai mult confort pentru oameni”
„oo, e vorba de libertate împotriva tiraniei” şi aşa mai departe
de fiecare dată când auziţi asta puteţi să decodaţi ca mai devreme
şi cred că veţi găsi o corelaţie imediată
de fiecare dată când faceţi asta.
Şi asta, într-un sens, s-ar putea numi:
o Sintaxă. O sintaxă a înţelegerii şi a valorii.
Deci, guvermele îşi reglementează propria recunoaştere
şi ar putea spune:„ O dar nu am vrut asta nicidecum”!
dar în realitate, exact asta fac.
Întocmai cum ai vorbi gramatical
şi ar trebui să urmăreşti regulile gramaticale
fără să recunoşti care sunt acele reguli...
Şi de aceea noi avem ceva care se numeşte „Sintaxa Valorilor de Reglementare”
pentru a sublinia asta. Aşadar, de fiecare dată când ei utilizeză aceste cuvinte:
„amestec în treburile guvernului”, „lipsa libertăţilor” sau „libertate”
sau „progres” sau „dezvoltare”
poţi să înţelegi ce vor în realitate să spună.
Bineînţeles, când auzi cuvântul „libertate”
există tendinţa de a fi pus în aceeaşi propoziţie
cu ceva numit „Democraţie”.
Este fascinant să vezi cum oamenii din zilele noastre par să creadă
că ei în realitate chiar au o influenţă
relevantă în ceea ce face guvernul
uitând însăşi natura
sistemului nostru în care totul este de vânzare.
Singurul vot care realmente contează este votul monetar
şi nu are nici o importanţă vreun
activist declamând despre etică şi responsabilitate.
Într-un sistem de piaţă, fiecare politician, fiecare legislatură
Şi mai mult, fiecare guvern, este de vânzare.
Şi, chiar cu o datorie de 20 de trilioane de dolari datoraţi băncilor
începând cu 2007,
acestă grămadă de bani ar fi putut schimba
să spunem, infrastructura energetică globală
prin trecerea la metode complet regenerabile
în loc să fie pompaţi într-o serie de instituţii
care efectiv nu fac nimic util pentru a ajuta societatea
instituţii care ar fi putut fi
desfiinţate fără nici o repercursiune...
Condiţionarea oarbă a politicilor
şi politicienilor există şi oamenii încă mai cred în bunele lor intenţii.
Realitatea este că, politica este o afacere
- nu prea diferită de oricare alta într-un sistem de piaţă -
şi politicienilor le pasă mai mult de propriile interese înaintea la orice altceva.
Eu nu cred, cinstit, în profunzimea acţiunii politice.
Cred că acest sistem se contractă şi se dilată după bunul plac.
Se adaptează la schimbări.
Cred că drepturile civile sunt o convenienţă
pentru a legifera drepturile celor care deţin acele ţări.
Eu cred că ele rezidă numai în interesul propriu;
ei văd un anumit tip de libertăţi ce par bune
- o iluzie a libertăţii - date oamenilor pentru a-i vota în fiecare zi din an
pentru ca ei să aibă iluzia că participă la ceva.
Alegeri fără sens - aşa ca să putem fi ca sclavii şi să spunem
„Oo, am Votat”! Limitele dezbaterilor în această ţară sunt stabilite
înainte ca dezbaterile propriu zise să înceapă şi oricine
altcineva este marginalizat şi făcut să pară fie
comunist, fie un fel de trădător
- un ţăcănit - ăsta-i cuvântul...
Şi acum îi spun conspiraţie. Vedeţi, asta fac.
Ceva ce nu ar trebui să ne amuze nici măcar un moment:
acei oameni puternici se strâng împreună şi au un plan!
„Nu se întâmplă asta! Eşti un ţăcănit! Conspiraţia ta e un bluff!”
Şi dintre toate mecanismele care apără acest sistem
sunt două care se repetă cu precădere.
Primul este această idee că sistemul acesta este „cauza”
progresului material pe care l-am văzut pe această planetă.
Ei bine... Nu-i.
Sunt două noţiuni de bază care
au creeat aşa numita „bogăţie”
şi explozia demografică pe care o vedem azi.
Prima: avansul exponenţial al tehnologiei productive;
prin ingeniozitatea ştiinţifică.
şi a doua: descoperirea iniţială a energiei abundente a hidrocarburilor
- care este fundaţia curentă a întregului sistem socio-economic.
