(Aplauze)
Imaginați-vă că trebuie să alegeți cele 10-20 de idei pe care ați dori cel mai mult să le rețineți.
Care ar fi? Există un fel de lacăt mental,
o boltă mentală sub care să le adăpostim?
Există oare un fel de cutie neagră atunci când memoria ne lasă?
Un paradox interesant al memoriei e
că dacă vrem să rețineri ceva,
facem exact opusul: scoatem, externalizăm acel ceva.
De exemplu, ieri am primit peste 100 de mesaje de „La Mulți Ani!”,
dar nu mă mai impresionează ca pe vremuri.
Pentru că singurul lucru pe care mi-l spun
e că toți prietenii folosesc iPhone-ul și Facebook pentru a-și aminti de mine.
Dar există în noi dorința de a fi recunoscuți și ținuți minte.
A recunoaște pe cineva definește diferența
dintre a vorbi cu o persoană dragă și o persoană străină.
Acum aș dori să vizualizați locul pe care-l considerați acasă.
Plimbați-vă prin el. Probabil că sunt camere
și obiecte legate de persoane de care vă pasă.
Faceți o machetă la scară.
Aceasta e macheta detaliată
a casei bunicilor mei.
Să vă arăt ce face boala lui Alzheimer în stadiul terminal.
(Zdrobituri)
Iată tema cercetării mele.
Cum putem încetini acest impact?
Oamenii de știință estimează că peste 100 de milioane de persoane de pe planetă
suferă de boala lui Alzheimer.
Și peste jumătate din ei nu sunt conștienți de asta.
În faza incipientă de Alzheimer,
oamenii au o problemă cu reținerea numelor proprii,
făcându-le dificilă recunoașterea persoanelor familiare.
Mi-am pus întrebarea: „Dacă putem scrijeli numele persoanelor iubite
în scoarța unui copac, putem face asta și în scoarța cerebrală?”
Cu puțin timp în urmă, stăteam într-o sală plină,
ascultând discursul unui expert în comunicare.
Era și director general într-o mare companie de publicitate.
A spus ceva care m-a prins cu-adevărat.
Există uneori aceste momente în care pur și simplu absorbi idea.
A spus: „Scopul comunicării noastre e de a atașa sau ancora mesajul
în memoria de lungă durată a consumatorilor.”
Dacă ne gândim, e evident:
dacă uiți numele unui produs, cum îl poți cumpăra?
Mă gândeam: am putea folosi aceste metode
pentru a plasa în mințile altora ceva mai valoros
decât o nevoie imaginară sau numele unei mărci inutile?
Cu acest gând, m-am dus la niște cercetători
de la Universitatea din Nottingham.
Sunt specializați în calitatea vieții și strategii de comunicare în Alzheimer.
Mi-au spus: „E vorba de intervale de timp
în care se relatează întâmplări pozitive într-o lume negativă.”
M-au inspirat în lucrarea de doctorat
și m-au motivat ca persoană.
Iată de ce sunt acum aici.
Unul dintre pacienții la care m-au dus
a fost un bătrân de vreo 80 de ani.
Soția stătea alături, cu ochii în lacrimi.
I-am dat o poză cu fiica sa.
Murise la 30 de ani.
L-am întrebat:
„Cine e femeia din poză și ce înseamnă ea pentru d-voastră?”
Cu cea mai neutră față, mi-a zis:
„Am fost la plimbare azi-dimineață.”
Am putea schimba asta? Am putea face ceva?
Să vă spun despre o femeie pe care o cunosc.
Are vreo 50 de ani și și-a pierdut fiul într-un accident rutier.
A intrat cu mașina într-un copac.
Copacul se află pe șoseaua pe care femeia vine acasă
de la lucru, în fiecare zi.
De fiecare dată când trecea pe lângă el,
plângea pentru că-i aducea aminte de fiu.
Am putea folosi acest mecanism pentru ceva pozitiv?
Am putea folosi o emoție pozitivă mai degrabă
pentru a-i face pe cei cu Alzheimer în stadiu incipient
să-și recunoască mai ușor pe cei dragi?
Credem că se poate.
Pentru că, de fapt, această femeie își construiește un „palat de memorie”
sau, după cum mai e numit, metoda locurilor.
E o strategie mnemonică foarte simplă.
Să v-o prezint în 3 pași simpli.