Piaţa liberă / capitalismul / monetarismul
sistemul de piaţă - ori cum vreţi să-l numiţi -
care n-a făcut nimic altceva decât să se cocoaţe pe acest avans
distorsionând sistemul de iniţiativă şi defazând
în mod grosolan metodele de utilizare şi distribuţia acestor bogăţii.
Al doilea mecanism de apărare este împărţirea socială beligerantă
generată de ani întregi de propagandă
care vede orice alt sistem social
ca o cale către ceva numit tiranie
împodobită cu nume variate cum ar fi Stalin, Mao, Hitler...
şi moartea pe care au generat-o aceştia.
Păi, pe cât de despotici au fost aceştia
laolaltă cu abordările sociale pe care ei le-au perpetuat...
când vine vorba de jocul morţii
când vine vorba de uciderea în masă sisitematică
zilnică a fiinţelor umane -
NIMIC în istorie nu se compară cu ceea ce avem astăzi.
Foametea - fără precedent în ultimul secol de istorie -
nu este cauzată de lipsa hranei.
Este cauzată de sărăcia relativă.
Resursele economice erau atât de inechitabil distribuite
încât săracii nu aveau suficienţi bani
cu care să cumpere mâncarea care ar fi fost
disponibilă dacă şi-ar fi permis să plătească.
Acesta ar fi un exemplu de Violenţă Structurală.
Alt exemplu: în Africa şi în alte zone-
mă voi concentra în mod particular asupra Africii -
zeci de milioane de oameni mor de SIDA.
Din ce cauză mor aceştia?
Nu pentru că nu am şti cum să tratăm SIDA.
Sunt milioane de oameni în ţările bogate
care trăiesc remarcabil de bine deoarece
aceştia au medicamentele care o tratează.
Oamenii din Africa, care mor de SIDA
nu mor din cauza virusului HIV...
Ei mor pentru că nu au banii cu care
să plătească pentru medicamentele care să îi ţină în viaţă.
Gandhi a văzut asta. A spus:
”Cea mai mortală formă de violenţă este sărăcia.”
şi aceasta este absolut adevărat.
Sărăcia omoară cu mult mai mulţi oameni decât toate războaiele din istorie;
mai mult decât toate crimele din istorie;
mai mult decât toate sinuciderile din istorie...
nu numai că Violenţa Structurală omoară mai mulţi oameni
decât toată violenţa comportamentală la un loc,
Violenţa Structurală este principala
cauză a violenţei comportamentale.
[Dincolo de Limită]
Petrolul este fundaţia
Şi este prezent peste tot, la baza civilizaţiei umane.
Sunt 10 calorii de energie a hidrocarburilor - petrol si gaz natural -
în fiecare calorie de mâncare pe care tu şi eu o mâncăm în lumea industrializată.
Fertilizantele sunt produse din gaz natural.
Pesticidele sunt făcute din petrol.
Utilaje agricole alimentate cu petrol sunt folosite la plantat - arat - irigat - recoltat
transportat - împachetat. Tu împachetezi mâncarea
în plastic - care este petrol. Tot plasticul este petrol.
Sunt 28 litri de petrol într-un cauciuc de maşină.
Petrolul este pretutindeni; este omniprezent. Şi numai datorită
petrolului există 7 miliarde de oameni, sau
aproximativ 7 miliarde de oameni pe planetă în acest moment.
Apariţia acestei energii ieftine şi uşoare
care, apropo, este echivalentă cu
miliarde de sclavi care lucrează non-stop
a schimbat lumea într-un mod radical în ultimul secol
şi populaţia a crescut de 10 ori.
Dar, până în 2050, rezervele de petrol pot să susţină
mai puţin de jumătate din populaţia actuală a lumii
în ceea ce priveşte modul ei de viaţă actual.
Deci, scala de adaptare la un trai diferit este pur şi simplu enormă.
Lumea foloseşte acum şase de barili de petrol pentru fiecare baril nou extras.
Cinci ani în urmă se foloseau doar patru
barili de petrol pentru fiecare baril nou.
Peste un an începând de acum se vor folosi
opt barili de petrol pentru fiecare baril nou extras.
Ce e deranjant pentru mine este
lipsa de orice efort real al guvernelor din întreaga lume
şi a liderilor industriei mondiale pentru a face ceva diferit.
Avem aceste, aşa-numite, încercări de a construi mai multe eoliene
şi de a face ceva, poate cu Tide ...
ne-am apucat de încercări pentru a face masinile noastre un pic mai eficiente
dar nu e nimic care să arate într-adevăr ca o revoluţie
care să amelioreze aceste probleme - toate aceste pseudo-revoluţii
sunt destul de minore şi asta cred ca este destul de înfricoşător.