Unu, trebuie să alegeți și să rețineți o serie de locații depărtate
de pe o cale familiară.
În cazul nostru, această cale familiară
va fi casa în care trăiește acum persoana cu Alzheimer incipient.
În faza a doua, trebuie să creezi pe parcurs imagini interactive
ce reprezintă stimulii doriți a fi amintiți.
În faza a treia și ultimă, plasezi aceste imagini interactive
peste locațiile alese la pasul unu.
Înainte de a distruge această machetă la scară, am lucrat cu un arhitect
la un prototip de palat de memorie în 3D,
virtual.
Aș dori să vi-l arăt astăzi.
Scopul proiectului e de a ajuta memorarea unor fețe familiare
de către oameni în starea de debut a bolii lui Alzheimer.
Prin asta sperăm să îmbunătățim calitatea vieții,
nu doar a pacientului, ci și a celor dragi.
Majoritatea celor cu Alzheimer incipient duc încă o viață independentă.
Astfel, arhitecții pot folosi planurile
locuințelor în care trăiesc pentru machetele virtuale la scară,
rezultând într-un palat de memorie, externalizat și personalizat.
Tendința recentă e de a se folosi realitatea virtuală nu doar la jocuri video,
ci și în domeniul sănătății.
Cred că e o tendință pozitivă.
Să aruncăm o privire înăuntru.
Asta e casa bunicului meu.
Și acestea sunt persoanele pe care ar dori să și le amintească,
cei dragi lui. Cum facem?
Dar mai întâi, cel mai important în proiectul nostru
e să creștem calitatea vieții nu doar a pacientului, ci și a familiei.
E deprimant să îngrijești persoane cu Alzheimer.
Dar dacă persoana te recunoaște
poate echilibra situația.
La început, antrenori profesioniști vor folosi proiectarea de imagini ghidată
pentru a-l ajuta pe bunicu
să genereze imagini interactive pe calea familiară.
Apoi aceste informații pot fi folosite de arhitecți
pentru a plasa poze de familie digitale lângă obiectele
legate de numele persoanei respective.
De pildă, pe bunica o cheamă „Julienne”.
Imaginați-l pe bunicu asociindu-i numele cu „supa julienne”,
corelându-i fața și numele cu un obiect, farfuria cu supă.
În creier există circuite diferite, unul pentru a reține substantive comune
și altul pentru cele proprii.
Cel din urmă e mai afectat în faza inițială de Alzheimer.
Un motiv posibil ar fi că numele proprii
ca Frank sau Tom sau oricare sunt foarte arbitrare și nu au un înțeles.
Ceea ce facem e de a le adăuga savoare, înțeles și emoții
pentru a le face mai ușor de reținut.
Mai departe, imaginați-vă că bunicul asociază
numele verișorului meu mai mic, Lambert, cu un obiect, lampa.
Observați că lampa e pe scaun și nu lângă
fiindcă știm că imaginile, cu cât sunt mai ciudate
cu atât se fixează mai bine în memorie.
Deci ieșim din rutină.
OK, ce am făcut cu o încăpere se poate face cu următoarea.
Ce se poate face cu un etaj se poate face și cu următorul.
Credem că această machetă la scară virtuală va fi un instrument convenabil
pentru a ajuta plimbarea mentală a celor cu Alzheimer incipient,
dândul-le posibilitatea de a exersa independent
rezultând în creșterea calității vieții,
nu doar a lor, ci și a celor dragi.
Deci, ne așteptăm la un impact pozitiv
asupra activităților cotidiene, a independenței, asupra calității vieții
și, în cele din urmă, la costuri reduse pentru societate.
Întorcându-ne la macheta noastră de aici,
nu spun că putem evita impactul,
dar îl putem încetini.
Singurul lucru pozitiv despre boala lui Alzheimer
e, probabil, faptul că ne obligă moral să ne reformulăm prioritățile.
Cei mai importanți sunt ceilalți
și capacitatea de a-i recunoaște și a-i ține minte.
Sper că nu va trebui să vă plimbați așa pentru a vă da seama de asta.
Puteți începe de azi să adăugați vieții savoare și culoare.
Puteți începe prin a sparge rutina și a vă lăsa de vechile obiceiuri,
pentru a vă asigura că fiecare experiență e de neuitat.
Mulțumesc că ați fost sursa mea de inspirație, sper că a fost o experiență reciprocă.
(Aplauze)