Şi guvernele care sunt conduse de aceşti economişti
care nu dau doi bani cu adevărat pe ceea ce ne interesează pur şi simplu
încearcă să stimuleze consumul pentru a restabili prosperitatea trecută
în speranţa utopică cum că acestea pot reconstitui trecutul.
Ei îşi consumă energia în tipărirea de bani lipsiţi total de orice garanţii.
Deci, în cazul în care economia se îmbunătăţeşte
şi revine faimoasa creştere economică
aceasta va fi doar de scurtă durată, deoarece
într-o perioadă scurtă de timp, numărată în luni
mai degrabă decât ani, va lovi din nou bariera de aprovizionare;
va fi un alt preţ plătit - şoc -
şi o recesiune şi mai profundă. Aşa că eu cred că
vom merge într-o serie de cercuri vicioase.
Aşadar avem un grafic de creştere economică - preţuri îngheţate
- după care totul se prăbuşeşte. Acesta este nivelul la care suntem acum.
Apoi economia începe să îşi revină din nou, dar în acest moment avem această
realitate economică ce anulează posibilitatea de a produce energie mai ieftină.
Suntem la punctul culminant - suntem în cădere liberă din punctul de vedere al producţiei de carburant.
Nu există o altă cale de a scoate mai mult şi mai repede din pământ
asta înseamnă că lucrurile vor încetini, preţul pe carburant va scade uşor
cum a făcut la începutul lui 2009... dar apoi va avea o revenire
preţul ţiţeiului va începe să îşi revină
recent preţul a început să urce chiar şi până la 80$
şi ceea ce vedem este că, deşi pretul este 80$ pe
baril acum, adăugând şi colapsul economic,
oamenilor le este din ce în ce mai greu să îşi permită să cumpere.
Producţia de ţiţei la nivel mondial în momentul de faţă este de 86 de milioane de barili pe zi.
Peste 10 ani, vom fi în căutarea a
aproximativ 14 milioane de barili pe zi pe care vom trebui să îi înlocuim.
Nu exista nimic la îndemână care să acopere
nici 1% din această cerere.
Dacă nu vom face nimic îndeajuns de repede ,
curând va fi o uriaşă deficienţă energetică.
Cred că marea noastră greşeală rezidă în nerecunoaşterea
cu un deceniu în urmă că era necesar un efort concentrat
pentru a dezvolta aceste forme
sustenabile de energie.
Cred că nepoţii noştri vor privi înapoi asupra acţiunilor noastre cu o
dezamăgire totală. "Aţi ştiut că
aveţi de a face cu un produs finit...
cum aţi luat în considerare costrucţia economică
în jurul a ceva ce va dispare?"
Pentru prima dată în istoria omenirii
specia este confruntată acum cu epuizarea resursei principale
aflate în centrul sistemului nostru curent de supravieţuire.
Punctul culminant al acestei probleme
este că deşi carburantul devine din ce în ce mai insuficient,
sistemul economic va continua să impună orbeşte
modelul său malign de creştere economică...
ca oamenii să cumpere în continuare mai multe maşini alimentate de petrol
pentru a genera în continuare PIB şi locuri de muncă...exacerbând declinul.
Oare sunt soluţii pentru a înlocui
edificiul economiei bazate pe hidrocarburi?
Desigur.
Calea de care avem nevoie pentru a realiza aceste schimbări
nu se poate manifesta prin protocoalele necesare sistemului monetar
din moment ce soluţii noi nu pot fi puse în aplicare
şi implementate doar prin mecanismul profitului.
Oamenii nu investesc în energii regenerabile
deoarece nu sunt aducătoare de bani nici pe termen lung, nici pe termen scurt.
Iar condiţiile care trebuiesc îndeplinite
se pot îndeplini numai cu o pierdere financiară serioasă.
Prin urmare nu există stimulente financiare şi
în acest sistem, dacă nu există stimulente financiare, lucrurile nu se întâmplă.
şi mai presus de toate, Peak Oil (Criza Petrolului) este
numai una dintre consecinţele
epavei trenului social, care prinde viteză.
Alt declin include Apa Potabilă
- esenţială vieţii -
care s-a împuţinat
pentru 2,8 miliarde de oameni
şi se va împuţina pentru 4 miliarde până în 2030.
Producţia Hranei:
Distrugerea suprafeţelor arabile de unde
provine 99.7% din hrana de astăzi
are o viteză de 40 de ori mai repede decât se regenerează
iar în ultimii 40 de ani, 30% din suprafaţa arabilă
a devenit neproductivă.
Nu mai spun că hidrocarburile sunt motorul principal
al agriculturii de astăzi şi se află în declin..
aşa cum vor fi şi rezervele de hrană.
În ceea ce priveşte resursele în general,
la obiceiurile noastre de consum curente, până în 2030
vom avea nevoie de două planete pentru a continua.
Fără să mai menţionez distrugerea continuă
a biodiversităţii care susţine viaţa
cauzând spasme mortale
şi destabilizarea mediului pe întreg globul.
şi cu tot acest declin
avem o creştere exponenţială a populaţiei
conform căreia, în 2030 vor fi peste
8 miliarde de oameni pe această planetă.
Numai producerea de energie va trebui
să crească cu 44% până în 2030, pentru a face faţă acestei cereri.
şi din nou, din moment ce banii sunt singurii iniţiatori ai acţiunii -
ne putem oare aştepta ca fiecare ţară
de pe planetă să poată să-şi permită
masivele schimbări necesare să revoluţioneze agricultura,
procesarea apei, producţia energetică şi restul?
Când schema globală a piramidei datoriilor
distruge încet-încet întreaga lume...
Nemaivorbind de faptul că
rata actuală a şomajului
va deveni normalitate, datorită
naturii şomajului tehnologic.
Locurile de muncă nu se mai întorc.
şi în final, o largă perspectivă socială.
Între 1970 şi 2010, sărăcia
pe acestă planetă s-a dublat datorită sistemului...
şi având în vedere starea actuală de fapt,
chiar credeţi că vom vedea altceva
decât o altă dublare...
mai multă suferinţă şi foamete în masă?
[Începutul]
Nu va mai exista nici o redresare.
Aceasta nu este o criză de durată
de care vom scăpa într-o bună zi.
Cred că următoarea fază prin care vom trece după
runda următoare de colaps economic va fi cea a revoltelor populare.
Când indemnizaţiile de şomaj nu se vor mai plăti
din cauză că statul nu va mai avea bani.
şi când lucrurile se înrăutăţesc astfel încât oamenii îşi pierd încrederea
în liderii aleşi, vor cere o schimbare
asta dacă nu ne omorâm între timp între noi
sau nu distrugem mediul înconjurător.
Mi-e frică să nu ajungem într-un punct din care nu mai existe întoarcere...
şi asta mă frământă la infinit.
Facem tot ce putem pentru a evita această stare.
Este clar că suntem în pragul unei mari tranziţii în viaţa umană...
Că ne confruntăm acum cu o schimbare
fundamentală a vieţii aşa cum o ştim de un secol.
Trebuie să fie o legătură între economie
şi resursele acestei planete
resursele fiind, bineînţeles, orice formă de viaţă animală sau vegetală;
sănătatea oceanelor şi toate celelalte.
Este o paradigmă monetară care nu va ceda,
până când nu va ucide şi ultima fiinţă umană.
Grupul „din interior” va face totul pentru a ramâne la putere
şi asta este ceea ce trebuie să ţineţi minte.
Ei vor folosi armata şi marina şi alte minciuni...
sau orice altceva trebuie pentru a rămâne la putere.
Ei nu sunt pe cale să renunţe
deoarece ei nu cunosc nici un alt sistem care sa le perpetueze clasa.
[În direct din New York]
[Protestele Globale Închid Economia Mondială]
[În direct-Londra]
[În direct-China]
[În direct-Africa de Sud]
[În direct-Spania]
[În direct-Rusia]
[În direct-Canada]
[În direct-Arabia Saudită]
[Creşterea ratei criminalităţii în Vest]
[Naţiunile Unite declară Starea de Urgenţă Globală]
[Şomajul la nivel mondial atinge 65%]
[Frica izbucnirii unui Război Mondial continuă]
[Prăbuşirea generată de datorie creează acum penurie alimentară]
[Luaţi-i înapoi]
[Deoarece nici o violenţă nu a fost raportată
protestele fără precedent vor continua...
se pare că echivalentul a miliarde de dolari
sunt sistematic retrase din conturile bancare
din toată lumea şi în schimb...
evident, acum sunt aruncate în
faţa băncii centrale mondiale.]
[ACEASTA ESTE LUMEA VOASTRĂ]
[ACEASTA ESTE LUMEA NOASTRĂ]
[REVOLUŢIA ESTE ACUM]
[WWW.THEZEITGEISTMOVEMENT.COM]